Apele clare ce inconjoara insula Poros din statul elen o invelesc de obicei pe Nadia, in varsta de 63 de ani. Insa nu e cazul si acum, noteaza AFP, potrivit ziarului Kathimerini din Atena.
Ea contempleaza la viitorul tarii sale. Cu ochii rosii de la atata plans, femeia spune ca a bifat casuta „nu”, insa habar nu are despre ce acord vorbeste Guvernul, avand in vedere ca nu mai este niciunul pe masa negocierilor.
„Eu am votat negativ. Insa ne este frica. Si celor din tabara ‘da’ le e frica”, mentioneaza Nadia, fapt ce demonstreaza inca o data ca acest referendum e inconjurat de ceata. „Am plans toata ziua”, incheie ea, stergandu-se la ochi, in timp ce iese de la urne.
Insula Poros, aflata la o ora cu feribotul de Atena, este foarte populara in randul turistilor. Votul a impartit tara in doua. Chiar si membrii aceleiasi familii sunt divizati si dezbat aprins care ar putea fi implicatiile rezultatului.
Pe eleni ii trec fiori pe sira spinarii la auzul zvonului ca salariile ar putea fi reduse cu 50%, indiferent de care tabara va castiga, noteaza AFP.
Cum sa alegi: cu inima sau cu mintea?
Johanna, un manager de 28 de ani care lucreaza in Atena, dar s-a intors in localitatea natala pentru a vota, cantareste inca optiunile. „Nu exista o intelegere, nu stiu care e miza referendumului”, se lamenteaza femeia.
O angajata a unui supermarket are aceeasi opinie. „Nu stiu ce sa aleg. As vota ‘nu’, daca e sa-mi ascult inima. As vota ‘da’, daca e sa-mi ascult mintea”, marturiseste aceasta.
La umbra padurii de pin, insula este scufundata intr-o liniste apasatoare. Forfota s-a mutat in centru, la sectiile de vot. Multe familii se gandesc ca se vor intoarce la drahma.
„Votez afirmativ”, a spus grabita Katerina, de 35 de ani, care lucreaza ca economist, in timp ce isi legana copilul. Problema, in viziunea ei, este insasi partidul de la guvernare, Syriza, care nu a facut mare lucru pana acum.
Urnele s-au inchis
Urnele s-au inchis la ora 19:00, iar cele mai importante televiziuni au comandat sondaje de opinie, care arata ca tabara „nu” are un mic avantaj.
La Atena si la Bruxelles, liderii incep sa se agite si se pregatesc de noi discutii, in timp ce viitorul Greciei si al zonei euro intra intr-o coloana de fum negru.
Imediat! Bani din prima
luna! 100-285 de euro
lunar! Avem nevoie foarte repede de oameni seriosi care sa colaboreze
cu noi si care vor mult sa castige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro
lunar (full-time) urgent, din prima luna! Activitatea este foarte usoara si o
puteti desfasura in timpul liber sau full-time, la alegere. Va rugam sa
solicitati cat mai repede detaliile necesare, unuia dintre membrii echipei
noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]
Comentariile sunt închise.