concert-donatii-2

Au dispărut fără urmă o parte din donaţiile care au fost strânse pentru victimele din tragedia de la Colectiv! E vorba banii strânşi într-un eveniment caritabil organizat de Andreea Marin şi Angela Gheorghiu. Ultima oară, banii erau la firma care s-a ocupat de vânzarea biletelor, dar de două luni patronii nu mai sunt de găsit, iar victimele încă aşteaptă ajutorul promis, potrivit Digi24.

O sală arhiplină şi 50.000 de euro strânşi la un concert al sopranei Angela Gheorgiu. Se întâmpla pe 29 noiembrie, iar evenimentul era organizat de fundaţia Andreei Marin pentru victimele tragediei din Colectiv.

„Marea noastră soprană Angela Gheorghiu a avut ideea acestui spectacol la Ateneul Român, cu vânzare de bilete, pentru că fiecare bilet în parte însemna o donaţie. Banii intrau în fundaţia „Preţuieşte viaţa” după ce veneau la noi de la distribuitor, cei cunoscuţi ca fiind biletoo.ro”, a spus Andreea Marin.

„Ulterior, banii aceştia ar fi venit la fundaţia Estuar, ca să fie distribuiţi mai departe la victimele Colectiv. Ar fi trebuit să ne vireze aceşti bani. Cumva suntem în aşteptare. Aşteptăm şi noi să îi primim, poate într-o lună, poate peste doi ani”, a declarat Amedeea Enache, director Estuar.

De mai bine de două luni, aparent, banii s-au pierdut.

„Nu doar că banii nu au ajuns la noi, dar promisiunile au fost multiple. La momentul acela i-am crezut pe oameni, că nu au intrat banii de la magazinele care au vândut direct biletele, că au o poprire pe cont şi au încercat să facă plata – trimiţându-ne chiar ordin de plată ca dovadă, dar banii nu au ajuns niciodată la noi”, a mai spus Andreea Marin.

Firma nu e de găsit la sediul social. Pe site-ul unde vând bilete şi la alte evenimente, apare un număr de telefon la care nu răspunde nimeni. Singura cale de comunicare este Facebook şi schimbul de emailuri.

„Precizăm că întârzierile menţionate au survenit datorită unor probleme birocratice şi financiare. Facem eforturi să rezolvăm situaţia în cel mai scurt timp. Ne cerem scuze celor afectaţi de acest incident”, a fost comunicatul celor de la biletoo.ro.

În timp ce victimele din Colectiv încă aşteaptă sprijinul financiar promis, organizatorul evenimentului a decis să nu mai aştepte.

„Andreea Marin, campanie cu miros de ţeapă. Vă daţi seama cum îţi este afectat numele. Aşa că avocaţii noştri lucrează la acţiunea legală împotriva acestui distribuitor. Să ne dea banii!”, a adăugat Andreea Marin.