Reprezentanţii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omenesti pe Mare (ARSVOM) spun că dacă ar fi fost anunţaţi despre prăbuşirea elicopterului SMURD ar fi putut ajunge la locul tragediei în cel mult zece minute, pentru că aveau o şalupă pe lacul Siutghiol, în apropierea locului tragediei, informează mediafax.
Iulian Creţu, director în cadrul ARSVOM, a declarat, marţi, că a aflat despre accidentul aviatic de la televizor şi că imediat la locul tragediei a fost trimisă şalupa instituţiei, care se afla pe lac.
”Nu ne-a chemat nimeni acolo. Nu am fost alarmaţi. În momentul în care m-am autosesizat, am trimis în zonă echipajul cu şalupa Jupiter de pe lacul Siutghiol şi cu trei scafandri. (…) Am văzut întâi pe televiziuni şi m-am autosesizat. Am anunţat directorii, şalupa şi scafandrii, pe care i-am trimis acolo. Am intervenit benevol. Nu am mai aşteptat să fim solicitaţi. Sunt situaţii de forţă majoră în care noi nu aşteptăm să fim solicitaţi, trimitem oameni. De la ora 16.50 şi până dimineaţă la 04.30, când s-a recuperat ultimul trup, şalupa a stat în zonă”, a spus Iulian Creţu.
El a precizat că ARSVOM nu a fost anunţată prin 112 despre producerea accidentului, alerta fiind dată numai la intervenţiile pe mare, dar dacă s-ar fi întâmplat acest lucru şalupa putea ajunge în cel mult zece minute la locul prăbuşirii elicopterului SMURD.
”Suntem arondaţi la serviciul de urgenţă 112, dar pe parte maritimă, prin Centrul Maritim de Coordonare. Dacă 112 ne-ar fi anunţat pe noi, în 5, maxim 10 minute, eram în zonă. Dar noi nu am fost anunţaţi. Nimeni nu şi-a imaginat că noi, fiind agenţie de salvare pe mare, avem o şalupă şi pe lac. (…) De unde se afla şalupa, puteam ajunge în maximum 10 minute în zonă”, a mai spus Iulian Creţu, precizînd că imediat după ce a aflat despre accident a sunat la Căpitănia Mamaia, dar nu i-a răspuns nimeni.
La bordul elicopterului SMURD prăbuşit luni după-amiază în lacul Siutghiol se aflau medicul Laura Vizireanu, în vârstă de 39 de ani, asistenta Gabriela Harton, în vârstă de 38 de ani, care era însărcinată, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, de 47 de ani, şi copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel, de 42 de ani.
Toate cele patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii elicopterului, iar operaţiunile de căutare şi salvare au durat peste 12 ore.
Medicul Laura Vizireanu a fost prima persoană recuperată de pompieri din apă. Aceasta a fost resuscitată iniţial de medicii de pe ambulanţă timp de aproximativ 45 de minute, ea răspunzând manevrelor de resuscitare. Ulterior, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa şi internată în stare critică la secţia de terapie intensivă, unde a murit câteva ore mai târziu.
A doua persoană găsită a fost copilotul elicopterului, care a fost adus cu şalupa la mal în jurul orei 21.30, la aproximativ cinci ore de la prăbuşirea elicopterului. Medicii i-au făcut masaj cardiac şi apoi l-au transportat la spital, unde au continuat manevrele de resuscitare timp de peste o oră, cadrele medicale făcând tot posibilul să-l resusciteze, încălzind corpul şi încercând repornirea inimii, însă fără rezultat.
A treia persoană, pilotul elicopterului, a fost adusă la mal la miezul nopţii, şi în cazul acesteia fiind făcute manevre de resuscitare timp de câteva zeci de minute, tot fără rezultat.
La aproximativ 12 ore de la prăbuşirea elicopterului SMURD, scafandrii au reuşit să găsească şi trupul celei de-a patra persoane care se afa în aparatul de zbor – asistenta medicală Gabriela Harton, mai scrie mediafax.