Un complet de doi magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti a judecat, marţi, contestaţia în anulare depusă de avocaţii lui Dan Voiculescu împotriva sentinţei definitive, de 10 ani cu executare, dispusă pentru mogul în dosarul ICA.
Contestaţia va fi rejudecată pe 6 ianuarie 2015, în complet de divergenţă, deoarece cei doi magistraţi nu au ajuns la o concluzie comună în acest caz: unul dintre ei a decis admiterea contestaţiei şi în consecinţă eliberarea lui Dan Voiculescu, în timp ce al doilea a respins contestaţia, considerând că trebuie menţinută pedeapsa de 10 ani de închisoare cu executare.
Noul complet de divergenţă urmează să ia o decizie finală în acest caz în prima săptămână a anului 2015.
Dan Voiculescu a fost condamnat pe 8 august 2014, după aproape şase ani de tergiversări în justiţie, la 10 ani de închisoare cu executare pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Potrivit noului Cod penal, Dan Voiculescu nu poate fi eliberat condiţionat decât după executarea a cel puţin jumătate din pedeapsă.
Comentariile sunt închise.