Fosta primă doamnă, acum în vârstă de 84 de ani, a apărut în public după o lungă absenţă. Nina Iliescu, cunoscută în presă în timpul mandatelor soţului său mai degrabă prin absenţa să totală din viaţă publică, a dispărut complet din peisaj în ultimii ani. Zvonurile indicau că dispariţia sa totală în conul de umbră creat în jurul său s-ar datora stării de sănătate precară.
Partenera de viaţă a lui Ion Iliescu a evitat să se afişeze în public, puţinele sale apariţii în faţă camerelor de luat vederi fiind la braţul fostului preşedinte, în special în zilele de vot. În ultimii ani, Nina Iliescu nu a mai fost văzută, iar Ion Iliescu s-a prezentat singur la urne.
Zilele trecute, Nina Iliescu a ieşit în oraş, la cumpărături, iar la întoarcerea acasă a fost aşteptată de un ofiţer SPP, potrivit cancan.ro. Maşina în care se află soţia lui Ion Iliescu a parcat în faţa vilei dintr-o zona centrală a Capitalei, însă Nina Iliescu nu a coborât imediat. Ofiţerul SPP a deschis portiera, iar după aproape un minut, a coborât şi fosta Prima Doamna a României.
Partenera de viaţă a fostului preşedinte al României a coborât din maşină şi l-a luat de braţ pe sepepist că să se sprijine. Nina Iliescu i-a spus ceva acestuia şi a arătat cu bastonul, ofiţerul a dat din cap, după care a intrat în casă.