daniel-constantin-tariceanu

„Co-președintele Ăla Micu’ îi înnoadă șireturile co-președintelui Însurățeanu. Cuvintele-cheie sunt: șantaj, penali, trădare. Numărul 2 din stat se răfuiește cu numărul 3 din Guvern. Întărâtă-i, drace, că și mie-mi place!

C. A. C. P. Tăriceanu: „Am am fost pur şi simplu şantajat de domnul Daniel Constantin în legătură cu anumiţi colegi care urmau să candideze pe listele de la parlamentare, cu care nu eram de acord. Discuţia a fost una foarte tranşantă şi i-am spus că dacă eu nu accept, atunci ajungem într-un impas şi nu putem să depunem listele, deci ALDE să nu funcţioneze. Şi el mi-a spus că nu are nicio problemă în acest sens. Am făcut eu concesia, dar aceasta a fost costisitoare, pentru că eu a trebuit să sacrific unii dintre oamenii care munciseră, ca să putem să participăm la alegeri, pentru că evident ALDE nu ar fi fost în Parlament”.

Daniel Constantin: „Este rușinos ca domnul Tăriceanu să vorbească despre șantaj, atât timp cât el este cel care s-a luptat ca persoane cu probleme penale să-și găsească loc pe listele partidului pentru alegerile parlamentare. Din păcate, domnul Tăriceanu a pus pe masa ALDE și pe masa Guvernului interesele sale și ale unui grup restrâns de influență”.

Daniel Constantin a plecat furios din ședința conducerii ALDE. El a acuzat tabăra Tăriceanu: Componenţa Delegaţiei Permanente care s-a convocat nu este cea statutară. Am agreat miercuri convocarea Delegaţiei, însă Secretariatul dintr-o anumită parte a convocat alţi colegi şi nu sunt toţi cei care trebuie să fie în Delegaţia Permanentă, în conformitate cu Statutul”, a scris Grigore Cartianu, pe Facebook, rezumând scandalul din partidul aflat la guvernare împreună cu PSD.