Conducerea militară a Rusiei a planificat războiul cu Ucraina în urmă cu cel puţin 11 ani, a declarat, la Riga, economistul Andrei Illarionov, fost consilier al preşedintelui Vladimir Putin, potrivit ziarului estonian Postimees, preluat de independent.md
Potrivit lui Illarionov, conflictul din Ucraina este în realitate un război al Rusiei împotriva Ucrainei, în condiţiile în care conducerea militară rusă a planificat acest război de mai bine de 11 ani.
„Pofta vine mâncând”, a subliniat Illarionov, amintind de acţiunile Rusiei în Osetia de Sud, Abhazia şi Crimeea.
În opinia lui Illarionov, conflictul din Ucraina nu poate fi rezolvat pe calea negocierilor. Fostul consilier al lui Putin a catalogat sancţiunile Uniunii Europene (UE) la adresa Rusiei drept „o anecdotă”.
Ilalrionov a comentat situaţia din Ucraina duminică, la Riga, unde a avut loc Conferinţa pentru securitate globală şi regională.
La ora actuală, fostul consilier al preşedintelui rus activează ca cercetător principal în cadrul centrului american Cato. Andrei Illarionov a fost consilierul lui Putin în perioada 2000-2005.
În luna martie a acestui an, Illarionov a atenţionat, într-un interviu acordat publicaţiei suedeze Svenska Dagbladet, că Putin va dori să cucerească şi Finlanda. Potrivit lui Illarionov, Putin ar dori să-i redea Rusiei graniţele Imperiului Rus, adică cel puţin Finlanda şi republicile baltice
Comentariile sunt închise.