După aproape 15 ani de muncă în multinaţionale, Alexandru Cristea s-a trezit într-o dimineaţă şi a zis stop. Nu mai vrea să fie un simplu număr într-o companie. A renunţat la job şi a decis să hoinărească prin lume fără să ştie ce va face după aceea.
„Mi se pare fabulos să poţi să faci asta, noi, restul muritorilor cu rate, citim doar în reviste de asemenea cazuri. Nu este vorba de un director care are resurse de sute de mii de euro să facă asta, este un om obişnuit, ca noi toţi, care arată cum să te regăseşti pe tine şi să îţi regăseşti pasiunea de a trăi, după ce ai făcut zeci de închideri la o multinaţională, toate cu termene foarte strânse, şi ai nervii întinşi la maximum deşi ai doar 35 de ani.“ Spusele lui Robert, un tânăr cu aproape două decenii de experienţă în clădirile din sticlă şi oţel din Bucureşti, sunt reprezentative pentru câteva zeci de mii de specialişti educaţi de mediul corporatist să pună cariera pe primul plan, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la timpul liber şi să se ghideze zilnic după proceduri uneori discutabile.
Deşi poate va fi judecat de foştii săi colegi de pluton, Alex a înţeles după 15 ani că nu acesta este scopul vieţii lui. Nici politicile de resurse umane, nici sala de sport, nici biroul ad-aptat generaţiei Y, nici cafeaua sau fructele gratis şi nici team building-urile nu l-au convins că merită să mai continue. „Primul meu salariu la KPMG a fost de cinci milioane şi am stat cu el mult timp.“
Ca orice poveste a unui absolvent de ASE, cea a lui Alex Cristea începe în Big Four, unde şi-a făcut ucenicia, şi continuă apoi la clientul pe care îl audita. După un master în Franţa şi un an şi jumătate la IBM în Canada, s-a întors în ţară în 2008 – „am resimţit acolo un robotism acut, acut până la lacrimi, pe care eu ca latin nu puteam să îl suport“ – şi a lucrat alţi şase ani pentru Germanos ca financial controller. Ajuns la 35 de ani, Alex a privit ecusonul magnetic pe care îl purta zilnic şi poziţia sa în organigrama companiei şi şi-a spus că poate fi mai mult decât un număr.
„Am ajuns într-o rutină. Jobul este OK, dar fac nişte rapoarte despre activitatea internă a companiei şi despre marjele de profit pe fiecare produs de care m-am plictisit până peste cap. Sunt a 3351-a bucăţică din ceva. Nimic creativ. Am simţit nevoia să scap.“ Din spatele monitorului situat în clădirea din oţel şi sticlă de la Piaţa Presei din Bucureşti, Alex Cristea s-a refugiat în poveştile ghizilor turistici, despre care spune că au meseria ideală, şi a decis să ia lumea la picior, punându-şi la bătaie toate economiile. Programul de la nouă la şapte şi sutele de fişiere Excel completate zilnic nu l-au lăsat să se bucure de cei mai frumoşi ani ai vieţii. Şi-a cumpărat biletul de avion doar dus către Manila, Filipine, şi-a depus demisia în faţa şefului şi a spus stop. Nu caută lux, nici confort prea mare şi este dispus să doarmă pe canapelele prietenilor din întreaga lume care l-au vizitat anterior.
Citiți articolul integral pe businessmagazin.ro
