Grupul Lukoil va lua decizia de a inchide definitiv rafinaria Petrotel Ploiesti daca, pana vineri, procurorii nu vor accepta ridicarea sechestrului instituit pe stocurile si pe patrimoniul companiei, informeaza ziare.com
Anuntul a fost facut, miercuri, la Ploiesti, de catre Vladimir Nekrasov, prim-vicepresedintele grupului Lukoil, informeaza Agerpres.
Saptamana trecuta, procurorii DNA au inceput perchezitiile la sediul rafinariei Lukoil din Ploiesti, intr-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani. Prejudiciul estimat de anchetatori ar fi de aproximativ 200 de milioane de euro.
In urma perchezitiilor, anchetatorii au ridicat mai multi saci cu documente, iar, la o zi de la efectuarea perchezitiilor, Lukoil a oprit productia rafinariei din Ploiesti.
La aflarea deciziei luate de procurorul DNA, premierul Victor Ponta a reactionat, transmitandu-i ca Guvernul spera ca se va gasi o solutie legala care sa permita sanctionarea celor vinovati fara ca angajatii sa aiba de suferit. El a subliniat, ironic, faptul ca nu fugea nimeni cu conductele Lukoil in spinare.
Ambasadorul Rusiei la Bucuresti a reactionat la inceputul acestei saptamani, aratand ca este ingrijorat de situatia creata in jurul rafinariei Petrotel si a atras atentia ca aceasta companie este „un element important in relatiile ruso-romane”.
In aceeasi zi, premierul Victor Ponta a declarat ca dosarul Lukoil nu are nicio conotatie politica, procurorul fiind suveran in acest caz. Ponta atragea atentia ca trebuie „sa avem grija ca e vorba de 3.500 oameni si de niste interese economice de functionare a altor companii extrem de importante”.
Marti, 7 octombrie, reprezentantii Parchetului Curtii de Apel Ploiesti au anuntat ca directorul general al Petrotel-Lukoil Ploiesti, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmarit penal pentru evaziune fiscala si spalare de bani.
Totodata, procurorii au precizat ca, in aceeasi zi, a fost ridicat partial sechestrul asigurator insituit in 2 octombrie asupra conturilor bancare ale companiei petroliere.
Parchetul Curtii de Apel Ploiesti a ridicat, marti, sechestrul de pe 17.618 tone de titei ale Petrotel Lukoil aflate in spatiile de depozitare ale Oil Terminal Constanta, dar a pus sechestru pe alte 23.817 tone titei ale companiei ruse, in valoare de 16 milioane dolari, aflate tot la Oil Terminal.
Lukoil Europe Holdings, din grupul petrolier rus Lukoil, detine 97,1% din capitalul social al rafinariei Lukoil din Ploiesti, iar alti actionari cumuleaza restul de 2,89% din titluri.
Grupul rus mai detine in Romania si o retea de peste 300 de benzinarii.
Eu aș propune să o naționalizeze statul român. Iar banii să-i plătească ireaponsabilul vesel , din alea 20 mil. cu care a scutit pe aia de prin Kazastan ,Kurdistan sau ce mama ciorilor or fi fost !
Așa nu vor mai avea motiv Likoil să bage pumnul în gura romanilor pe pământ românesc și pe utilajele petroliere ale poporului român. Pământurile si pădurile , tot ce s-a clădit pe vremea comunistilor sunt patrimoniu național , indivizibil , inseparabil … nu poate fi vândut!
* * … Kazaci …kazari
* pardon : Pontocchio i-a scutit pe kazari de 400 milioane euro .
Comentariile sunt închise.