Locuitori ai Copenhagăi au venit să-și aducă omagiile autorului atacurilor care au făcut doi morți în acest weekend. La baza imobilului unde poliția l-a împușcat pe jihadistul Omar El-Hussein s-au depus flori și s-au aprins lumânări.
Unul dintre bărbații veniți să-l omagieze pe terorist nici măcar nu încearcă să se distanțeze de crimele acestuia și îi spune reporterului Le Nouvel Obervateur:
„Suntem frații lui, prietenii lui. Era un băiat bun. Nu era un terorist. Teroriștii sunt Danemarca, Statele Unite, Israelul!”
Potrivit presei locale, Omar El-Hussein era un tânăr danez de origine palestiniană. Fusese eliberat cu două săptămâni în urmă, după o pedeapsă cu închisoarea pentru un atac cu cuțitul. La sfârșitul săptămânii trecute, el a ucis un realizator TV de 55 de ani, care participa la o dezbatere asupra libertății de expresie, și un evreu de 37 de ani, care păzea marea sinagogă din Copenhaga.
Un alt tânăr, venit să-l omagieze pe El-Hussein, declară pentru France- 2:
„Cred că a făcut-o pentru musulmanii care s-au săturat să tot fie insultați, insultați și iar insultați.”
„Dar a ucis oameni nevinovați”, spune reporterul. „Nu știu dacă erau nevinovați, nu știu”, răspune celălalt.
„În religia islamică, profetul spune că dacă cineva îl insultă, atunci trebuie ucis. Este legea Islamului.”
Un alt bărbat, tot pe Canal+, merge și mai departe: „Omar a avut o inimă de aur. Pe acest bărbat musulman, noi îl susținem.” Apoi adaugă:
„Cei mai mari teroriști din istorie sunt cei care i-au ofensat pe musulmani. Desenatorii danezi sunt responsabili de sosirea terorismului. În Danemarca, ei sunt teroriștii. Băiatul ăsta nu a fost un terorist, a fost un erou.”
Poliția daneză nu a intervenit pentru a opri acțiunea de omagiere a teroristului.
sursa: evz.ro