Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu este votată miercuri în plenul reunit al Parlamentului. Calculele sunt făcute de ambele părţi şi amândouă taberele din PSD lasă impresia că deţin cifra corectă. Şi totuşi, va pica sau nu Cabinetul Grindeanu?

Grindeanu, la finalul dezbaterilor, citat de mediafax.ro:

– Am urmărit foarte atent discursul d-lui Dragnea, mi-am dat seama că oricine ar fi fost sau ar putea să devină prim-ministru nu are nicio şansă să-şi exercite funcţia de prim-ministru.

– Am auzit acuze şi insinuări, domnul Simon are gura mare pentru că i s-a propus funcţia de ministru. Singurele lucruri clare sunt promisiunile făcute de dl Drganea mie şi lui Ponta în ultimele zile.

– Ce luptă a avut cu sistemul dl Dragnea în afară de OUG 13,  a mângaiat cineva ghipsul sistemului ca să scape de dosare, nu am negociat cu absolut nimeni şi mai ales nu am intrat în negocieri care erau împotriva interesului naţional al României, nu are legatură cu PSD sau Alde, este vorba de interesul României.

– Acum câteva zile, dl Varujan Vosganian spunea: Este o idioţenie, cum adică să se voteze o moţiune. Vă dau citatul exact. „N-are importanţă, vă schimbaţi de la o zi la alta”.

– Să ştiti că în sala, aici, sunteţi vreo 5 prim miniştri, 50 de miniştri. Asta s-a discutat în ultimele zile.

– Dacă există încredere şi ceea ce s-a vorbit până acum, păi de ce n-aveţi încredere de vot secret? Ia să faceţi vot secret dacă există o aşa încredere.

–  Sper să se încheie cu bine această aventură şi PSD să rămână la Guvernare.