botticelli - map of hell

Judecata de apoi era principala temere a multor oameni din secolul XV. Diverse texte din acea perioadă descriau modul în care apocalipsa ar putea fi. Recent, a fost descoperit un manuscris ce ilustrează sfârşitul zilelor într-un mod foarte diferit şi anume, folosind o hartă, scrie Mail Online, citat de descopera.ro

Scrisă în limba latină, harta apocalipsei descrie venirea unui Antihrist, ascensiunea islamului şi a altor evenimente care vor urma Zilei de Judecată, care era prezisă în anul 1651.

Autorul rămâne necunoscut, dar unii speculează că a fost întocmit de un medic cult, cunoscut sub numele de Baptista. Presupunerile duc la un medic fiindcă pe hartă există o secţiune stranie privind medicina astrologică.

harta din iad

Manuscrisul a fost făcut în Lübeck, Germania, între anii 1486 şi 1488, iar în prezent se află în Huntington Library din San Marino (California). Profeţia începe cu o hartă care descrie starea lumii între anii 639 şi 1514. Un cerc mare este desenat ca reprezenatre a Pământului, iar apa înconjoară secţiunile care reprezintă Asia, Africa şi Europa.

Autorul avertizează în text despre ascensiunea Islamului şi modul în care acesta va deveni o ameninţare tot mai mare pentru lumea creştină.

„Nu există nici o cale de a o evita, această lucrare este foarte anti-islamică fapt care este regretabil, dar era o prejudecată larg răspândită în acel loc şi timp”, a declarat Van Duzer, autor al lucrăriiApocalyptic Cartography.

O altă hartă manuscris descrie „Sabia Islamului” cucerind în primul rând Europa şi făcându-şi drum spre restul lumii. Cinci săbii sunt plasate în interiorul cercului, care este Pământul, iar fiecare dintre ele este etichetată: „Aceasta corectează”, ” Aceasta reformează”, ” Aceasta sfărâmă” şi „La Roma”. Cea de-a cincea sabie este lăsată goală. Textul care înconjoară imaginea descrie ce se va întâmpla cu lumea între anii 1515-1570.

harta din iad 2

Ca urmare a ascensiunii Islamului, o hartă separată arată ascensiunea lui Antihrist între 1570-1600, care este reprezentat de triunghiuri pe hartă. Imaginile arată patru coarne masive care ajung până la marginile Pământului. Acestea semnifică diferitele căi prin care el va convinge oameni să-l urmeze: înşelăciune, viclenie, cruzime şi imitaţia Divinităţii, ceea ce reprezintă că Dumneze este creştin.

După aceasta, o altă hartă descrie lumea post-apocaliptică, cu steagul şi legea lui Hristos fiind în centrul Pământului din 1606 până în 1661. Textul de pe partea dreaptă a hărţii spune: „Acesta va fi ridicat şi i se va închina întreaga lume”, afirmaţie despre care Van Duzer spune că poate vorbi despre unificarea lumii sub conducerea lui Hristos.

harta din iad 3

Autorul include informaţii mai detaliate cu privire la Ziua Judecăţii de Apoi, care prezintă gura Iadului deschisă, porţile Raiului în partea de sus şi Iisus cu apostolii centraţi în cer.

harta din iad 4

Autorul a inclus, de asemenea, distanţa până la Paradis, care era de doar 777 de mile germane, de la Lübeck la Ierusalim, şi de acolo încă 1000 de mile la capătul estic al Pământului. Există, de asemenea, o circumferinţă calculată dintre Pământ şi Iad – 8.000 – 6.100 de mile germane.

harta din iad 5

Manuscrisul terorii nu numai că vorbeşte despre ce s-ar fi întâmplat cu secole în urmă, ci include, de asemenea, elemente de medicină astrologică şi ipoteze geografice despre care unii spun că este extraordinar de evoluată pentru timpului său.

harta din iad 6