iohannisStupoare în lumea academică: Klaus Iohannis a trimis un consilier de stat și un mesaj de felicitare Universității „Vasile Goldiș” din Arad, universitate marcată de scandaluri de corupție cu implicații internaționale, descinderi cu mascați, arestări pentru comerț cu diplome false, mită și alte isprăvi penale

Textul bombastic transmis prin intermediul consilierului Gheorghe Angelescu, prezent la festivitățile fastuoase ale universității private arădene, la pretinsa aniversare a 25 de ani de existență, gratulează universitatea pentru „consecvență, seriozitate și calitate …în rândul instituțiilor de învățământ superior din România”, numind-o „un model de învățământ superior particular funcțional”.

Un model academic cu DNA și mascați la poartă

Orice căutare pe Google a Universității „Vasile Goldiș” din Arad scoate la iveală cazurile scandaloase în care instituția a fost implicată de-a lungul anilor. Verificarea e la îndemână. În iarna lui 2013, procurorii anticorupție și jandarmii brigăzii speciale descindeau la sediile universității din 8 județe pentru acordarea unor diplome pe șpagă la Facultatea de Drept. „Acțiunea se înscrie în cadrul cercetărilor care se desfășoară cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită, dare de mită și trafic de influență, fiind vizate mai multe persoane, față de 4 dintre acestea fiind dispusă începerea urmăririi penale”, preciza comunicatul DNA. Unul dintre suspecți cerea plata în cherestea, susține ProTV citând declarațiie localnicilor din Valea Arieșului, județul Alba. Alți profesori erau mai ieftini: vindeau lucrări de licență și diplome între100 și 500 de euro. Perchezițiile și audierile s-au extins și asupra a zece polițiști, absolvenți de Drept, iar Ministerul Educației a promis o anchetă la sânge. După un an, au primit pedepse de la 6 luni la 1 an și 4 luni închisoare cinci cadre didactice și administrative, iar universitatea a fost obligată să anuleze diplomele acordate pe mită. Anchetele promise de diverși miniștri ai educației, dacă s-au finalizat vreodată, n-au fost făcute publice. Niciun ministru nu a luat o măsură severă. Deocamdată au plătit cei mici, conducerea arătându-se mirată de fenomenul „fabrica de diplome”.

Citiți articolul integral pe evz.ro