M-a impresionat imaginea ciobanilor veniţi să protesteze la Bucureşti, stând cocoţaţi pe zidul care-i desparte pe parlamentari de popor. Mi-a amintit de fotografiile din decembrie 1989, când Zidul Berlinului se prăbuşea.
Nimic nu cred că simbolizează mai bine ruptura dintre zişii „aleşi ai neamului” şi alegători decât acest gard de piatră, stupid şi urât. Construcţia a fost începută de Ceauşescu şi finalizată sub domnia prea-coruptului Adrian Năstase, pe vremea când era preşedintele Camerei Deputaţilor. Fac comparaţia cu clădirea Capitoliului, care găzduieşte Congresul SUA şi pe care preşedintele Thomas Jefferson a gândit-o de la început ca pe un simbol al unei noi naţiuni. Din primăvară până în toamnă, pajiştea şi treptele clădirii sunt pline de vizitatori. Mica librărie de la subsol este accesibilă oricui. Iar dacă veţi intra în clădire, în aproape orice zi, veţi fi impresionaţi de numărul elevilor veniţi să înveţe cum funcţionează o democraţie.
Ceea ce numim azi Palatul Parlamentului, clădire denumită iniţial, de Nicolae Ceauşescu, „Casa Poporului”, a fost de la bun început conceput ca un sediu al unei puteri absolute, dictatoriale şi megalomane. Cred că a fost o greşeală să mutăm cea mai importantă instituţie a unei democraţii în această clădire, dar dacă tot s-a întâmplat aşa, de ce nu o deschidem către cetăţenii acestei ţări? Pentru că puterii politice îi este frică. Îi este frică de cetăţenii tot mai revoltaţi. De aceea au nevoie Vasile Blaga, Gabriel Oprea sau Alina Gorghiu de protecţia SPP. Pe de o parte, este dispreţul. Când v-aţi întâlnit la metrou cu vreun politician de marcă? Pe de altă parte, este teama. Nu pentru că poporul român ar fi violent, nu pentru că Bucureştiul ar fi un oraş măcinat de tulburări politice. Ci pentru că ştiu că au de ce să se teamă. Pentru că, de la un ciclu legislativ la altul, s-a accentuat sentimentul că, odată aleşi, parlamentarii fac ce vor şi nu le mai pasă de absolut nimic în afară de interesul lor.
De vină nu este însă Parlamentul, instituţie indispensabilă undei democraţii, ci vechile partide, care domină de 25 de ani viaţa politică şi care au creat un cartel prin care-şi protejează privilegiile. Aşa-zisele alegeri uninominale au fost o păcăleală, de fapt tot partidele au decis cine ajunge în Legislativ. Este incorect, cel puţin parţial, să fie acuzaţi alegătorii pentru că au votat nişte corupţi. De fapt, partidele, prin baroni, au controlat de la început la sfârşit procesul electoral – blaturi, pomeni electorale, ş.a.m.d. Aceasta este casta care ne conduce prin înţelegeri murdare, transpartinice. Nu suntem departe de 1989: ţara este condusă de un singur mare partid, cel al corupţilor. Politicienii se luptă între ei la televizor, dar avem permanente exemple ale înţelegerilor transpartinice, în interes propriu. Pensiile speciale pentru parlamentari şi baronii locali sunt doar nuca de pe colivă. În paranteză, mă întreb de ce parlamentarii PNL sau preşedintele Iohannis nu au atacat legea pensiilor pentru parlamentari la Curtea Constituţională. Chiar credeţi că nu aveau suficiente argumente pentru a depune plângere la CCR?
Asaltul dus împotriva Parlamentului de către ciobanii indignaţi de legislaţia parlamentarilor-vânători (iniţiatorii legii care limita numărul câinilor ciobăneşti erau în conducerea Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, AGVPS) s-ar putea să fie doar începutul. Ruptura dintre instituţiile politice şi alegători este atât de mare încât tot mai mulţi se gândesc că doar ieşirea în stradă (iar de aici la violenţă mai este un singur pas) îi mai poate speria pe liderii actuali. Guvernul Cioloş a venit pe un val de speranţă, cu oameni noi, dar a luat până acum vreo măsură curajoasă, reformistă? A acceptat tot ce i-a impus acest Parlament delegitimat. Spuneţi că nu aveau timp? Dar deja au emis vreo 4-5 ordonanţe de urgenţă…Măcar una din aceste ordonanţe să fi dat un semn că e vremea schimbării.
Eu sper ca 2016 să fie anul în care strada, nu noua nomenklatură, să îşi ia ţara înapoi. Până nu este prea târziu…
Iar viitorul Legislativ trebuie să înceapă cu două măsuri: anularea pensiilor speciale pentru parlamentari şi dărâmarea zidului ceauşist care-i desparte de popor.
Sursa: contributors.ro
