Anul 2014 a fost până la urmă un miracol. Pentru România. Pentru noi toţi. Există multe subiecte ce merită întoarse pe toate feţele, personaje, fapte – toate au concurat la desăvârşirea minunii din 16 noiembrie. Însă m-aş opri totuşi la două lumi ignorate prea mult de presă, dar mai ales de politicieni. DIASPORA şi GENERAŢIA FACEBOOK. Ele au fost catalizatorii victoriei anti-PSD în alegerile prezidenţiale. Ele au răsturnat toate calculele, toate pronosticurile, au anihilat toate şpăgile şi toate pomenile guvernului PSD (USL). Fără ele, miracolul nu era posibil. Cu toate strigătele noastre de disperare, cu toate sforţările „băsismului” de bună-credinţă, cu toate mesajele şi presiunile venite dinspre ambasade sau din marile cancelarii occidentale. Nimic nu juca în favoarea noastră, a celor care n-am vrut o ţară încălecată definitiv de urmaşii lui Ceauşescu.

Criza financiară şi diabolizarea fascistoidă a „regimului Băsescu” au servit, direct şi indirect, adversarilor democraţiei. Cu ajutorul Antenei 3 şi al RTV – televiziuni născute din seva Securităţii, respectiv a urmaşilor acesteia -, capitaliştii de cumetrie din PSD au înveninat populaţia pauperă cu scopul de a dirija ura astfel obţinută pentru câştigarea Palatului Cotroceni. Era ultima redută care nu căzuse pe frontul demolării statului de drept şi a firavei noastre democraţii. Traian Băsescu o fi avut el multe păcate, dar a ţinut steagul sus şi a menţinut România pe direcţia corectă. Istoria va vorbi fair, prezentul n-o poate face. L-au tocat mărunt, indecent, incorect, au pus totul la bătaie pentru scoaterea sa din joc. Puţin a lipsit. Am fost salvaţi de UE&SUA după ce ne-a trecut glonţul pe la ureche.

Băsescu a rezistat. Justiţia a continuat să taie în carne vie. Era exact ce i-a durut dintotdeauna. Cum să-şi pună averile la adăpost, după jaful naţional de 25 de ani. De asta îi lichidaseră pe Ceauşeşti. Ca să pună mâna pe banii lui, pe economie, pe stat. Nu le-a păsat că, în goana lor după lăcomie, ne-au furat 25 de ani din viaţă. Din păcate, totul a fost posibil cu complicitatea celor care s-au lăsat cumpăraţi, vânduţi, seduşi şi manipulaţi de acest cancer post-comunist numit PSD.

Răzvan Corneţeanu a spus aproape totul în „Generaţia ratată a tatălui meu”. Un text dur, dar sincer ca un bisturiu menit să vindece conştiinţa de naţie. Părinţii şi bunicii noştri, nu toţi, dar mulţi, erau cât pe-aci să ne vândă definitiv la taraba maşinăriei malefice construite pe axa Voiculescu-Ponta-Ghiţă. Era desăvârşirea vieţii în minciună, dacă Ponta ajungea la Cotroceni. În comunism, au trăit supuşi în minciună. S-au prefăcut că nu le pasă. Că e suficient să plece la lucru, să facă copii, casă, avere. Nu conta mediul în care produc aceste valori umane. Ştiau că e un mediu mincinos. Că „partidul” nu e rezultatul voinţei colective, ci al cizmei ruseşti. Şi cu toate asta, s-au predat. Nu au cârtit. În masă. Au fost, desigur, excepţii de onoare. Oameni de mare curaj. Disidenţi care au ieşit în cele din urmă la lumină odată cu luminatul Corneliu Coposu. Dar marea majoritate a fost altfel.

Pe scheletul ei a fost posibilă dominaţia comunisto-securistă. Acest schelet a rămas „în viaţă” şi după ce gaşca fostului PCR l-a răpus pe Ceauşescu. „Foştii” au devenit „noii”. Nu mai erau comunişti, ci „democraţi”. Au confiscat Revoluţia. Au blasfemiat sângele tinerilor ucişi în decembrie 89 pe caldarâmurile libertăţii. România a rămas a lor. Şi-au conservat puterea cu ajutorul celor din „Generaţia ratată a tatălui meu”. A celor care ar fi preferat în continuare viaţa în minciună. Dar nu le-a mai ieşit…

Căci socoteala lor iresponsabilă a fost dată peste cap de revoluţia Diasporei şi a Generaţiei Facebook. De cele două pături sociale crescute sănătos pe trupul unei Românii bolnave hrănite cu mistificarea celor 70 de ani de comunism şi neocomunism. Românii plecaţi la muncă afară şi cei rămaşi acasă pentru a lupta cu „sistemul” au învăţat că viaţa nu e doar despre cum să primeşti, ci şi despre cum să dai. Au învăţat, printre străini şi prin comunicarea „în reţea”, că „să mi se dea” trebuie înlocuit cu „îmi iau singur ce vreau”. Au înţeles că populismul, minciuna, demagogia – pastilele cu care au fost sedaţi părinţii şi bunicii noştri -, sfârşesc într-un târziu prin a le provoca un şi mai mare rău. Că Iisus a avut imensă dreptate atunci când ne-a lăsat moştenire o celebră zicere pe care încă o ignorăm trufaş: ADEVĂRUL TE VA ELIBERA!

