„Eu am fost, cum am mai spus deja, un anticomunist în privat”, mărturisea, candid, domnul Klaus Iohannis, la câteva zile după ce a fost votat preşedintele României. Fără îndoială, 99% dintre români erau nişte „anticomunişti în privat” şi doar o mână dintre aceştia au avut curaj să se lupte cu Securitatea. Nu-l blamez pe domnul Iohannis pentru că a făcut dizidenţă din bucătărie, unde probabil că asculta posturi de radio din străinătate şi înjura regimul cu voce scăzută, ca să nu-l audă vecinii. Dar aş fi dorit ca, în momentul în care a ajuns cel mai puternic om din România, să urmeze, cumva, crezurile enunţate în cartea sa de căpătâi, „Pas cu pas”. „Uităm crimele în masă, de faptul că nu puteam să ne spunem părerea cu voce tare, uităm de viaţa gri, uităm de martiri”, scria, foarte frumos, domnul preşedinte.
Şi iată că el însuşi a uitat.
A uitat de crimele în masă, a uitat de martiri. Dosarul Revoluţiei a fost închis, fără ca preşedintele României să fi protestat măcar o secundă. Peste 1.100 de morţi, domnule Iohannis! Peste 3.300 de răniţi şi sute de oameni arestaţi şi bătuţi cu bestialitate de Securitate şi Miliţie. Pierdem proces după proces la CEDO pentru că nu vrem să găsim vinovaţii. Contribuabilii vor plăti daune de zeci sau sute de mii de euro, nu securiştii şi nomenklaturiştii PCR. Ion Iliescu nu a ajuns nici azi în faţa judecătorilor, nici pentru crimele din decembrie 1989, nici pentru mineriada din iunie 1990.
Partidul preşedintelui Iohannis, PNL, a votat cot la cot cu PSD o neruşinată lege a pensiilor „speciale” pentru militari, de care beneficiază mai toţi securiştii şi miliţienii regimului Ceauşescu. Un general de securitate primeşte, într-o lună, pensia pe un întreg an a unui profesor sau a unui medic. Este umilitor şi degradant. Şeful statului român a promulgat legea pensiilor speciale pentru militari, deşi putea să sesizeze Curtea Constituţională – şi cred că s-ar fi constatat neconstituţionalitatea, aşa cum s-a întâmplat cu pensiile speciale pentru primari – sau putea să o retrimită la Parlament. Nu a făcut-o.
După noiembrie 2014, nu numai că nu s-a manifestat ca un anticomunist, ci dimpotrivă, în jurul lui Klaus Iohannis s-a constituit un sistem de privilegii care seamănă izbitor de mult cu cel de care beneficia fosta nomenklatură PCR. Salarii uriaşe, disonant de mari faţă de restul populaţiei, doar pentru preşedintele României şi un grup de demnitari care fac parte din noul Comitet Politic Executiv. Maşină de lux, cu masaj, nu un banal Duster de producţie autohtonă. Vilă renovată cu un cost de 900.000 de euro. Lungi vacanţe în străinătate cu familia, camuflate sub denumirea de „vizită oficială”. Acum, guvernul Cioloş îi cumpără nu un avion, ci „trei sau patru” – aşa s-a exprimat ministrul Transporturilor, devoalând o discuţie din CSAT. Pe amicii săi politici i-a lăsat să primească escortă militarizată – nu ştiu dacă trebuie să râd sau să plâng când îl văd pe domnul Gabi Oprea la DNA cu agenţii SPP făcându-i loc printre ziarişti – şi să-şi strecoare în buzunar banii publici prin tot felul de şmecherii, de exemplu indemnizaţia pe viaţă acordată membrilor Academiei de Studii de Securitate Naţională, între care se află consilierii prezidenţiali Mihalache şi Teodor Frunzeti. Numirile în poziţiile de ambasador se acordă menestrelilor care i-au cântat în strună, nu e loc pentru diplomaţi tineri, cu studii temeinice. Steaua României s-a dat ba unui membru al conducerii PCR, ba unei secretare cu merite misterioase. Nu s-a atins de corupţii şi turnătorii care fac parte din acest ordin, deşi legea îi permitea. Toate relele regimului ceauşist – corupţie instituţionalizată, acoperită prin legi nedrepte şi neconstituţionale, întărirea aparatului de securitate, care a devenit un adevărat cancer pentru bugetul de stat, sau un sistem de privilegii tip „Gospodăria de partid” – au fost preluate şi, eventual, adaptate, în ultimele 15 luni. Anticomunist? Poate. Dar acum, precum Faust, personajul lui Goethe, şi-a vândut sufletul diavolului: securiştii şi nomenklaturiştii de ieri şi de azi. Dar nu pentru vreun ideal, ci pentru niscaiva comfort material.
Societatea Timişoara a cerut să fie tăiate pensiile securiştilor şi nomenklaturiştilor şi să fie retrase toate decoraţiile acordate unor personaje condamnate penal sau unor foşti turnători ai Securităţii, precum Rodica Stănoiu. De la Cotroceni, nici un răspuns. În martie 1990, nici Ion Iliescu nu s-a deranjat să răspundă Proclamaţiei de la Timişoara.
Când, în august 2014, declara „sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”, am crezut că domnul Iohannis glumeşte. Din păcate, se pare că, în acea zi, ne-a spus adevărul. Au trecut 26 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, iar punctul 8 rămâne de actualitate. Eu cred că România trebuie să iasă din comunism şi să se despartă de toţi politrucii, începând cu Ion Iliescu şi terminând cu Klaus Iohannis.
Sursa: contributors.ro
