geoff-pugh-3_2768696b

Parlamentul Marii Britanii a aprobat, miercuri seară, planul Guvernului David Cameron de a lansa raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria ale reţelei teroriste Stat Islamic. Armata britanică ar fi bombardat pozițiile jihadiștilor în 17 iulie 2015, dar fără vot în cele două camere, potrivit telegraph.co.uk. Tot miercuri, la Londra mii de oameni au protestat împotriva implicării directe a Marii Britanii în războiul cu ISIS. După dezbaterile care au durat zece ore, 397 de membri ai Camerei Comunelor au votat în favoarea raidurilor aeriene, iar 223 împotriva iniţiativei.

Premierul conservator David Cameron a argumentat că bombardamentele împotriva membrilor reţelei Stat Islamic, „monştri medievali”, sunt legale şi legitime pentru „securitatea” Marii Britanii, transmite mediafax.ro.

Iniţiativa a divizat Partidul Laburist (centru-stânga, în opoziţie), al cărui lider, Jeremy Corbyn, se opune bombardamentelor. Potrivit BBC, cel puţin 67 de parlamentari laburişti au votat în favoarea raidurilor aeriene. În urma votului, ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a declarat că bombardamentele vor fi lansate foarte curând, posibil chiar începând de joi.

Guvernul David Cameron a cerut lansarea de raiduri aeriene în Siria după atacurile teroriste de la Paris, unde membri ai reţelei teroriste Stat Islamic au omorât 130 de persoane pe 13-14 noiembrie.

Organizaţia teroristă Stat Islamic ocupă teritorii din nord-estul Siriei şi din vestul Irakului, unde a proclamat un „califat”.

O coaliţie internaţională coordonată de Statele Unite efectuează raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria şi Irak ale organizaţiei fundamentaliste sunnite. În paralel, aviaţia militară rusă efectuează bombardamente antiteroriste în Siria.