În anul de graţie 2016, cred că până şi Ion Iliescu ar fi avut o reţinere să ridice la rang de „luptător cu rol determinant” la Revoluţie un fost turnător al Securităţii.
Să nu mă înţelegeţi greşit: Iliescu a salvat şi a reconstruit Securitatea, după revolta din decembrie 1989. El le-a oferit securiştilor un „capitalism de cumetrie” plin de oportunităţi: cine dorit să facă afaceri a jecmănit băncile şi resursele statului, cine a dorit să rămână în servicii şi-a continuat netulburat activitatea, indiferent câţi oameni a chinuit sau câte familii a nenorocit în perioada regimului comunist. Dar Iliescu, care a învăţat şi de la Gorbaciov, nu doar de la Ceauşescu, ar fi ştiut să evite o sfidare inutilă, o palmă dată cu dispreţ miilor de oameni care, în decembrie 1989, au ieşit să dea jos un regim şi nu au cerut în schimb diplome, bani sau terenuri.
Klaus Iohannis nu a avut această reţinere. A dat, de-a valma, titlul de revoluţionar unui turnător, unor impostori din oraşe unde nu s-a tras un foc de armă şi unor foşti demnitari care s-au îmbogăţit în timp ce lucrau la stat. Putea să respingă lista sau cel puţin o parte din propunerile venite de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor! Constituţia îi impune o serie de obligaţii doar la promulgarea legilor. Curtea Constituţională i-a dat preşedintelui un mandat limitat atunci când primeşte propuneri de remaniere a Guvernului – o singură respingere, motivată – dar nimic nu-l obligă să semneze ca notarul decretele de conferire a titlului de luptător la Revoluţie. În schimb, Klaus Iohannis are puterea să retragă certificatul de revoluţionar pe care Ion Iliescu şi l-a acordat în 2004, în ultimele zile la Cotroceni.
Decizia preşedintelui Iohannis de a promova un turnător al Securităţii nu trebuie privită ca o greşeală, o scăpare a unei Administraţii Prezidenţiale adormite şi blazate. Nu. Este un gest simbolic care ne arată că securitatea lui Iliescu a ajuns în regimul Iohannis la o putere la care nici nu visa, aşa crede că îşi poate permite orice. Iată doar o parte din fapte:
– Dosarul Revoluţiei este, deocamdată, închis, deşi România a pierdut mai multe procese la CEDO pentru că nu îi aduce în faţa Justiţiei pe cei responsabili pentru uciderea a peste 1.000 de oameni. Când fostul procuror general Tiberiu Niţu a luat această decizie, preşedintele Iohannis nu a avut nici un cuvânt de spus, nici o obiecţie.
– Diferenţa dintre pensiile securiştilor – noi şi vechi – şi cele ale muritorilor de rând a atins un nivel de neimaginat chiar şi în regimul comunist. Cea mai mare pensie în ministerul de Interne este de peste 15.000 de lei. Pensia medie în MAI depăşeşte salariul medie pe economie, 2.700 lei pe lună, în timp ce pensia medie în sistemul civil este sub 1.000 de lei. Alocaţia bugetară pentru pensiile speciale ale militarilor este, în 2016, de 1,2 miliarde euro.
– Bugetul SRI a crescut în 2016, faţă de 2015, cu 20%. Salariile şi alte drepturi ale structurilor de securitate, în special aşa numitele drepturi de hrană, au crescut spectaculos în 2015.
– O serie de decizii ale CCR care ar limita puterile serviciilor secrete, în special ale SRI, nu sunt puse în aplicare la peste un an de la publicarea în Monitorul Oficial. În ianuarie 2015, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională desemnarea SRI, prin Centrul Naţional de Securitate Cibernetică (CNSC), ca autoritate naţională în domeniul securităţii cibernetice. Nici acum nu a fost pusă în aplicare această decizie.
Aş putea continua, dar cred că este suficient. Regimul securist instaurat de Ion Iliescu în 1990 pur şi simplu a explodat – a înflorit, dacă doriţi – sub Klaus Iohannis. Eu cred că actualul preşedinte l-ar face revoluţionar şi pe ultimul şef al Securităţii, Iulian Vlad, dacă ar găsi un pretext ca, în cazul unui scandal, să paseze responsabilitatea către alte instituţii. Ultimul lot de „revoluţionari” promovat de Klaus Iohannis consfinţeşte, indirect, simbolic, toate teoriile securiste despre evenimentele din decembrie 1989. Securiştii care au omorât oameni devin eroi, iar Ion Iliescu, în loc să fie judecat pentru că a dirijat uciderea a sute de cetăţeni români, apare în postura de salvator al naţiei. Aici a ajuns regimul Iohannis, în anul de graţie 2016.
În loc de concluzie: aştept cu interes numirea viitorului procuror general al României, cel care ar putea să aducă, în sfârşit, dosarul Revoluţiei în faţa magistraţilor. Dar sentimentul meu este că, atâta vreme cât Klaus Iohannis se află la Cotroceni, Ion Iliescu poate dormi liniştit.
Sursa: contributors.ro
