Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a lansat o licitaţie deschisă de 3,7 milioane de lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate care să identifice soluţii pentru ca pe Transfăgărăşan circulaţia să fie deschisă tot timpul anului. Drumul, unul din cele mai spectaculoase din întreaga lume, este deschis în fiecare an doar între lunile iunie-noiembrie. Mai precis, contractul are ca obiect „realizarea expertizei tehnice şi realizarea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea/modernizarea DN 7C km 0+000 – km 151+955 (Transfăgărăşan)”, informează puterea.ro
„Proiectul are ca scop principal reabilitarea şi modernizarea drumului existent pentru ca să fie deschisă circulaţia tot timpul anului şi pe secţiunea de drum cuprinsă între km 10+000 (Piscul Negru) şi km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă) prin adoptarea unor soluţii tehnice corespunzătoare”, a informat CNADNR, într-un comunicat.
Valoarea contractului este de aproape 3 milioane de lei, fără TVA. Termenul-limită de depunere a ofertelor este 16 septembrie 2015, ora 10.00, ofertele urmând a fi deschise două ore mai târziu. Durata contractului este de 12 luni de la data de începere a contractului (6 luni elaborarea expertizei tehnice şi studiul de fezabilitate + 6 luni asistenţa acordată beneficiarului). DN 7C este un drum de altitudine care corelează sudul României cu Transilvania traversând Carpaţii Meridionali. Acest drum ajunge la barajul Vidraru şi este deschis traficului sezonier din iunie până în noiembrie, fiind un drum turistic de munte.
De asemenea, CNADNR a mai lansat o licitaţie deschisă pentru atribuirea unui contract de revizuire a studiului de fezabilitate pentru mai multe tronsoane din autostrada Bucureşti – Braşov şi pentru reabilitarea DN 73B, urmând să plătească 20,34 milioane de lei (4,5 milioane de euro), sumă care include şi TVA. DN 73B face legătura între localităţile Ghimbav şi Cristian, ambele în judeţul Braşov.
Proiectul are ca scop realizarea Autostrăzii Comarnic – Braşov, respectiv sector Comarnic – Predeal, kilometrii 115-300 de metri, kilometrii 114-800 de metri şi sector Predeal – Cristian, kilometrii 146-800 de metri şi kilometrii 162-300 de metri, la care se adaugă reabilitarea DN 73B, în vederea asigurării infrastructurii de bază necesară cererii de transport în creştere, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).Durata contractului va fi de 12 luni de la data de începere a acestuia, din care şase luni pentru revizuirea studiului de fezabilitate şi şase luni de asistenţă acordată beneficiarului. Valoarea fără TVA a contractului este de 16,4 milioane de lei. Termenul-limită de depunere a ofertelor este 15 septembrie, ora 10.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, două ore mai târziu.
Altă diversiune cu Transfăgărășanul, cine dracu manipulează din subteran tot ce se întâmplă în economia țării este o întrebare pertinentă pentru serviciile speciale.
Astia cheltuie milioane pe „studii”… Mai pe romaneste „frectii”… Au gastile politice nevoie de parale ca vine 2016…
Nu-i lasati ca astia vor lua bani ca sa-l strice si mai rau!
Comentariile sunt închise.