Imagini surprinse recent cu o drona langa Damasc arata dimensiunile apocaliptice ale dezastrului cauzat de razboiul civil sirian.
O suburbie a Damascului, Jobar, este o imensa ruina. Scenele surprinsa de o drona a postului Russia Today par desprinse din filmele cu dezastre nucleare, comenteaza Daily Mail, citat de stirileprotv.ro. Zona a fost epicentrul unor bombardamente intense intre fortele guvernamentale si rebelii sirieni timp de aproape 2 ani.
Jobar ramane in mare parte controlat de rebeli, in special multumita unor retele de tuneluri subterane in care se ascund. Inainte de razboi, aici locuiau 300.000 de oameni.
Conflictul din Siria s-a soldat, de la izbucnirea sa in martie 2011, cu peste 250.000 de morti si milioane de persoane stramutate.
Numarul migrantilor si refugiatilor care au ajuns in acest an, pe mare si pe uscat, pe continentul european a depasit pragul de 1 milion, alti 3.600 de oameni pierzandu-si viata sau fiind dati disparuti in aceasta tentativa, a anuntat la Geneva, Inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati.
Emisarul ONU in Siria Staffan de Mistura intentioneaza sa inceapa convorbirile de pace siriene la Geneva, spre sfarsitul lunii ianuarie, a declarat directorul general al Biroului ONU, Michael Moller.
La 19 decembrie, pentru prima data de la declansarea conflictului sirian, cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Rusia, au adoptat in unanimitate o rezolutie ce stabileste o foaie de parcurs pentru o solutie politica la criza din Siria, aminteste AFP.
In afara de negocierile opozitie-regim si un armistitiu, textul rezolutiei prevede formarea unui guvern de tranzitie in urmatoarele sase luni si organizarea de alegeri in 18 luni.