andrei-burnaz-andreea-cristea-atac-londra

Cei doi români victime ale atacului de miercuri de la Londra sunt un cuplu de tineri aflaţi în vacanţă în Regatul Unit, pentru a sărbători ziua unuia dintre ei, la acest moment starea fetei fiind critică, a declarat joi pentru MEDIAFAX ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache. Totodată, bilanţul atacului a fost revizuit în scădere de la 5 la 4 morţi, inclusiv atacatorul.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat joi, referindu-se la starea româncei rănite în atentatul de la Londra, că, „se pare’ că „greul a trecut” şi s-a declarat mulţumit de prestaţia diplomaţilor care gestionează criza apărută în urma incidentului.

„Din ceea ce mi-a spus domnul ambasador, că pare că ce a fost greu azi-noapte în urma intervenţiei chirugicale a trecut, dar în continuare se află sub strictă observaţie. Pericolul nu a trecut, important este să fim şi alături de familie, să ajutăm cu ceea ce putem şi vreau să vă spun că sunt mulţumit de modul în care ambasada de la Londra a gestionat situaţia. Sper să o facă până la sfârşit la fel”, a spus premierul Grindeanu, înaintea şedinţei comune de guvern România – Republica Moldova.

Premierul a precizat că a discutat cu ambasadorul Dan Mihalache şi a fost în legătură permanentă cu MAE: „am avut o discuţie cu ambasadorul României la Londra, am fost în permanentă legătură şi cu Ministerul Afacerilor Externe, cu domnul ambasador. Vreau să-i felicit pentru modul în care au gestionat la Londra situaţia, s-a constituit acea celuă de criză, sunt în permanentă legătură cu cei doi români şi cu familiile lor”.

„Sperăm într-un final fericit, în ceea ce înseamnă una dintre victime. Cealaltă, aşa cum ştiţi, este în afara oricărui pericol”, a mai premierul Grindeanu, care a exprimat compasiunea sa şi a Executivului pentu familiile victimelor.

Andrei Burnaz (32 de ani) şi Andreea Cristea (31 de ani ) sunt românii răniţi în atentat

andreea-cristea

Cei doi români aflaţi între victimele atacului din capitala Marii Britanii sunt Andrei Burnaz şi Andreea Cristea, din Constanţa ,de 32, respectiv 31 de ani şi se aflau la Londra pentru a sărbători aniversarea lui Andrei, au precizat joi pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Şapte persoane au fost arestate în legătură cu atacul terorist de la Londra, a declarat Mark Rowley, şeful diviziei pentru combaterea terorismului în cadrul Scotland Yard, care a precizat că poliţia a efectuat raiduri la şase adrese din Londra, Birmingham şi alte localităţi, a relatat BBC News.

Cel puţin patru persoane au murit, iar alte 40 au fost rănite în atacul terorist comis miercuri seară în apropierea Parlamentului Marii Britanii, iar presupusul atacator a fost împuşcat mortal de forţele de ordine.

Bilanţul atacului de la Londra a fost revizuit în scădere de la 5 la 4 morţi, inclusiv atacatorul

Bilanţul victimelor din urma atacului de la Londra a fost revizuit, joi dimineaţa, în scădere, de la cinci la patru morţi, incluzându-l pe atacator, relatează The Independent, citându-l pe Mark Rowley, ofiţer pentru combaterea terorismului în cadrul Scotland Yard.

Mark Rowley a revizuit numărul morţilor de la cinci la patru: atacatorul, poliţistul Keith Palmer, care a fost înjunghiat, o femeie în jur de 40 de ani şi un bărbat de aproximativ 50 de ani.

El a mai spus că 29 de persoane sunt spitalizate, dintre care 7 se află în stare critică.

Bilanţul victimelor anunţat anterior era de cinci morţi, inclusiv atactorul, şi 40 de răniţi.

„Cinci persoane, inclusiv presupusul autor al atacului, au murit, iar alte aproximativ 40 au fost rănite”, a declarat în cursul nopţii de miercuri spre joi Mark Rowley, ofiţer pentru combaterea terorismului în cadrul Scotland Yard.

Autorul atacului, inspirat probabil din terorismul internaţional, a fost împuşcat mortal de forţele de ordine după ce a lovit cu maşina un grup de trecători, pe Podul Westminster din Londra, şi a înjunghiat mortal, la intrarea în curtea Parlamentului, un agent de poliţie, identificat drept Keith Palmer, în vârstă de 48 de ani.