Ion Iliescu ii contrazice pe Nastase si Ponta in privinta condamnarii fostului Premier in Dosarul Zambaccian I – „Bunuri din China”. Intr-un interviu acordat RFI, presedintele de onoare al PSD sustine ca nu exista o legatura directa in condamnarea lui Adrian Nastase intre politic si justitie, dar considera ca fostul demnitar a devenit pe nedrept exponentul coruptiei din Romania.
„Nu este, cred, o legatura, o conexiune directa intre factorii politici si justitie, dar este schimbarea de judecata din partea oamenilor. Nu vreau sa dau nici un fel de aprecieri de valoare din acest punct de vedere”, a spus Ion Iliescu.
Fostul Presedinte a comentat si declaratiile lui Victor Ponta, care a acuzat ca este o condamnare politica comparabila cu cea a Iuliei Timosenko in Ucraina.
„Este aprecierea domnului Ponta si are probabil argumentele lui. Altminteri, sigur, apare pentru orice privitor din afara agasanta aceasta chestiune, modul in care a fost tratat si executat ca sa spunem asa domnul Nastase”.
Ion Iliescu considera ca Adrian Nastase a fost cel mai bun Premier de dupa Revolutie si ca spera sa se incheie ceea ce numeste „un cosmar nedrept”: „Eu cred ca a fost cel mai bun prim-ministru din toata aceasta perioada, cel mai eficient, cu o capacitate apreciata de organizare, de coordonare, de eficienta a structurilor guvernamentale. Altminteri, sigur, fiecare are limitele lui. Va amintiti ca si eu am avut iesiri critice la adresa Guvernului si a functionarii echipei guvernamentale, dar totusi, a fost cea mai buna echipa guvernamentala si el, cel mai eficient prim-ministru (…). De aceea, toate lucrurile trebuie judecate cu echilibru si cu masura. (…) Sper sa se incheie acest cosmar, care este si nedrept pe de o parte. Altminteri, sigur, fiecare raspunde de faptele lui, dar e o chestiune care intr-adevar a devenit agasanta si pentru omul in cauza si pentru climatul general si pentru increderea in institutii. (…) E nedrept pentru Adrian Nastase, in sensul incercarilor la care este supus, nu intotdeauna meritat. Vorba aia, a fost o data o incercare, eliberat, din nou reincarcerat. A devenit simbolul coruptiei in Romania? Mi se pare ca e cam exagerata treaba asta! (…) Mi se pare ca a cazut la mijloc un om care are si meritele lui in toata dezvoltarea societatii romanesti. Repetarea acestei chestiuni dupa cateva luni de incarcerare devine suparatoare”.
Comentariile lui Ion Iliescu au fost facute in contextul in care declaratiile lui Victor Ponta au provocat nemultumirea procurorilor si judecatorilor de la comisiile de resort din CSM care au cerut o ancheta judiciara, dar si dupa ce Adrian Nastase a scris pe blogul personal ca a fost condamnat politic si ii reprosa lui Victor Ponta ca acest lucru nu ar fi fost posibil daca actuala guvernare ar fi luat masuri.
„De data asta nu voi mai putea spune că este exclusiv vina lui Băsescu. Răul poate fi făcut nu doar prin acțiune ci și prin inacțiune. Faptul că actuala coaliție a consolidat mecanismele prin care Băsescu controlează sistemul judiciar la vârf, aplicând, în continuare, reguli aberante, este o mare neîmplinire.
În loc să se concentreze pe adoptarea unor legi moderne, echilibrate, pe efortul de revizuire a Constituției, actuala coaliție se ocupă, nejustificat de mult, în opinia mea, de conflictele locale din teritoriu”, a scris Nastase pe blog.