În ziua de 13 iunie 2016 nici un oficial al statului român nu a spus vreun cuvânt despre comemorarea a 26 de ani de la Mineriada din iunie 1990. Aceeaşi tăcere complice şi în 14 iunie, şi în 15 iunie.
Un pic de empatie faţă de familiile celor ucişi în acele zile şi faţă de sutele de oameni reţinuţi pe criterii arbitrare şi bătuţi cu bestialitate de poliţie şi de forţele paramilitare ale regimului Iliescu, asta aş fi aşteptat, în primul rând, de la cei care conduc România.
Nici azi nu se ştie cine i-a omorât pe acei oameni, cine a bătut, cine a torturat. Nici azi nu a fost condamnat vreunul dintre cei care au planificat tentativa de lovitură de stat prin care Ion Iliescu a vrut să scoată România de pe un curs democratic şi să instaureze un regim de tipul celor din fostele republici ale URSS, după modelul din Belarus sau din Turkmenistan.
În al doilea rând, aş fi aşteptat de la cei care conduc acum România un semnal politic că nu vor permite nici unei instituţii să secretizeze informaţiile legate de implicarea serviciilor speciale în Mineriada din iunie 1990. Acum două săptămâni am aflat, cu tristeţe aş spune, că liderul Pieţei Universităţii, Marian Munteanu, dădea informaţii Securităţii. După încă o săptămână, a apărut şi dosarul de Securitate al celui care i-a condus pe minerii din valea Jiului, Miron Cozma. Nu sunt foarte surprins, dar acum avem elemente consistente ca să susţinem că Securitatea lui Ion Iliescu a planificat tot ceea ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990.
Sunt îndreptăţit să cred că SRI, având la acel moment şi dosarul de Securitate a lui Marian Munteanu, şi pe cel al lui Miron Cozma, i-a „influenţat” pe cei doi, ca să nu spun „controlat şi dirijat”, de la începutul evenimentelor până la finalul dramatic.
În consecinţă, aş fi dorit să aud un mesaj public de la preşedintele CSAT, Klaus Iohannis, care să declare ferm că ancheta procurorilor nu va fi obstrucţionată de serviciile secrete iar SRI va coopera cu Parchetul General.
Pentru că, deşi Ion Iliescu este oficial retras din activitatea politică, regimul instaurat de el, bazat pe structurile fostei Securităţi, trăieşte şi înfloreşte la 26 de ani după mineriadă.
O dovedesc datele oficiale.
Între statele UE, România are cea mai mare alocare bugetară către structurile de forţă, 6,3% din totalul cheltuielilor statului, faţă de media europeană de 3,7% – calculele Ziarului Financiar, în august 2015. Între timp au apărut şi cheltuielile cu pensiile „speciale” ale militarilor, care împiedică majorarea pensiilor „normale” – a explicat ministrul Muncii, Dragoş Tudorache. Fiecare al cincilea bugetar lucrează în apărare sau ordine publică – circa 260.000 de persoane. Presa a calculat, pe baza ultimelor informaţii publicate de ministerul Muncii, că serviciile secrete au între 15.000 şi 30.000 de angajaţi, dar datele oficiale sunt secrete. Aceasta este partea vizibilă a puterii acestor structuri. Ceea ce nu ştim, dar putem estima, este uriaşa lor influenţă în mediul politic, în afaceri şi, probabil, şi în justiţie.
Când susţin că regimul Iliescu trăieşte şi azi, mă refer la acest melanj otrăvitor dintre politicienii dubioşi şi şantajabili, afaceriştii îmbogăţiţi pe spinarea statului şi serviciile secrete corupte şi deţinând controlul mediului politic, în loc să fie invers.
Oamenii lui Iliescu sunt peste tot în structurile de putere. De exemplu, la conducerea Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) se află Mişu Negriţoiu, care şi-a făcut intrarea în politică prin guvernul Văcăroiu, iar ulterior a ajuns consilier al preşedintelui Iliescu. Recent a fost numit la Curtea Constituţională Marian Enache, şi el fost consilier prezidenţial, un politruc cu studii de drept care nu ar accede într-o poziţie atât de importantă în statul de drept în nici o democraţie consolidată.
Eu voi scrie an de an sau de câte ori voi considera necesar că România trebuie să stârpească răul de la rădăcină. Nu contează câţi ani au trecut de la Mineriada din iunie 1990.
Legal, omorul, genocidul şi crimele împotriva umanităţii nu se prescriu.
Nu ne putem numi „stat de drept” atâta vreme cât această lege, precum şi articolul 16 din Constituţie care spune că „Nimeni nu este mai presus de lege”, rămân literă moartă în faţa impunităţii oferite de stat celui care a coordonat Mineriada din iunie 1990. Un stat complice la crime…
Când cer cu atâta insistenţă ca Ion Iliescu să fie adus în faţa judecătorilor nu privesc spre trecut, ci spre viitorul acestei ţări.
sursa> inpolitics.ro
