valahi 3

Nu ar trebui să ne uimească o astfel de afirmație și nici să ni se pară greu de crezut… Probabil că unii își vor spune că este o nouă exagerare protocronistă, fără acoperire, potrivit căreia ne dăm cei mai cei din Europa, că ne credem Buricul Pământului ș.a.m.d.

Ideea este că această declarație a unui geograf german făcută la mijlocul secolului al XIX – lea este susținută atât de dovezile prezentului, cât și de referințele istorice ale antichității. Pentru început, haideți să lecturăm mai mult din ceea ce Wilhelm Hoffmann spune despre români:

“…„Capete clasice care pot fi luate ca model pentru camee. Capetele acestea au înăuntru ceea ce prevesteşte înfăţişarea lor pe dinafară. În adevăr, nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit cu mlădierile purtării, cum o să afli la cel din urmă român. Acest popor unit şi ridicat prin instrucţie, la cea mai înaltă civilizaţie, ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o complectare, limba sa este atât de armonioasă şi bogată că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pământ”. (BESCHREIBUNG DER ERDE  – Descrierea Pământului – Vol. 2, partea 4, p.3074, al. 2) Sursa citat: Agero

fata-frumoasa-in-costum-popular-2

Așadar, acum 175 de ani, un geograf german era de părere că românii, datorită inteligenței lor, ar trebui să se afle în fruntea culturii spirituale a Umanității și că limba română este atât de armonioasă și bogată încât s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pământ. Să fie doar afirmații emoționale, fără acoperire? Haideți să vedem cum stăm cu prezentul…

Păi, astăzi, a doua limbă care se vorbește la Microsoft, la nivelul specialiștilor din linia întâi, este româna, numărul românilor fiind foarte mare și la Nasa. Și românii nu au ajuns acolo pe pile…

Astăzi, elevii români câștigă medalii de aur la aproape orice olimpiadă internațională, singura concurență serioasă, cu care se bat de la egal la egal, venind din China, India și Rusia. Să nu uităm, însă, că raportat la populația acestor țări, suntem net dezavantajați: China are o populație de 1.350.000.000 de oameni, deci de 67 de ori mai mare decât România; India are o populație de 1.250.000.000 de oameni, deci de 62 de ori mai mare; Rusia are o populație de 145.000.000 de oameni, deci de 7 ori mai mare… Cu toate acestea, românii se situează în repetate rânduri în fața chinezilor, indienilor și rușilor. Restul țărilor nu prea contează într-un clasament general, pentru că performanțele lor în această direcție nu sunt semnificative. Nu e asta o probă incontestabilă a unei inteligențe native a poporului român care, în ciuda unui sistem de învățământ lipsit de creativitate, într-o țară care nu încurajează inteligența și care, dimpotrivă, face totul ca aceasta să plece peste hotare, reușește să facă permanent performanță?!? Este evident că da!

Nu în ultimul rând, inventatorii români se întorc aproape de la fiecare târg internațional de invenții cu zeci de medalii de aur și argint, încă o confirmare a inteligenței românești. Cu alte cuvinte, prezentul confirmă spusele geografului german!

Despre inteligența românască, despre geniul la români, am făcut o emisiune în compania profesorului Florin Colceag, “antrenorul de genii”, pe care merită să o vedeți. Aici:
http://granitele-cunoasterii.ro/episodul-14-romania-genialitatea-si-antrenarea-geniilor/

Dacă inteligența românească nu este încurajată și susținută astăzi de statul român decât într-o extrem de mică măsură este pentru că la conducerea țării se află de mulți ani o armată de incompetenți și trădători, mediocri fără viziune și cozi de topor care au mandat să blocheze dezvoltarea României. Pentru că, așa cum afirma profesorul Florin Colceag, într-o altă emisiune, valorificarea invenților românești (multe ținute astăzi în sertar de inventatori, deoarece se tem pentru viața lor datorită conspirației anti-românești), ar elibera România de datorii externe și ar scoate-o din criză în 5 (cinci) ani, lucru inacceptabil pentru mafia internațională care dorește transformarea țării într-o colonie!!!

gavojdia_port_popular_romanesc_4
Și acum, pentru că am vorbit cu probe despre prezent, haideți să facem o scurtă incursiune și în trecut, pentru că inteligența acestui popor a fost remarcată încă din antichitate. Astfel, vă reamintesc ce spunea Pitagora și Iordanes despre geți (geto-daci), strămoșii noștri:

Pitagora, despre înțelepciunea geților (Legile morale și politice): “Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, pământurile sunt fără margini, toate câmpurile sunt comune. și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.”

Iordanes, despre geți și Deceneu (Getica): “Observând înclinarea geților de a-l asculta în toate, și că ei sunt din fire deștepți, i-a instruit în aproape toate ramurile filozofiei; căci era un maestru priceput în acest domeniu. El i-a învățat etica, dezvățându-i de obiceiurile lor barbare; i-a instruit în științele fizicii, fâcându-i să trăiască conform legilor naturii; i-a învățat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare, în privința minții…”

În concluzie, oameni buni, poporul român, cel care s-a sacrificat cu secolele la poarta Europei pentru ca lumea occidentală INGRATĂ ȘI NERECUNOSCĂTOARE să își poată construi palate, să dezvolte centre de artă și să creeze universități, are (și a avut întotdeauna) potențialul de a fi în prim planul vieții științifice, artistice și sociale, la nivel modial. Doar să fie lăsat! Asta depinde, însă, și de cum ne organizăm noi, împotriva tuturor intereselor străine.

Să fim optimiști!

Daniel Roxin