Campania electorală pentru alegerile locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman şi pentru primarii din nouă circumscripţii electorale a început duminică, iar peste 1.000 de poliţişti vor fi angrenaţi în misiuni pentru buna desfăşurare a procesului electoral în judeţele Bihor, Botoşani, Covasna, Harghita, Neamţ, Olt şi Teleorman, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
‘Peste 330 de poliţişti se vor afla în stradă pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă. De asemenea, dintre cele 417 secţii de votare constituite, Poliţia Română va asigura măsuri de pază şi protecţie la 183 de secţii. Astfel, pentru protecţia locurilor în care vor fi organizate secţii de votare vor fi la datorie 350 de poliţişti’, se arată în comunicat.
Potrivit documentului citat, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, la nivel naţional, vor acţiona, conform competenţelor, 142 de poliţişti, constituiţi în 42 de echipe operative, iar un efectiv de rezervă format din 121 de poliţişti va fi în permanenţă pregătit să acţioneze, împreună cu structurile de jandarmi, dacă situaţia operativă va impune.
Măsurile adoptate de Poliţia Română urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că pe data de 3 februarie vor avea loc alegeri locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman şi pentru primarii din nouă circumscripţii electorale: municipiul Slatina, judeţul Olt; municipiul Turnu Măgurele, judeţul Teleorman; oraşul Covasna, judeţul Covasna; comuna Drăgăneşti, judeţul Bihor; comuna Drăguşeni, judeţul Botoşani; comuna Avrămeşti, judeţul Harghita; comuna Doljeşti, judeţul Neamţ; comuna Vitomireşti, judeţul Olt; comuna Bujoru, judeţul Teleorman.
Campania electorală va dura 15 zile, începe pe 20 ianuarie şi se termină pe 2 februarie, ora 07,00.
Procesul de votare va începe duminică, 3 februarie, la ora 07,00 şi se va încheia la ora 21,00.
Pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman se vor organiza 334 secţii de votare din localităţi urbane şi rurale.
La Consiliul Judeţean Teleorman funcţia de preşedinte a devenit liberă după ce social-democratul Liviu Dragnea, care a obţinut la alegerile locale din luna iunie 2012 un al patrulea mandat de şef al acestei instituţii, a câştigat la alegerile parlamentare din decembrie anul trecut, din partea USL, postul de deputat în Colegiul 3.
În municipiul Slatina, funcţia de primar al municipiului a rămas vacantă în luna decembrie, după ce primarul ales în iunie 2012 Darius Vâlcov a devenit senator. Atribuţiile primarului sunt îndeplinite de atunci, prin hotărâre a Consiliului Local Slatina, de viceprimarul social-democrat Minel Prina. Acesta este candidatul USL la alegerile din 3 februarie.
Pentru fotoliul de primar al municipiului Slatina au fost depuse zece candidaturi, una fiind respinsă şi nouă acceptate. Candidează pentru funcţia de primar al municipiului: Minel Prina (USL), Ana Anghel (PDL), Radu Orzaţă (PP-DD), Aurel Bobei (FC), Delano Chirimbu (PRM), Gheorghe Stoica (PP-LC), Viorel Oprănescu (PAS), Marin Bobeş (independent), Ion Muraru Tabacu (PER).
În judeţul Botoşani cinci formaţiuni politice şi-au desemnat candidaţi pentru funcţia de primar al comunei Drăguşeni la alegerile locale parţiale care se vor desfăşura pe 3 februarie.
Candidaţii înscrişi în competiţia electorală reprezintă Uniunea Social Liberală, Partidul Poporului-Dan Diaconescu, Partidul Democrat Liberal, Partidul Ecologist Român, Partidul România Mare şi Uniunea Democratică a Maghiarilor din România. Alegerile de la Drăguşeni sunt organizate ca urmare a decesului, în luna noiembrie, a primarului Neculai Cucu.
PSD Neamţ a validat candidatura lui Iosif Saitan la funcţia de primar al comunei Doljeşti, după ce postul a rămas vacant în luna octombrie după decesul fostului edil. Iosif Saitan va candida din partea USL împotriva candidatului PDL – Paul Vătămanu şi a unui candidat al PP-DD.
Şase candidaţi s-au înscris în cursa pentru fotoliul de primar al comunei harghitene Avrămeşti, după ce edilul ales anul trecut şi-a dat demisia din motive personale.
Cei şase candidaţi, care vor cere votul alegătorilor în 3 februarie, sunt Simo Dezso Szabolcs (UDMR), actual primar interimar, Szasz Jozsef Albert (PCM), Simo Mozes Zoltan (PPMT), Bogy Ianos (Partidul Ecologist Român), Veronica Arsintea (PDL) şi Liviu Comiza (PPDD).
Doi dintre candidaţii înscrişi în cursă au participat şi la alegerile locale din 2012. Este vorba de Szasz Jozsef Albert, de la PCM şi de Veronica Arsintea, de la PDL.
În judeţul Covasna, pentru primăria staţiunii Covasna, partidele româneşti au decis să susţină candidatura omului de afaceri Popica Sorin Iordan, care candidează ca independent pentru funcţia de edil. În urma acestei decizii, trei dintre candidaţi s-au retras, iar în cursă au mai rămas actualul viceprimar Thiesz Janos, susţinut de UDMR şi Malnasi Levente, fost primar al oraşului între anii 1992-2000, nominalizat de Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT).
Alegerile parţiale au loc ca urmare a decesului fostului primar, Lorincz Zsigmond, de profesie economist, care a încetat din viaţă în urma unui infarct pe data de 23 noiembrie 2012, la vârsta de 48 de ani. Lorincz fusese ales primar pe listele UDMR Covasna şi se afla la cel de-al doilea mandat.
Pe 24 februarie va avea loc o nouă rundă de alegeri locale, locuitorii din comunele Vâlcelele (judeţul Călăraşi), Pechea (judeţul Galaţi) şi Gheorghe Lazăr (judeţul Ialomiţa) fiind chemaţi la urne pentru a-şi alege primarii, după ce foştii edili au obţinut mandate de parlamentari.
Potrivit unei Hotărâri a Guvernului publicate în Monitorul Oficial, campania electorală pentru alegerile locale parţiale din aceste circumscripţii va începe pe 10 februarie, iar candidaturile se depun până pe 4 februarie.
În comuna Gheorghe Lazăr din judeţul Ialomiţa vor fi organizate alegeri locale parţiale pentru funcţia de primar, după ce edilul localităţii, Marian Pavel, a obţinut un mandat de senator din partea Uniunii Social Liberale (USL, la guvernare).
Un nou primar va fi ales şi în comuna Vâlcelele din judeţul Călăraşi, după ce edilul Vasile Iliuţă a obţinut un mandat de deputat, din partea Alianţei România Dreaptă (ARD), la redistribuire.
În comuna Pechea din judeţul Galaţi vor fi organizate alegeri locale parţiale după ce primarul din PP-DD (Partidul Poporului-Dan Diaconescu) al comunei, Nicolae Marin, a ajuns senator.
dar cu cele cateva zeci de incompatibili din Parlament ce se intampla ? Raman acolo unde nu trebuie sa fie ? pana cand ?
Din pacate cunoastem anticipat rezultatele.”Ochii si urechile imparatului Dragnea”sunt la post.
Comentariile sunt închise.