

În anul 2003, în timp ce Regele Pop se afla în plin proces, fiind acuzat că a abuzat sexual minori, poliţia a descoperit în faimoasa fermă californiană „Neverland“ o colecţie impresionantă de materiale pornografice. Raportul întocmit la acea vreme de departamentul poliţiei din Santa Barbara a fost publicat în exclusivitate de site-ul Radar Online. Dosarul însumează 88 de pagini, este însoţit de mai multe imagini explicite şi poate fi consultat aici.
Raportul poliţiei arată că în dormitorul şi în baia lui Michael Jackson au fost descoperite cel puţin şapte colecţii de imagini în care apar băieţi minori complet dezbrăcaţi sau parţial nud. De asemenea, materialele pornografice descoperite în Neverland includ „un album ce prezintă imagini cu copii dezbrăcaţi“, găsită în camera de odihnă a starului, „un album ce conţine imagini nud cu bărbaţi“, găsită în baia principală, iar cele mai multe albume au fost găsite în dormitorul principal al artistului, inclusiv unul cu imagini ce înfăţişează homosexuali goi sau parţial dezbrăcaţi, iar altul cu adolescenţi nud sau seminud.
Unul dintre cei care s-au ocupat de caz a declarat pentru Radar Online: „Documentele dezvăluie un Michael Jackson care manipulează, un animal de pradă care se folosea de imagini sexuale explicite, imagini cu animale sacrificate şi imagini ce prezintă acte sexuale perverse, totul pentru a ademeni copii pe care să-i supună voinţei sale.“
Citiți articolul integral pe adevarul.ro