Premiera noii pelicule din franciza „Planeta Maimutelor”, „Dawn of the Planet of the Apes”, a avut, in public, doi cinefili cu totul speciali: Vali si Sugriva, doi cimpanzei care au privit filmul cu sufletul la gura.
Acestia au fost dusi de proprietarul lor la un cinematograf din Myrtle Beach, South Carolina. Cimpanzeilor li s-au cumparat bilete, popcorn si suc, insa au fost tinuti in brate pe tot parcursul filmului, relateaza People, citat de ziare.com
„Cel mare, Vali, e foarte destept, a vazut Stapanul Inelelor de mai multe ori si a putut intelege subiectul filmului”, a explicat dr. Antle, care organizeaza expeditii in salbaticie.
„Ii place sa aplaude”, a explicat acesta, mentionand ca atunci cand cimpanzeilor le place ceva, aplauda, asa cum s-a intamplat la film cand pe ecran erau „baietii buni”. Cand insa a aparut personajul negativ, cimpanzeii au inceput sa fluiere si sa faca zgomot, a mai spus acesta.
Potrivit acestuia, cei din public l-au intrebat de mai multe ori daca filmul e potrivit pentru cimpanzei. Nu de alta, dar le-ar putea veni idei legate de preluarea controlului asupra intregii lumi, a mai declarat acesta vizibil amuzat.
Comentariile sunt închise.