iliescuIon Iliescu a revenit asupra declarației privitoare la Dosarul Revoluției. Inițial, acesta a susținut că faptele din acea perioadă sunt de domeniul istoriei și că îi înțelege pe cei care au avut pierderi, dar „asta a fost!”, „nu trebuie să dezgropăm morții”, scrie b1.ro.

Într-o postare pe blogul său, însă, fostul președinte a susținut că regretă exprimarea folosită, că aceasta oricum nu arată indiferență față de suferințele rudelor și că lucrurile pe care le-a făcut pentru a cinsti memoria victimelor demonstrează că în cazul său nu poate fi vorba despre o lipsă de empatie.

Regret faptul că o exprimare eliptică, în contextul acestei discuții, poate suna drept indiferență față suferința rudelor celor morți în acele zile. Nu este, iar tot ceea ce am făcut pentru cinstirea memoriei lor stă dovadă că nu este vorba de indiferență sau de lipsa empatiei.

Cinstirea memoriei celor morți în timpul Revoluției înseamnă în primul rând să acționăm pentru ca România să nu mai cunoască totalitarismul. Iar pentru asta acțiunea politică este primordială.  Democrația înseamnă politică. Trebuie să tragem concluziile politice care se impun din tot ceea ce am făcut greșit în acești 26 de ani, înseamnă să întărim instituțiile politice: parlament, partide, organe alese la nivel local; să ne facem datoria de a veghea ca țara asta să rămână o democrație, drepturile și libertățile cetățenești să fie respectate”, a scris fostul președinte pe blog.