Invitat la B1 TV, Sebastian Ghiță a vorbit despre relația lui Laura Codruța Kovesi în contextul autodenunțului depus în urmă cu câteva săptămâni legat de teza de plagiat a șefei DNA și despre mailul „cucuveaua mov” despre care a afirmat că era folosit de Kovesi.
Sebastian Ghiță a venit însoțit de două bufnițe pe care le-ar fi primit cadou de la procurorul-șef DNA într-o vizită pe care aceasta ar fi efectuat-o la domiciliul lui de la Ploiești.
„Dânsa avea biroul plin de cucuvele, și de icoane după acea, sunt imagini cu asta. Le-am primit acasă, în urma unei vizite” a afirmat deputatul, care a precizat că numeroase persoane din familia sa au fost martore la vizite pe care le efectua Kovesi, potrivit b1.ro
Sebastian Ghiță a spus în cadrul emisiunii că ar fi cinci întrebări la care Kovesi ar trebui să răspundă în fața opiniei publice despre scandalul în care este implicată momentan.
„Mulți oameni îmi spun, adu-mi probe, trebuie întrebări puse doamnei Kovesi. Prima întrebare: ați plagiat? A doua: ați fost ajutată cu raportul tehnic? A treia pusă chiar de Băsescu care știa că a fost la mine acasă. A patra pusă de Ponta care s-a întâlnit cu ea în via aceea. A cincea dacă a folosit adresa „cucuveanu mov”” au fost întrebările recomandate de Sebastian Ghiță
Sebastian Ghiță a dezvăluit că există camere de supraveghere peste tot și acasă și la vie la el care să ateste prezența doamnei Kovesi în vizită la acesta.
„Mie nu mi se pare o tragedie, dânsei i se pare o tragedie. Dânsa a încercat cu o jumătate de adevăr să spună cu inculpatul Ghiță nu sunt prietenă” a mai afirmat deputatul.
„Nu mai știu care a fost primul eveniment public la care m-am întâlnit cu dânsa. Dacă nu mă înșel cred că în jurul domnilor Rus, Dâncu, Pușcaș. Grupul de la Cluj” a precizat Sebi Ghiță.
Ioan Rus, Vasile Dâncu și Vasile Pușcaș formau în urmă cu mai mulți ani un grup puternic în interiorul PSD care era cunoscut drept „Grupul de la Cluj”.