Ice Bucket Challange – de la caritate la cocalaritate

Majoritatea celor din România care au ales să îşi toarne apă îngheţată pe cap habar nu au ce este, de unde vine şi în ce scop e această provocare.
Unii dintre ei – gen Elena Udrea – au ales, fie şi numai retoric, gesturi radicale: să îşi toarne apă înghetaţă ÎN cap. Sperăm că nu se vor ţine, totuşi, de cuvînt. E de la sine înţeles că, spre pildă, lupta cu mogulii, cu genţile de firmă, cu corupţia sau mai ştiu eu cu ce pot duce la epuizare mentală, aşa încît atunci cînd vine vremea unei lupte logice cu o conjuncţie sau cu vreo prepoziţie să nu ştii încotro să o apuci, dar orişicît…
Revenind, poate că aceia dintre dumneavoastră care nu sînteţi obişnuiţi cu volumele publicate de excelenta editura Polirom, nu veţi recunoaşte imediat timbrul auctorial în cazul acestui citat: „în primă fază nu mai poţi scrie independent…apoi te lasă picioarele şi nu mai poţi acumula experienţe noi decît cu preţul unor complicaţii logistice atît de mari…începi apoi să îşi pierzi glasul…de acum eşti mai mult ca sigur tetraplegic şi condamnat la ore lungi de imobilitate mută, în prezenţa altora sau nu”. Şi aceasta este abia o mică parte din ceea ce provoacă o cumplită regresie şi o aproape continuă umilinţă. Polirom? Acolo au apărut un fel de memorii din care am citat, zgîrcit, mai sus. „Cabana memoriei” se cheama cartea şi ea reprezintă ultimul volum scris (e un fel de a spune „scris”, mai degrabă gîndit…) de către marele istoric al ideilor, Tony Judt. Cel care a suferit, în ultima parte a vieţii, de cumplita SLA – scleroză laterală amiotrofică. Adică, exact boala care a declanşat nebunia „ice bucket challenge” în întreaga lume. O nebunie care, iniţial, a însemnat un truc neobişuit şi, pînă la un punct, destul de eficient: cei care îşi turnau apă îngheţată pe cap semnau şi un cec cu o donaţie către asociaţia care se ocupă cu cercetarea şi eradicarea acestei cumplite maladii. Şi apoi îi provocau şi pe alţii să le urmeze exemplu: apă rece PLUS donaţie!
Cred că, pentru ceea ce a ajuns să însemne, cu precădere în România ideea zburdalnică nr 1 din lume a momentului, este relevant felul în care a fost perceput, preluat şi interpretat celebrul de acum clip-viral în care „erou” principal este carismaticul actor Patrick Stewart.
Probabil că ştiţi naraţiunea acestui clip. În mare: totul se petrece în tăcere şi nu durează decît 55 secunde; Patrick Stewart scrie, la început, ceva cu un stilou elegant (donaţia, de fapt – cel mai important amănunt, în fond, al acestei provocări), apoi trage lîngă el o frapieră cu gheaţă, pune două cuburi generoase de gheaţă într-un elegant pahar, adaugă whiskey, înclină, bea, se uită la cameră şi schiţează un zîmbet. Patrick Stewart, poate că nu e chiar nevoie de această precizare, dar mai bine să fie decît să nu fie, e nu mai puţin celebru Căpitan Picard din serialul Star Treak.
Cum s-a transferat la noi acest clip, cum s-a aşezat el? Întîii, ca să nu fim nedrepţi: au fost şi oameni care au apreciat ironia fină şi răspunsul elegant la ice bucket challenge oferit de Patrick Stewart. Şi mai mulţi însă, au ramas hipnotizaţi doar de ironie şi mai ales de faptul că „Picard” (în unele reacţii, cu varianta, Jean Luc Pictat!) a pus gheaţă în whiskey (cu varianta, desigur, în whiscan!). Şi cam atît!
E, cum spuneam, relevantă media reacţiilor la acest viral. Ea vorbeşte despre un fel de a te raporta superficial, cînd nu de-a dreptul miştocăresc – mitocănesc la o idee care plecase din generozitate şi care trimitea la empatie şi solidaritate umană. Din ideea de donaţie, prin repetate şi preluare neatentă, a ramas doar caricatura ideii: să îşi pui apă rece pe cap, să îți torni whisky cu gheaţă, să îţi pui gheaţă în slip sau în sutiene.
E, cum sugerează şi titlu acestui articol, trecerea de la caritate la ceea ce e mult mai uşor de asumat în România – COCALARITATE! Cocalaritate, de la „cocalar”; cocalar de la ştiţi prea bine ce! Şi, da, ideea de cocalaritate nu îi exclude nici pe politicienii care au plecat la vînătoare de voturi în această toamnă…

Sursa: oradetimis.oradestiri.ro