După ce și-a anunțat demisia pe Facebook, Marian Godină a revenit asupra deciziei. Polițistul blogger anunță că va merge „până la capăt”, fiind decis „să schimbe sistemul”.
Totodată, Godină își avertizeză șefii că urmează să scoată la iveală noi cazuri, cu un impact mult mai puternic decât cel provocat de scandalul iscat între el și șefa Crucii Roșii Brașov
„Nu am să demisionez. Sunt mai bine acum când am aflat că mama e bine.
Nu eu sunt subiectul corpului de control care a fost azi la Brasov, ci alții.
Când am scris cartea FLASH-URI DIN SENS OPUS, mi-am propus să schimb acest sistem şi o voi face.Voi merge până la capăt. Vă mulțumesc că-mi sunteți alături!
Mai am multe de spus!
Şefii mei de la Braşov au dat-o azi la întors cum au putut, neştiind că întâmplarea aceea cu doamna directoare ar fi trebuit să fie ultima lor problemă, e un caz minor.
Urmează altul, pe care nu îl vor putea întoarce nicicum, pentru că nu obişnuiesc să arunc vorbe aiurea, fără să ştiu că nu pot demonstra ce zic. În plus, şi colegii mei mă susțin şi se bucură de ce se întâmplă la Braşov.
Mâine vor avea o zi şi mai grea!
Mult mai grea!!!
Sunt curios ce comunicat vor da mâine.
Vă repet, eu sunt bine!
Vă mulțumesc încă o dată!”