PSD a preferat minciuna bazându-se pe slugărnicia milioanelor de români care au fost învăţaţi să trăiască aşa. Dar DIASPORA şi GENERAŢIA FACEBOOK n-au mai suportat că „merge şi-aşa”. Au rupt vraja cu „ne-om descurca noi, oricum…”. Au înţeles, pe buza prăpastiei naţionale, că trebuie să joace cartea pe totul sau nimic. Că România „obişnuită”, cea care votează pro şi contra de 25 de ani, nu mai are resurse de a născoci o victorie împotriva sistemului, aşa cum a fost posibil în 1996, în 2004 sau în 2009. Şi au ieşit la luptă, pe viaţă şi pe moarte. Pe 2 şi pe 16 noiembrie. Ore în şir, la coadă. În frig sau în ploaie. Doar ca să voteze. Să ne ajute. Să lupte. Să nu-i lase cu toată puterea. Să EXISTE cu adevărat, nu de formă! Sau, dacă, să moară demn…

Lor le datorăm, în primul rând, această operaţiune de salvare naţională. I-am cunoscut în Diaspora. Comunic sporadic cu ei şi cu cei din Generaţia Facebook. Le ştiu necazurile, truda printre străini, suferinţele şi batjocoririle de care au parte în ţară pentru că prestează munci sub condiţia lor. De fapt, nimic nu e „sub condiţia” lor atâta vreme cât muncesc cinstit. Doar pentru oameni crescuţi în parohia unor moguli precum Dan Voiculescu e o ruşine să munceşti. Pentru ei, virtute e să-njuri, să faci aranjamente, să lingi politicieni care-ţi bagă-n traistă şi să-i toci pe alţii care nu stau încovoiaţi în faţa ta.

Diaspora te-nvaţă ceea ce comunismul nu a reuşit cu „Generaţia ratată a tatălui meu”. Lecţii de viaţă imense. Respectul pentru cei care muncesc, indiferent că spală bătrâni la fund sau că sunt ingineri geniali în aerospaţiale. Egalitate în faţa LEGII, nu favoritism, prieteşuguri. Nici atacuri la magistraţi, la instituţii, la statul de drept. Ci reguli, legi, decenţă, bun-simţ. Civilizaţie. Dialog. Echilibru. Dar şi umilinţe. Efort. Durere. Nu-ţi oferă nimeni nimic pe tavă. Nu există „să mi se dea”-ul din comunism şi de după Revoluţie.  Îţi oferă toate condiţiile ca să îţi alegi viaţa pe care o vrei trăită. Acolo, te lupţi cu tine însuţi pentru a rezista. Aici, în România, te lupţi cu „sistemul”. Cu aparatul birocratico-mafiot inventat de PSD. Cu morile de vânt. Asta au înţeles românii plecaţi să-şi încerce norocul peste graniţă. Că dacă stai cu mîinile în sân, dacă te lamentezi cu „toţi sunt la fel”, dacă nu pui presiune pe aleşi, totul e pierdut, nimeni nu te mai poate salva. Nici măcar Dumnezeu. Asta te învaţă Diaspora. Calea, Adevărul şi Viaţa. E lecţia intensivă de democraţie. Lupţi pentru tine, lupţi pentru ţară. Nu te laşi furat, minţit, batjocorit. Îţi chemi politicienii la ordine şi înveţi să-i respecţi totodată.

Iată de ce m-am îndrăgostit de Diaspora şi de Generaţia Facebook. Ei sunt OAMENI adevăraţi! Simplu, dar profund. Nu sofisticat şi vid deopotrivă cum a fost „omul nou” din comunism. Voi rămâne mereu cu ei în suflet. Pentru sacrificiul şi pentru puterea lor de a-şi schimba destinul. De a CREDE. Chiar şi atunci când totul în jur e deznădejde. EI au produs miracolul din 16 noiembrie. Şi au creat acea masă critică devastatoare care-i va mătura din calea ei pe toţi cei care au hrănit în ultimii 70 de ani „Generaţia ratată a tatălui meu”…

 

Sursa: reportervirtual.ro