Fostul mare jucator de tenis Ilie Nastase a amenintat ca va merge „peste reprezentantii Armatei” si va provoca un scandal urias. In cazul in care demersul sau nu va avea efect, Ilie Nastase vrea sa discute si cu presedintele Klaus Iohannis.

Ilie Nastase este nemultumit de faptul ca litigiul dintre Steaua si Armata, privind dreptul de folosire a marcii „Steaua”, nu s-a incheiat si ameninta cu un scandal fara precedent.

„Stati ca ma duc peste ei, sa vedeti ce scandal iese! Nu ma primesc? Ma duc in alta parte, o sa vada ei!”, a declarat Ilie Nastase la Digi Sport.

Apoi, Ilie Nastase a dezvaluit ca isi doreste sa discute si cu Klaus Iohannis despre acest subiect.

„Hai sa mergem la presedinte, ce dracu’ sa fac altceva? Avem un lucru bun si ce facem cu el? Cui o sa dea emblema? Cine mai baga bani la fotbal, nu vedeti ca pleaca toata lumea, ce dracu’?”, a completat Nastase.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat, la inceputul lunii decembrie, ca Gigi Becali sa piarda marca Steaua, dupa un litigiu cu Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Decizia instantei este definitiva si irevocabila.

CSA Steaua a cedat dreptul de utilizare al marcii Steaua catre Asociatia Fotbal Club Steaua in 1998, insa societatea a fost falimentata. In locul ei a aparut Fotbal Club Steaua, detinuta de Gigi Becali, care a continuat sa foloseasca marca „Steaua”.

Armata a contestat, insa, acest drept si, dupa ce Tribunalul Bucuresti si Curtea de Apel Bucuresti i-au dat castig de cauza lui Becali, Inalta Curte a revenit si a hotarat ca omul de afaceri trebuie sa piarda marca „Steaua”.

sursa ziare.com