Furia anti-establishment trebuie înţeleasă prin prisma faptului că situaţia economică a multor americani s-a înrăutăţit.
Alegătorii americani sunt furioşi. Niciodată nu i-am văzut atât de porniţi, de revoltaţi, împotriva a ceea ce noi numim „establishmentul“ de la Washington, nomenklatura din SUA, dacă vreţi să folosim un termen mai cunoscut în fostele state din Estul Europei. Toţi prietenii cu care discut politică îi evaluează pe candidaţii la prezidenţiale în funcţie de gradul de apartenenţă la nomenklatura din capitala SUA, de legătura lor cu establishmentul. Nu este doar o impresie subiectivă: sondajele arată că americanii sunt mai furioşi ca niciodată şi vor un preşedinte care să nu facă parte din protipendada ipocrită şi stearpă care a condus ţara în ultimii ani.
Înainte de a continua, câteva precizări. Sunt republican. Sunt un mare admirator al preşedintelui Ronald Reagan. Locuiesc în Dallas, Texas. Nu am, deci, pretenţia că vă ofer o analiză obiectivă.
În ianuarie, Esquire a făcut public un sondaj din care reieşea că 31% din americani sunt furioşi de mai multe ori pe zi, atunci când aud sau citesc o ştire. Circa 32% se înfuriau o singură dată pe zi. Aproximativ 20%, o dată pe săptămână. Tot acest sondaj ne spune că 52% dintre cei chestionaţi consideră că „The American Dream“ nu mai există. Cam 54% dintre repondenţi apreciază că SUA nu mai sunt „cea mai puternică ţară de pe glob“.
Mai există aici, în SUA, o furie anti-establishment pentru că Washingtonul e perceput ca un loc în care tot ce contează este să-ţi distrugi adversarul politic, nu să construieşti, să faci ceva pentru cei care te-au ales.
Aşa se explică, în linii mari, ascensiunea lui Donald Trump, în tabăra republicană, şi a lui Bernie Sanders, în cea democrată. Până şi Hillary Clinton a încercat să se prezinte drept anti-establishment! Presa din România – care se alimentează în prea mare măsură din ziarele liberale, în mod radical de partea democraţilor – greşeşte limitându-se să-l ironizeze pe Trump şi crezând că în spatele său se află doar nişte albi radicalizaţi din Midwest, nişte hillbillies. În Statele Unite creşte neîncrederea în presa „liberală“: 65% din americani consideră că aceasta are un impact negativ asupra ţării (sondaj Pew Centre). Apoi, cercetările sociologice arată că Trump are susţinere în mai toate structurile societăţii. Am citit într-un ziar că, în Nevada, a obţinut 45% din voturile populaţiei de origine sud-americană, aşa-numiţii latinos.
Ascensiunea lui Trump şi furia anti-establishment trebuie înţeleasă prin prisma faptului că situaţia economică a multor americani s-a înrăutăţit, iar preşedintele Obama s-a comportat ca un Iohannis local: leneş, indolent şi preocupat să joace golf, în loc să guverneze ţara. Celebra Obamacare a avut drept efect creşterea costurilor pentru asigurările premium de sănătate plătite de clasa mijlocie. Această clasă a început să se subţieze, iar procentul celor săraci a crescut. În 1971, 61% din americani făceau parte din ceea ce numim „clasa mijlocie“, acum sunt mai puţin de 50% (tot un studiu Pew Centre). Din 1974 în 2014, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de la 27.000 de dolari la 54.000. Pare că totul a evoluat foarte bine, doar că, în 1974, jumătatea de jos a americanilor câştiga 25.000 de dolari pe an, iar după 30 de ani s-a ajuns la doar 26.520 de dolari pe an! Da, sunt slujbe disponibile, dar prea multe dintre ele sunt plătite cu circa 7,25 dolari pe oră, salariul minim.
În sfârşit, mulţi americani vor ca, la Casa Albă, să aibă un comandant suprem căruia să îi pese de armata pe care o conduce. Acest lucru este important şi pentru România. Puţini sunt cei cărora le pasă de politica externă, de Europa de Est sau de România, dar şi pentru americani, şi pentru români ar fi de dorit un preşedinte care să-şi îndeplinească temeinic misiunea de commander-in-chief, nu unul care să salute puşcaşii marini cu o cană de caffè latte în mână.
Mă veţi întreba, la final, cu cine votez. Sunt un antreprenor pragmatic: acum, doresc ca această competiţie internă din Partidul Republican să se termine fără răni de nevindecat şi, la alegerile din noiembrie, electoratul de dreapta să se mobilizeze şi să aducem un republican la Casa Albă. Un democrat, pentru încă patru ani, ar fi mai rău decât realegerea lui Iohannis, în 2019. Poate.
Sursa: revista22.ro
