Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru „Evenimentul zilei”, că judecătorii de la Tribunalul Vaslui ar putea avea mari probleme
Cazul elevei din Vaslui, care a fost lipsită de libertate și violată pe rând de șapte tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, a intrat întro nouă fază. Anchetele declanșate de Parchetul de pe lângă Înaltea Curte de Casație și Justiție pentru a vedea cum de cei șapte inculpați au ajuns să fie judecați în stare de libertate ar putea fi soluționate chiar luni.
Potrivit surselor EVZ, procurorul de ședință care nu a contestat verdictul Judecătoriei Vaslui privind eliberarea din arest a 3 dintre cei șapte violatori este în concediu în Croația. „Procuroarea Ingrid Botezatu este în concediu în străinătate. Ea trebuia să conteste măsura instanței. I s-au cerut explicații de ce nu a făcut contestație!”, ne-au precizat sursele citate. Cel mai probabil, Ingrid Botezatu va trimite un punct de vedere prin e-mail. Ea este prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, unitate de parchet care a făcut ancheta și a dispus și trimiterea în judecată a celor șapte violatori. Raportul, care va fi întocmit de PÎCCJ, va fi semnat luni de procurorul general Tiberiu Nițu, care se întoarce din concediu.
Caz asemănător și la Giurgiu. CSM cere anchetă
Cazul unei adolescente din județul Giurgiu, în vârstă de 16 ani, care, pe când avea doar 14 ani (2013), a fost victima unor tineri, acuzați de relații sexuale cu o minoră, a intrat în atenția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce a fost relatat în presă. Președintele CSM, Marius Tudose, a solicitat ieri Inspecției Judiciare să facă verificări la instanțele și parchetele din județul Giurgiu, în vederea „identificării dosarului și efectuării de verificări”, se arată într-un comunicat postat ieri pe site-ul CSM.
Plângerea minorei a fost înregistrată la poliție în data de 5 ianuarie 2013, iar faptele se petrecuseră la data de 3 ianuarie 2013. În data de 6 ianuarie 2013 a fost emisă ordonanță de reținere pentru cei șapte tineri cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani pentru infracțiunea de întreținere de act sexual cu o persoană minoră, după care Tribunalul Giurgiu a dispus în acest caz obligativitatea pentru cei cercetați de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile.
Cititi articolul integral pe evz.ro
Ma intrebpentru ce mai exista in Romania un cod penal.Ma intreb de ce mai exista politie,procurori,judecatori.Pai codul ala penal exista pentru ca penalii din parlament sa frece menta pe acolo,pentru a-si servi cafeaua si a-si face somnul de frumusete.Politistii,judecatorii,procurorii exista pentru a face ei,asa,NIMIC!Adica semneaza o condica,isi fac meseria dupa cum le tuna,si au niste salarii frumusele.Pai poate ar fi mai bine sa fie politicienii platiti cu salariul minim pe economie si restul sa fie cate zece la suta din salariu pentru fiecare lege clara si de neinterpretat de vreun avocatel smecher.Si la fel si politistii,judecatorii si procurorii,salariul minim plus bonus pentru fiecare caz elucidat cum trebuie,pentru fiecare pedeapsa corespunzatoare faptei comise.Si un DNA care sa nu aiba in componenta pe nimeni afiliat vreunui partid,nici macar pe femeia de serviciu.Si atunci poate ca nu vom mai vedea violatori in libertate,iar acesti nesimtiti platiti cu bani luati din impozitele noastre se vor zbate sa isi faca meseria cu adevarat.
Georgiana,abia au trecut 25 de ani,mai asteapta si tu ca nu mori inca 25 si lucrurile se vor aranja!Mentalitatea nu se schimba precum siguranta fuzibila de la contor!
Draga Mol 25 de ani poate ca este prea mult si poate ca mor in urmatorii 25.Mentalitatea romanului cu greu se va schimbaSau nu se va schimba deloc.E doar un vis al meu de romanca si…….atat.
Comentariile sunt închise.