Domnul şi doamna s-au întors din vacanţă şi, în sfârşit, maşinăria greoaie şi ineficientă a statului român s-a pornit în apărarea familiei Bodnariu. La data de 12 ianuarie, domnul preşedinte a scris câteva rânduri pe Facebook, Guvernul a anunţat că „România va avea un rol activ de acum încolo” (în sfârşit!), iar ambasadorul României la Oslo a fost primit la ministerul norvegian al Copilului, după vreo două luni în care a fost ţinut la uşă.Este bine pentru familia Bodnariu, care trece printr-o situaţie atât de dramatică şi care are nevoie de orice sprijin care i se oferă. Este bine că statul român arată, măcar acum, că este preocupat de fiecare dintre cetăţenii săi. Dar este foarte rău că a trecut atât de mult timp până când preşedintele şi oamenii săi s-au trezit. Prima reacţie a unui politician român a fost la 7 decembrie 2015. O senatoare din Suceava, cunoscută publicului mai degrabă pentru pasiunea pentru coafor, l-a interpelat pe ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, cerând sprijin pentru familia Bodnariu. Doamna senator Steliana Miron a intervenit la 7 decembrie, preşedintele României, care are la dispoziţie un aparat uriaş de informare și de analiză, la 12 ianuarie. Nu este nimic de adăugat, acestea sunt faptele.
De ce sunt atât de implicat şi de pasionat de drama familiei Bodnariu? În primul rând, pentru că greu pot să concep o dramă mai mare decât aceea de a-ţi fi luaţi copiii. În al doilea rând, pentru că toată viaţa mea am crezut în libertate. În anii 70, am avut două tentative de a fugi din România şi abia la a treia încercare am reuşit să trec graniţa. Am făcut închisoare politică. De ce? Pentru că nu doream să trăiesc în statul comunist absolutist. Sunt deci consecvent principiilor mele de o viaţă când pun libertatea individuală deasupra statului. Mulţi oameni mi-au scris: dacă locuieşti în Norvegia trebuie să respecţi legile ţării. Dragi prieteni, dacă am fi respectat orbeşte acest principiu, azi România era condusă de Nicolae Ceauşescu. Orice cetăţean are dreptul să se opună, să cârtească, împotriva unor legi nedrepte. Da, Norvegia este o democraţie, dar asta nu înseamnă că acolo nu există legi strâmbe, aplicate de funcţionari sau de judecători obtuzi. La 1849, filosoful american Henry David Thoureau a scris un minunat eseu, „Rezistenţa la o guvernare civilă (Nesupunerea civică)”, în care explică de ce şi cum se poate opune individul unei guvernări, fie ea şi aleasă democratic, de către o majoritate a alegătorilor. De la Mahatma Gandhi la Martin Luther King, nenumăraţi protestatari i-au urmat ideile și au găsit căi de a face o opoziție pașnică la legi și situații nedrepte.
Sunt justificate protestele de cazul familiei Bodnariu? Da, o spun fără dubiu. Lăsaţi-mă să vă ofer un citat din opinia unui psiholog practician, Mircea Toplean, care a explicat, pe site-ul Hotnews, care sunt rezultatele acţiunii statului norvegian: „Să separi copiii de părinți în urma unor mărturisiri făcute chiar de ei, de copii, are un efect devastator asupra tuturor, ÎN PRIMUL RÂND asupra copiilor denunțători. Aceștia vor trăi cu un copleșitor sentiment de vinovăție. Vinovăția că și-au trădat fatal părinții generează cu ușurință un nucleu nevrotic, poate chiar psihotic”. Pe scurt, ceea ce reuşesc autorităţile norvegiene este să distrugă psihic mii de copii, inclusiv pe cei ai familiei Bodnariu. Aceasta este opinia unui psiholog care se întâlneşte, consultă şi discută cu sute sau mii de copii şi de părinţi. De aceea am scris, cu atâta furie, că statul norvegian procedează mai rău decât KGB-ul lui Stalin, care nu avea o politică sistematică de încurajare a copiilor să îşi toarne părinţii, nu-i interoga pe aceştia, la şcoală, în legătură cu ceea ce se întâmpla în casă.
Ce-i de făcut? Mii de oameni au ieşit în stradă şi au protestat. Am reuşit să urnim autorităţile române, deşi sunt sceptic în legătură cu dorinţa lor sinceră de a se lupta pentru dreptatea familiei Bodnariu.
Eu voi face însă un lucru simplu, pe care-l poate face orice alt cetăţean: voi refuza să mai cumpăr produse alimentare norvegiene, începând cu celebrul lor somon. Când voi veni în România, voi încerca novacul afumat de Ţara Bârsei, care se află acum în procedurile UE de recunoaştere ca produs tradiţional (avem atât de puţine produse tradiţionale recunoscute la nivel european, din păcate). Am văzut cât sunt de obtuze autorităţile norvegiene atunci când alte ţări le spun că distrug vieţile copiilor răpiţi de lângă părinţi. Se vor speria însă când pescarii şi exportatorii lor vor începe să piardă bani. Un boicot al somonului norvegian, pornit din România, se poate extinde în multe alte ţări indignate de ceea ce face Barnevernet-ul. Nu am reuşit să găsesc cifrele exacte ale exporturilor norvegiene de peşte către România, dar am citit că piaţa este în plină creştere şi, ca antreprenor, vă spun că fiecare euro contează. Nu mă voi atinge de nici un produs norvegian, nu voi plăti nici un dolar care să ajungă în această țară, până când Barnevernet-ul nu va înapoia copiii luați pe nedrept de la familia Bodnariu. Pe toți cei care credeți în dreptatea familiei Bodnariu, vă îndemn să faceți la fel.
Sursa: contributors.ro
