1334Peste o sută de polițiști participă la o amplă acțiune de destructurare a unor rețele de simpatizanți ai teroriștilor.

Germania a fost dur criticată de oficialii Uniunii Europene în momentul în care a cerut cote obligatorii de refugiați și a amenințat statele membre ale UE cu sancțiuni financiare dure. Potrivit Evenimentul Zilei, numeroase orașe din Germania au devenit nesigure iarinstabilitatea socială creată în contextul acceptări masive de refugiați, fără a controla proveniența tuturor a condus la o stare de alertă națională.

În această dimineață, Poliția germană a întreprins o serie de opt percheziții în opt locații habitate de populația musulmană din orașul Berlin. Potrivit celor de la Reuters, locațiile vizate ar fi suspectate că ascund o serie de instigatorii și simpatizanți ai terorismului islamic. La această amplă percheziție au participat peste 100 de polițiști, relateaza ro.blastingnews.com.

Potrivit unui comunicat oficial al poliției germane, printre obiectivele supuse percheziției s-a aflat și sediul unei asociații din cadrul unei moscheii din Berlin. Pe de altă parte, în comunicat nu se precizează clar dacă s-au efectuat arestări, singura certitudine pentru autoritățile judiciare germane fiind identificarea unui marocan în vârstă de 51 de ani, adept vechi al ISIS, care promova acțiuni de instigare extremistă și cauta să înregimenteze noi membrii care să lupte împotriva hegemoniei actualului președinte sirian Bashar Al Asad. Printre suspecți, se mai află potrivit comunicatului poliției din Berlin și un tânăr macedonean de 19 ani, care ar fi reușit să se alăture insurgenților extremiști din Siria.

 Polițiștii germani au mai precizat că această acțiune spontană nu are nicio legătură cu incidentul sângeros de săptămâna trecuta, când un irakian suspectat de terorism a fost ucis de polițiștii germani, după ce a înjunghiat în gât un polițist. Serviciile secrete germane au confirmat, că, cel puțin 600 de persoane de origine germană au plecat în Siria și Irak pentru a se alătura luptei grupurilor fundamentaliste jihadiste. În plus, ministrul german de justiție Heiko Mass, a anunțat că mai mult de 200 de persoane sunt anchetate fiind adepți declarați ai ISIS.

13 COMENTARII

  1. DAR DACA NOI .EREAM REFUGIATI ,TREBUIE SA FIM LUATI LA BATAE SI UDATI CU TUNURI CU APA SI GAZE LACRIMOGENE, PRECUM II TRATEAZA UNGURII PE ACESTI AMARITI DE REFUGIATI ??!!…

  2. Ce coșmaruri vor avea serviciile secrete Germane și poliția după nebunia cu refugiații nici cele mai negre vise nu le vor descrie.Iar eu cred cu tărie că doamna care conduce Germania a făcut nefăcutul pe sub mână cu cine oferă ce ea nu are posibilitatea să procure.Este doar o părere timpul o va confirma sau nu.Să auzim numai de bine.

  3. Merkel nu a fost proasta.A demonstrat prin ceea cea facut ca are legaturi cu politica aceasta de islamizare a vestului Europei.

  4. Germania a fost supusă destabilizării și și-a făcut-o cu mâna ei.Ce va urma va fi tragico-comic și nu văd cum o s-o scoată la capăt, s-a băgat în troacă așa că o s-o mănânce porcii,vai de prostia deșteptului.

  5. Draga de Merkel! Acum a inteles ea cum stau lucrurile dupa ce s-a procopsit cu sute de mii de „sirieni”? cind sirieni sunt doar unul din 5!

  6. Nu inteleg dece au fost de acord cu i migrarea si nu sa stopat venirea sirienilor in Europa ! Era foarte usor sa puna niste nave care sa i opreasca sa intre in Grecia .Dece vor doar pe vechiul continent si nu se duc in tarile asiatice , unde vorbesc aceiasi limba? Oare toate acestea nu se intampla cu acordul marilor puteri si ce interese au !?

  7. 600 persoane de origine germana au plecat sa se alature luptei jidahiste? Asta e veste buna, pana la toamna se vor intoarce in Europa cu pasaport sirian si ii acceptam noi ca ‘”refugiati”; si uite ce usor am facut rost de mana de lucru nemteasca. Doar herr prezidente ne-a promis „lucru bine facut”, nemtesc.

  8. noua dictatoare sa dea socoteala pentru dinamitarea intregului continent, nu doar a Germaniei!

  9. Chepeneag dupa ploaie! Iar acum,dementa aia de Merkel o sa ni-i trimita noua, nu? Pe nebuna aia trebuie s-o violeze TOTI invadatorii, pana va crapa!

  10. Asa va trebuie. Ati vrut imigranti, sa va traiasca, aveti acum din belsug. Pai, acum, sa se duca dna Merkel personal sa medieze conflictul si sa faca pace. Daca i se parea prea curat, linistit si civilizat in Germania, a acceptat sa primeasca hoardele de barbari ca sa murdareasca aceasta tara. Ba mai mult, i-a invitat, le-a oferit facilitati sa mearga acolo. Acum sa se descurce cu ei. Dar singura, nu sa-i „arunce” si altor tari. Femeie dementa !!
    Asta nu poate fi numit om politic care vrea raul propriei tari si a intregii Europe….

    • UE este proiect sionist si „imigratia” musulmana spontana face parte din acest proiect!
      Femeia nu e dementa! este doar executanta planului sionist de distrugere a Europei si a valorilor ei crestine? Cine sunt dusmanii de moarte a crestinatatii? Musulmanii? NU! „evreii” sionisti!

Comentariile sunt închise.