restoran-client-waiter-900x444În drumul după taxarea bacşişului, Guvernul vine cu reguli foarte greu de aplicat. Chiar s-ar putea spune ca e imposibil de respectat legea. Şi dacă ar fi privită din cealaltă perspectivă, se poate ajunge la abuzuri din partea Fiscului, spune Digi 24.

Odată cu intenţia de a impozita bacşişul revine în actualitate şi registrul de bani personali. Acolo, angajaţii trebuie să treacăţi bani au în buzunar la intrarea în tură. Registrul a fost introdus în 1999 şi eliminat în 2008. Dar nu prea a contat.

Acum este promisă o urmărire a datelor de catre Fisc. Însă, la cum se anunţă, se poate ajunge la situaţii greu de explicat. Totul e simplu când angajatul are mai puţini bani. El trebuie să ataşeze în registru un bon fiscal pentru ce a cumpărat, corespunzător cifrei. Însă, dacă dă bani cu împrumut sau primeşte bani de la un prieten, nu are cum să îi justifice.

Iar ordonanţa guvernului explică foarte clar că trebuie să existe justificare pentru bani. Angajaţii din bar sau restaurant sunt obligaţi să prezinte sumele de bani aflate asupra lor când oamenii de la Fisc o cer. E o prevedere care merge la limita atingerii libertaţii persoanelor.

De asemenea, pot apărea situaţii în care banii aflaţi asupra unei persoane, proveniţi din bacşiş, nu pot fi justificaţi în anumite momente, chiar dacă persoana în cauză are toate intenţiile bune din lume. De pildă, cameristele sunt răsplătite cu un bacşiş lăsat în cameră după plecare. Nu se poate tăia bon fiscal în lipsă. Iar camerista strânge banii lăsaţi pe noptieră în timp ce face curăţenie, o treabă care poate lua ore întregi. În tot acest timp, are asupra sa bani care nu pot fi justificaţi.

Pentru a taxa bacşişul, sunt activităţi unde trebuie făcute tot felul de modificări ale aparaturii. De pildă, la taxiuri. Aparatele eliberează bon în funcţie de distanţele parcurse. Nu există posibilitatea de a introduce alte date, cum ar fi calcularea bacşişului. În acest caz, trebuie modificat aparatul.

Modificarea softului este însă o procedură de durată, ce nu va fi gata în câteva zile, pâna când intră în vigoare ordonanţa Guvernului.

Executivul a încercat să închidă cât mai multe portiţe prin care se poate ocoli prevederea din lege. Însă se deschid bulevarde de probleme. Şi asta pentru că se încearcă reglementarea unui domeniu în care, în majoritatea ţărilor din lume, se merge pe conformarea voluntară, adică veniturile sunt declarate de bunăvoie. Însă, la noi, conformarea voluntară este floare rară şi principalul motiv este că majoritatea contribuabililor au o părere extrem de proastă despre modul în care sunt cheltuiţi banii publici.

sursa: flux24.ro

6 COMENTARII

  1. …salariații sunt bine plătiți, restul este asemănarea ca în cazurile de mită.

  2. sunt convins ca romanul se va descurca 🙂 mai greu la inceput, apoi va deveni rutina 🙂 de ex., un taximetrist, daca isi tine casa, dupa fiecare cursa noteaza suma de pe bon si aduna cifra anterioara, stie cati bani ar trebui sa aiba; face rapid monetarul, pune banii deoparte, in buzunarul din stanga, de ex., si stie ca acolo, tot timpul este suma corecta; banii in plus ii tine in buzunarul din dreapta; cand aduna mai multi in dreapta, ii pune de ex., in buzunarul scaunului pasagerului…sau isi face un loc ascuns anume pentru banii astia…se gasesc metode…

  3. La unitatile de alimentație publica de 3 pana la 7 stele se poate.Chelneru duce nota chitata cu bacsis cu tot la un casier central (țal) unde este inregistratGermania ,sau se aplica direct la totalul notei 10% .(Franța)

  4. Si mai e o chestie. Azi maine ne vom trezi ca aceste sume sun venituri de natura salariala si se voor taxa cu toate taxele aferente salariilor si te trezesti ca de fapt nu primesti bani in plus ci mai duci de acasa. Deci se taxeaza cu TVA, impozit pe profit si vor urma cele salariale.
    S-a mai incesrcat treaba asta prin 95-97 dar nu a tinut mult.

  5. NU e chiar asa! In SUA si CANADA cind vrei sa dai bacsis chelnerului il adaugi la nota de plata si platesti totul cu cardul! Asa ca chelnerul „VEDE” bacsisul oficial la sfirsitul zilei si DA! statul extrage TVA-ul din bacsis! Dar TVA-ul e doar 5%!

    Asa ca pina NU se face TVA-ul 5% NU platiti ca nu suntem prosti sa-i dam PRIMULUI TICALOS al tarii 24% „moca”! Pentru ce?

Comentariile sunt închise.