donetkNoi incidente in Ucraina, la Donetk, unde, in urma ciocnirilor dintre activistii pro-rusi si ucrainienii care protestau pentru integritatea tarii, trei oameni si-au pierdut viata si alti zece au fost raniti. Potrivit unui martor ocular, citat de deschide.md, activistii pro-rusi l-au taiat, joi seara, pe unul dintre sustinatorii integritatii Ucrainei.

„Acum 10 minute, aceşti oameni stăteau în piaţă şi cântau imnul Ucrainei, iar nu departe stăteau cei care se consideră stăpânii Dombassului cu pancarte “Putin, salvează-ne!” şi aruncau spre cei care cântau cu pietre, sticle, ouă, petarde, chefir, bile cu vopsea. Apoi au rupt lanţul viu de poliţişti şi i-au înconjurat şi pe cei care nu cântau. Unul a fost omorât. Mulţi sunt răniţi. Iată cum arată Doneţkul”, a scris martorul Seghei Grits.

Joi seara, activistii pro-rusi au recunocut medicilor care le-au acordat ajutor medical ca ei au fost cei care au organizat atacurile asupra participantilor la mitingul pasnic pentru integritatea Ucrainei.

„Sunt informații că deja avem persoane omorâte printre cei care susțin Ucraina și zeci de răniți. Au fost fărmate câteva autobuze ale poliției”, scrie Vitalie Umanet pe contul sau de Facebook, citat de o publicatie ucrainiana.

Reactia Moscovei nu a intarziat, Ministerul de Externe al Rusiei aratandu-se ingrijorat de situatia de la Dontek si criticand autoritatile de la Kiev pentru lipsa de control.

„Noi, în repetate rânduri am declarat că noile autorități de la Kiev trebuie să dezarmeze luptătorii și să asigure securitatea populației și respectarea drepturilor la manifestațiile pașnice. Însă după cum se observă, acest lucru nu se întâmplă, iar autoritățile de a Kiev nu pot controla situația”, se precizeaza in declaratia Ministerului de Externe de la Moscova, citata de obozrevatel.com.