poiana ciresului 1
Peste o lună și jumătate echipa de arheologi condusă de prof. univ. dr. Marin Cârciumaru și dr. cercetător Elena Nițu, echipă pe care o susținem financiar pentru al treilea an consecutiv, va relua săpăturile arheologice de la Poiana Cireșului, locul unde în ultimii ani s-au făcut descoperiri de interes mondial.

Și în acest an, ca și în cei precedenți, Ministerul Culturii nu le oferă bani arheologilor pentru săpături (sau le oferă toamna târziu când nu mai folosesc la aproape nimic), ceea ce face ca cercetarea arheologică din România să se bazeze mai mult pe finanțări private.

Pentru a înțelege importanța cercetării de la Poiana Cireșului (lângă Piatra Neamț), vă reamintesc că aici a fost descoperită anul trecut cea mai veche statuetă sculptată în piatră din România și din această parte a Europei, veche de 23.000 de ani, plus alte artefacte remarcabile, cu o vechime de peste 20.000 de ani: pandantive din piatră gravată, unelte și arme ale Omului Gravetian. (La sfârșitul acestui text poți urmări o emisiune realizată cu Prof. Marin Cârciumaru și dr. Elena Nițu în care sunt prezentate descoperirile anului trecut)

Aceste descoperiri au fost posibile și datorită implicării Asociației Geto-Dacii și a acelora dintre dumneavoastră care au susținut financiar sau au mers voluntari pe șantier. Sperăm ca și în acest an să fiți alături de noi!

Cei care doriți să sprijiniți cercetarea arheologică de la Poaiana Cireșului cu o donație, cu o sponsorizare sau cu un SMS, puteți să o faceți în conturile de mai jos:

DONAȚII ȘI SPSONSORIZĂRI ÎN ACESTE CONTURI:

Asociația Geto Dacii:

Sediul: București, Bv. Constantin Brâncoveanu nr 9, bl. B14, sc C, ap. 100. et.3, sector 4

CIF: 31419743

Cont RON – RO64RNCB0746131680410001

Cont EUR – RO37RNCB0746131680410002

Cont USD – RO10RNCB0746131680410003

Codul Bic este  – RNCB

Cod SWIFT BCR este –  RNCBROBU

 

DONAȚIE PRIN PAYPAL folosind adresa: [email protected]

SPONSORIZĂRI

Orice societate comercială poate face o sponsorizare deductibilă din impozit, la o valoare de maxim 3 la mie din cifra de afaceri, dar nu mai mare de 20% din impozit. Prin urmare, dacă aveți o societate comercială și, în același timp, sunteți susținători ai proiectelor noastre, folosiți această posibilitate pentru a ne ajuta! Pentru încheierea contractelor de sponsorizare vă rugăm să ne contactați la adresa de email: [email protected]

TRIMITE UN SMS – 5 EURO+TVA

Trimite un SMS cu textul DAVA şi adresa ta de e-mail la 7472, tarif 5 E+TVA/SMS (număr valabil în reţelele Orange, Vodafone și Cosmote) şi vei primi: 1. O carte despre istoria noastră antică în format electronic:  “Strămoșii noștri reali: Geții-Dacii-Tracii-Ilirii”, autor Conf. univ. dr. Gheorghe Iscru; 2. Colecția foto a celor 34 de Tăblițe de la Sinaia care se mai găsesc astăzi la Institutul de Arheologie din București și 3. Colecția foto cu mormântul Regelui geto-dac DROMIHETE de la Svestari, Bulgaria. Imediat după trimiterea SMS-ului vei primi un mesaj în care ți se va solicita confirmarea plății. Acest al doilea mesaj este taxat normal.

Vă mulțumim!

Daniel Roxin