Jurnalistul Grigore Cartianu face haz de necaz, pe Facebook, după ce guvernul Ponta a luat o hotărâre incalificabilă: ordonanţă de urgenţă în folos personal (cazul plagiatului)! Plecând de la această decizie fără precedent în democraţiile din lumea civilizată, Cartianu îi propune lui Victor Ponta să mai adopte alte 10 măsuri legislative pentru uzul personal al premierului sau al PSD.
Iată mai jos lista lui Cartianu.
„Încheiem al treilea an consecutiv în care V. V. Ponta emite ordonanțe de urgență sau hotărâri de guvern în interes propriu.
* În 2012 a scos ordonanțe de urgență pe bandă rulantă, în disprețul Constituției, pentru a scăpa de președintele Băsescu. Cele mai revoltătoare: ordonanța prin care modifica Legea referendumului (pentru eliminarea cvorumului) și cea prin care restrângea atribuțiile Curții Constituționale.
* În 2013 a adoptat hotărârea de guvern prin care ofițerii acoperiți nu mai pot fi deconspirați nici după încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu.
* În 2014 a decis, prin ordonanță de urgență, că El Însuși poate renunța la titlul de doctor fără a mai da socoteală pentru plagiatul care stătea la baza acestuia.
În 2015 s-ar impune 10 noi măsuri pentru sănătatea națiunii:
1. ordonanță de urgență pentru decretarea minciunii drept virtute supremă și scoaterea cuvântului „mitoman” în afara legii (și a DEX-ului);
2. hotărâre de guvern privind obligarea universităților Oxford și Catania de a recunoaște masteratele cetățenilor cu inițialele VVP;
3. ordonanță de urgență pentru angajarea la stat, în funcții-cheie (cel puțin secretar de stat), a tuturor rudelor lui V. V. Ponta, până la gradul VII;
4. hotărâre de guvern privind desemnarea posturilor Antena 3 și România TV drept televiziuni de interes național, finanțarea lor din bugetul public și interzicerea tuturor celorlalte televiziuni;
5. hotărâre de guvern privind interzicerea candidaturii la funcții publice a cetățenilor care nu sunt creștini ortodocși, nu pot dovedi apartenența la etnia mongolo-albaneză și nu au doi copii cu două neveste;
6. ordonanță de urgență pentru interzicerea dreptului la vot în afara granițelor României, precum și tuturor cetățenilor care nu au împlinit 50 de ani;
7. hotărâre de guvern privind ieșirea României din structurile imperiaiste UE și NATO și aderarea țării noastre la Uniunea Euro-Asiatică;
8. ordonanță de urgență pentru eliberarea tuturor deținuților politici ai Regimului Băsescu, în frunte cu Dan Voiculescu;
9. hotărâre de guvern privind desființarea DNA, ANI, CSM, ÎCCJ și a Curții Constituționale;
10. ordonanță de urgență pentru înlocuirea Codului Penal cu Codul lui Da Vinci.
Așa să-i ajute Domnul Său, Ion Iliescu!”