La sfârşitul săptămânii trecute, îndată după ce şi-a spart capul lovindu-se de portbagajul maşinii sale, Radu Mazăre declara că „el nu e ca militarii ăia care au leșinat pe la Ziua Marinei”, militari de care s-a arătat foarte dezamăgit.
Mergând pe firul poveștii și mai ales știind că Radu Mazăre a fost student la Institutul de Marină, am vrut neapărat să aflăm dacă primarul de Constanța a fost un brav militar, dornic de muncă și de școală, nu „un pămpălău”, așa cum îi consideră el pe confrații lui de armă. Am descoperit un Radu Mazăre intrat la institut pe pile, un copil problemă care a pus pe jar conducerea școlii și care a scăpat de exmatricularea cerută în repetate rânduri, doar pentru că tatăl său, la acea vreme un om cu o funcție importantă în Ministerul Agriculturii, a sponsorizat instituția cu bani grei, pentru a-și ține odrasla în școală.
Un banal comentariu, postat sub unul dintre articolele din presa locală constănțeană, de către cineva care cunoaște bine situația de la vremea respectivă, arată cum a ajuns Radu Mazăre la Institutul de Marină Civilă. „Tatăl lui Mazăre, din câte știu, și știu bine, a fost după 1975/1980 consilier la ministerul agriculturii pe probleme de piscicultură. Se ocupa de fostul institut de cercetări marine. Așa a ajuns Mazăre la Constanța. La o discuție pe care a avut-o cu colegii săi de facultate din Constanța (directorul Delfinariului, directorul Institutului de Cercetări și alți colegi cu mare influență în Constanța ) s-a plâns că nu mai știe ce să facă legat de acest fiu, că îi face numai necazuri (nu a reușit la facultate în București). Acești colegi din Constanța i-au spus că pot să-l ajute. Așa a ajuns Mazăre student la Institutul de Marină….”, spune un cititor, sub un articol din ziarul Ziua de Constanța.
Acest cititor are dreptate doar parțial, cel mai probabil atunci când vine vorba de tânărul problemă Radu Mazăre nu însă legat de admiterea acestuia la Institut, pentru că aici lucrurile s-au rezolvat mult mai simplu, tatăl lui Radu Mazăre fiind în fapt responsabilul pentru repartiţia absolvenţilor către navele din pescuitul oceanic. Această situație ne-a povestit-o cu multă sinceritate chiar omul care conducea în acea vreme școala, colonelul de rangul 1 Luță Petre, șeful învățâmântului pe Institul de Marină Civilă. Domnul colonel, aflat acum la o venerabilă vârstă, ne-a mărturisit că se afla într-o strânsă legătură cu Ștefan Mazăre, tatăl actualului primar, care la acea vreme îndeplinea funcția de șef serviciu tehnic la Institutul de Pescuit Oceanic din Tulcea și care datorită funcției avea grijă ca din Ministerul Agriculturii să fie redirecționate fonduri generoase către Institutul de Marină Civilă Constanța, unde fiul său se afla la relaxare, pentru că de muncă nici nu se pune problema. Dincolo de faptul că în baza prietenei dintre tatăl său și comandantul Institutului, Mazăre ajunsese să rezolve nu numai problemele sale ci și pe ale colegilor, conform colonelului Petre Luță, tânărul student avea și grave probleme de disciplină, din dorința de a ieși în evidență, situație care e atât de evidentă în ziua de azi încât poate părea banală, dar o situație care îi aducea mereu mustrări din partea superiorilor în vremurile studenției. ”Apărea mereu îmbrăcat ba cu pantaloni scurți, ba cu mânecă scurtă, ba cu boneta pe frunte. Îi tot spuneam: «băi Mazăre, îmbracă-te cum trebuie», dar îl ținea două zile și iar îl găseam la fel. Îi plăcea să iasă în evidență, cum face și acum.”, își amintește colonelul Petre Luță. „În mine avea mereu un sprijin. Eu care eram și secretarul senatului, aveam grijă ca dosarul său de exmatriculare să fie mereu ultimul și nu aveam timp să-l discutăm”, recunoaște fostul comandant al Institutului de Marină Civilă. Interlocutorul nostru neagă zvonurile conform cărora Mazăre era beneficiarul a peste 100 de scutiri medicale, dar recunoaște că acesta avea o relație specială și cu doctorul angajat al școlii, care de altfel locuia în aceeași scară de bloc cu familia Mazăre, în București. ”Venea la mine în birou și-i spuneam, du-te măi Mazăre la ore. Nu voia, spunea că dacă-l dau afară se duce la infirmerie și spune că-l doare burta. Dar nu avea nevoie de scutiri, n-avea ce să facă el cu ele, noi nu lucram cu așa ceva.”, spune colonelul Petre Luță. Puteți asculta întregul interviu cu domnul colonel Petre Luță, în clipul de mai jos.
Recapitulând, un tip care a absolvit Institutul de Marină Civilă grație relațiilor de care beneficia, are curajul în 2014 să afirme că militarii care leșină după ce stau într-o arșiță de nedescris timp de mai multe ore sunt ”dezamăgitori”. Aveți dreptate, domnule primar, dumneavoastră nu sunteți ca marinarii aceia, pentru că ei, de bine de rău, au fost bărbați și au terminat o școală fără ajutorul lui tăticu`.
Sursa: constanta.ro
Comentariile sunt închise.