Parlamentarii care cred că îşi pot permite ca, în fiecare zi în care vin pe la slujbă, să dea o palmă alegătorilor români, se înşeală profund.
Vor fi consecinţe.
Milioane de români nu pot fi sfidaţi fără ca aceştia să reacţioneze. Acest legislativ a devenit un pericol pentru statul de drept şi subminează încrederea cetăţenilor în mecanismele democratice.
Din 2012 până azi, cu mici excepţii, deputaţii şi senatorii au blocat anchetele penale împotriva demnitarilor USL, suspendând, de facto, articolul 16 din Constituţia României:
„Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
Nu, miniştrii USL, de la Daniel Chiţoiu la Titus Corlăţean, nu răspund în faţa legii. Nici nu mai discutăm despre nenumăratele propuneri de arestare care au fost respinse. Propaganda celor corupţi transmite mesajul că DNA arestează. Ştiţi foarte bine că este fals, decizia este luată de judecători.
Un adevărat fenomen pe care presa mogulizată l-a băgat sub preş este cel al deputaţilor şi senatorilor al căror mandat ar fi trebuit să înceteze după ce au pierdut procesele cu ANI, fiind declaraţi incompatibili. Oamenii pur şi simplu nu pleacă din Parlament. Sunt decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, avem o hotărâre a Curţii Constituţionale, dar comisia juridică a Camerei Deputaţilor – în care PNL îl plasase, prin 2013, pe Gigi Becali – şi plenul refuză să le pună în aplicare.
În decembrie 2013, mai aveau o oarecare doză de frică, iar presa a reuşit să oprească atacul împotriva Justiţiei, în aşa numita „Marţea Neagră”. Acum, după ce marea fraudă de la alegerile locale a reuşit, se comportă precum o armată de mercenari care a cucerit o cetate bogată. Aş vrea să insist asupra unor termeni: nu mai spuneţi că USL a câştigat alegerile locale, pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost că le-a fraudat cu succes.
A câştigat furând.
A impus o legislaţie nedemocratică, a blocat candidaţii oneşti, a furat – prin anularea masivă a voturilor independeţilor/ partidelor mici, în puţinele locuri unde a avut concurenţă – iar Biroul Electoral Central, controlat politic, a girat frauda. După ce au îngenuncheat şi articolul 2 din Constituţie – care prevede că alegerile trebuie să fie „libere” şi „corecte” – PSD şi PNL cred că îşi pot permite orice.
Aţi văzut că decizia prin care parlamentarii îşi pot angaja nevestele şi copiii la propriile cabinete, pe bani publici, a fost adoptată cu 303 voturi pentru şi o abţinere. Nu mai există opoziţie în acest Legislativ, când este vorba de favorizarea infractorilor.
Să ştiţi că România nu este singura ţară în care Parlamentul îşi trădează alegătorii, în care o grupare mafiotă preia controlul şi legiferează acte nedemocratice şi corupte. Africa de Sud, unde Congresul Naţional African s-a transformat într-un fel de USL, este un exemplu. În toate democraţiile moderne există această discuţie: ce pot face alegătorii atunci când cei pe care i-au ales le trădează interesele? Nu mai suntem în secolele XVIII sau XIX, când electoratul aştepta cuminte să fie păcălit la fiecare patru ani. Şi nici măcar în acele vremuri nu era acceptată dictatura unui Parlament rupt de cetăţenii pe care ar trebui să-i servească. În 1773, coloniştii din America s-au revoltat împotriva actelor abuzive emise de către Legislativul de la Londra.
Mă alătur celor care anunţă că este momentul ca românii să iasă în stradă.
Vă spun de la început că aceasta este cea mai calmă soluţie, pentru că sunt altele mai dure: refuzul de a plăti taxele sau boicotarea alegerilor. În noiembrie 2015, când tinerii ieşiţi în stradă au alungat guvernul Ponta, şi în decembrie 2015, când ciobanii au băgat în sperieţi Parlamentul, s-a văzut că numai aşa putem să-i mai scuturăm pe oligarhii din fruntea statului criminal. Am greşit când am crezut prea repede că am scăpat de ei definitiv.
Uitaţi-vă la obrăznicia cu care revin în piaţa publică personajele Ponta, Sebastian Ghiţă şi gaşca.
În loc să aştepte, cuminţi, să li se termine procesele şi să spere că judecătorii nu le vor acorda circumstanţe agravante, oamenii dau lecţii, insultă şi calomniază fără ruşine. Restauraţia din 5 iunie a primarilor cu dosare penale sau cu condamnări le-a dat aripi.
Acum, oligarhia din fruntea statului mafiot speră ca lumea să plece în vacanţă, să se liniştească şi să uite de nenorocirile pe care le-a făcut în aceste zile.
Nu se va întâmpla aşa cum visează: nu-i vom uita! Dacă ieşim în stradă în număr mare îi putem trimite la loc, în vizuinele lor cu aspect de palat din Strehaia.
Sursa: contributors.ro