Omar-Bakri-900x444România a fost nominalizată drept ţintă pentru atacurile teroriste.  Ţara noastră poate fi o ţintă pentru atentate, a declarat şeicul Omar Bakri. România este pământ islamic ce trebuie eliberat, a spus şeicul.

“Odată ce Islamul a intrat pe un tărâm, acesta devine islamic şi musulmanii sunt obligaţi să-l elibereze într-o zi. De exemplu, Spania este pământ islamic, la fel şi Europa de est: România , Albania, Macedonia, Serbia, Kosovo şi Bosnia”, a precizat Omar Bakri într-un interviu pentru www.24chasa.bg, preluat de antena3.ro.

„Din cauza trupelor sale din Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine şi o ţintă legitimă.”

„Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru şi în România şi în alte state. Asta depinde de tactica şi de strategia concretă”, a adăugat şeicul.

Astfel de declaraţii nu vor afecta însă în niciun fel angajamentele militare ale României, spune ministrul Titus Corlăţean.

Omar Bakri este unul dintre cei mai importanţi militanţi islamici din lume. Bakri a avut un rol important în dezvoltarea mişcării Hizb ut-Tahrir în Marea Britanie. În urma atentatelor din Londra din 2004, el a părăsit Regatul Unit şi s-a stabilit în Liban.

sursa: flux24.ro

26 COMENTARII

  1. Copii, pregatiti-va! Miroase deja a durere; nu luati in gluma ac declaratii; sunt de mult timp rumegate;s-a intins o mana si ei vor tot bratul; unde esti tu nepotul lui Nostradamus???????

  2. acum, serios…. nu omul e de vina , ci prostia din capul lui, oare nu s-ar putea ilumina capul acestor tampiti sa-si dea seama ca au luat-o pe campii?ce religie e aceea ce te face sa omori sa distrugi sa aduci durere altora? au mai fost religii de astea si oamenii le-au lepadat repede ca nu veneau de un cap intreg de minte,islamismul nu cred ca spune omoara-i pe altii sa traiesti tu,….a fost mahomed un prooroc poligam,pedofil ,dar criminal,nu cred…l-au facut astia de azi cu ideile lor tacanite….

  3. pai mai ziceau unii prin ’40 ca Basarabia e pamant rusesc!
    bolsevicii de ieri si de azi – alte piei, aceleasi naravuri! Sa cascam bine ochii, ca politica de azi doar PARE de stanga sau de dreapta – in realitate e rosu tot demult…

  4. daca nu iesiti ei vor face din cauza mafiei psd si primrii care au spalat cu preoti tradorii iesiti cu toti la rpoteste sa dam razboi statului islamic sa ma duc eu cu isus sa facem felul odata face ti unirea si veniti la razboi toata lumea va aparea casa lui isus si a mamei sala si a sotiei sale vom izbuti iesiti pe strada politia sa nu dea maenda jos taxele jos pnl liberal jos tradoriii care au furat la puscarie orban blaga iesiti tot ce udmr islamistii sa fie licghidati romania e stare de razboi nu suntem linistiti

  5. mai cunoastem noi de astia care au vrut sa ne cucereasca exemplu : darius cel mare,cirus cel mare care au cerut pamant si apa iar armetele lor sau facut o apa si un pamant!

  6. Dacii vor trebui iar sa ucida mireasa cu barba. Credeti ca macaraua de la Mecca a cazut intamplator? Total nostru ceresc este si mai mare. Asta nu stie islamul.

    • Dacii fac parte din neamul traciilor care sunt de origine indo-europeanaindo-europeana
      Deci tot un popor migrator au fost inainte sa se aseze in „Dacia”.

  7. Popii astia,fie ca se cheama ortodocsi,catolici ,imami,budisti au o singura tinta:CATI MAI MULTI ENORIASI !! PUPAT MANA SI TALPILE …ETC….Tot asta i-o fi spus si lui Pontilica de se grabeste sa le faca moscheie.Il injuram noi pe Putin dar mi-a placut raspunsul lui :,,In Rusia trebuie sa respecti legile ,limba ,religia si pe rusi daca vrei sa stai acolo si daca vrei mosheie in buricul targului trebuie sa accepti si biserica ortodoxa in aceleasi conditii la tine acasa” Mie mi se pare de bun simt .

    • Nu vb in nume la toată lumea nu te obligă nimeni să pupi măna cum nu cred ca i ai pupato nici la tatăl tău sau la mama ta in formă de respect că ți au dat viață și educație mai puțin .

      • Lasa ca are dreptate.
        Educatia nu are nimic in comun cu religia.
        De unde sti cui pupa el mana?
        Si nu a vorbit in numele tuturora, a vorbit in numele lui.

    • Ionica, stai usor, nu te forta sa filozofezi sa nu ti se puna carcel la vreun nerv. Spui multe si nu se intelege nimic.

  8. Zi, sa mori tu ! Traiesti intr-o eroare , baiete ! Sa nu dea D-zeu cel sfant,….ah, mi-e dor de Calugareni !

    • cred ca TU esti intr-o eroare, fetito! … daca citezi din literatura istorica nu o face pe interesanta , ci mai bine informeaza-te! … sau treci si pupa talpile lui Ponta!!!

      • Scuze dar, nu ai inteles ! ma refeream la Omar Bakri ! Seara buna !

  9. Rog pe idiotul presedinte de la CNCD sa se autosesizeze. Apoi sa-si faca harakiri.

  10. Ihmmm, da si Libanul e tarim tracic si noi avem datoria de a-l elibera. Vai de capu’vostru de embrioni avortati. Numai laturi aveti in el. Provocati teroare si durere in primul rand in randul fratilor vostrii musulmani

  11. Acum toata Europa si toata lumea este islamica? Omul asta este nebun ori asa gandesc toti? Foarte ciudat.

    • Mai mult de 80% nu gandesc asa. astia sunt niste pacienti de spitalul noua care si-au gasit scaparea in terorism. Prietenii lor de suferinta din america de exemplu sunt criminali in serie, din europa vestica sunt pedofilii. Oamenii sunt dereglati la mansarda si au norocul cu radicalismul care le da o sansa sa apartina la ceva, altceva decat spitalul de nebuni.
      Cunosc foarte multi musulmai si am multi prieteni, am locuit 2 ani si in Istanbul. Chiar nu au nimic de-a face cu ideile astea si ii urasc mai mult ca noi , europenii.

      • De ce nu se duc in Kuwait sau in Arabia Saudita? Sunt state foarte bogate si au aceeasi religie. Kosovo era pentru sarbi se este Sarmizecetusa pentru noi. Astazi ce este?

        Un stat musulman.

Comentariile sunt închise.