Generația ratată a tatălui meu

Copilariile sunt intotdeauna frumoase, asa ca vremurile grele de dupa razboi nu si le amintesc foarte bine. Si daca isi amintesc ceva, isi amintesc lucrurile placute.

Parintii lor au muncit din greu dupa razboi dar generatia copiilor a fost dramatic modelata de sistem.

Mai tarziu, pe vremea adolescentei, tara era pe un val economic fantastic. Numai grandomania idioata a lui Nicolae Ceausescu a reusit cu greu sa deraieze acest trend. Dar generatia tatalui meu s-a bucurat din plin de acei ani frumosi. In anii 60′-70’ se invata carte si se facea treaba.

Romania era o “minune a estului”, cu vizite ale presedintilor vestici si invitatii din partea Reginei Angliei pentru conducatorii tarii.

Ulterior, in a doua jumatate a anilor 80’, Iugoslavia a preluat in zona stafeta in materia de explozie economica. Dar s-a gasit cativa ani mai tarziu un Milosevici care, ca si Ceausescu, a sacrificat bunastarea poporului sau pentru ambitii personale.

Pana atunci insa, cei care aveau sa devina parintii nostri, s-au bucurat din plin de viata frumoasa dintr-o Romanie in plina dezvoltare.

N-au avut griji, n-au avut razboaie, n-au avut crize umanitare sau crahuri economice. Fiecare tara era izolata in prostia sau istetimea ei si influentata doar de priceperea propriilor conducatori.

Spre sfarsitul adolescentei, generatia tatalui meu a dat primele semne de “defectiune”. Crescusera supravegheati de parintii lor, majoritatea convertiti in comunisti doar dupa razboi, o masa inerta, needucata dar harnica, prada usoara pentru performantul sistem rusesc. Dar indoctrinarea generatiei parintilor mei nu a venit de acasa ci din societate. Scoala, facultatea si apoi mediul social le-a introdus adevarati virusi in gandire, virusi de care nu au putut sa scape nici dupa Revolutie.

Au “trait bine”, cum s-ar fi exprimat Traian Basescu, si niciodata nu si-au pus problema “eu unde lucrez maine”, chestiune apasatoare pentru actualele generatii. Primii ani de munca i-au tampit de tot si le-au deformat caracterul intr-un mod ireversibil.

Au invatat sa minta cu talent si sa fure cu dibacie.

Probabil multi au uitat, dar FURTUL devenise reflex national. Nimeni nu se ducea o zi la serviciu fara sa se intoarca acasa cu ceva, cat de mic.

Incurajati de cuvintele „conducatorului iubit” care le explica in discursuri demente urlate in fata unor multimi uriase de oameni ca bunurile tarii „sunt ale intregului popor”, parintii nostri furau de stingeau. Ajunsesera sa nici nu mai considere ca este furt. Era un fel de drept. Nu se dadeau lovituri, ca astazi. Se fura mult, des si marunt.

Trenul de persoane era oprit cu semnalul de alarma in mijlocul campului de floarea soarelui si pana se punea in miscare zeci si zeci de oameni navaleau sa fure cateva palarii cu seminte pe care le scuipau ulterior pe jos pana la sfarsitul calatoriei.

Orice intreprindere era efectiv devalizata de hoardele de lacuste umane. De la bile de rulmenti pana la hartia A4, de la pixuri pana la sapunul de la baia comuna, orice era un bun de furat. Nu mai vorbesc de productia intreprinderii.

Pana si in concediu la mare (isi permiteau toti pe vremea aia) furau prosoapele, pernele, cearseafurile, farfuriile din sala de mese, tacamurile si orice lucru le iesea in cale.

Se intampla des sa mergi in vizita in Craiova sau Bucuresti la cate o familie si sa te stergi pe maini cu prosopol imprimat cu “Hotel Vega” sau “Hotel Albatros”.

Furtul a fost reinventat de aceasta generatie. A fost facut cu seninatate, cu inconstienta iar astazi vedem deseori primari sau politicieni din aceasta generatie care intra la puscarie cu seninatatea celui care se gandeste ca era de datoria lui sa incerce “o ultima lovitura” in aceasta viata.

La pachet cu furtul a venit si lenea. Daca furi zi de zi si zi dupa zi, ce rost mai are sa muncesti? Tinerii de azi care muncesc zilnic pana seara tarziu nu inteleg ca generatia tatalui meu a avut program de banca toata viata. Program de banca, redus. Este adevarat, incepeau mai devreme ziua de munca. La comanda, ca asa era ordinul. Dar aveau auto-speciale care ii duceau la munca, nu faceau 2 ore prin traficul din Bucuresti si nici nu cheltuiau din buzunar. La intors, la fel. La serviciu sa taia frunza la caini. Se socializa masiv. Intre doua furturi, se schimbau retete de prajituri si se povesteau de pe acasa. Ca deh, toata lumea era curioasa si toti voiau sa fie bine informati. Mimau cateva minute interesul pentru “planul cincinal” si apoi venea implacabil vremea de plecat acasa.

Parintii mei terminau munca la ora 15.00. De la 14.15, mii de oameni din schimb se adunau in fata portilor intreprinderii care ramaneau zavorate pana la ora 15.00. Niciun sef nu-i intreba ce dracului fac oamenii aia cu atatea minute inainte, deja la poarta intreprinderii. Dar nici nu deschidea portile. Ora 15.00 era spectacol. Cand se deschideau portile aveai senzatia clara ca urmeaza meciul Universitatii Craiova. Dar oamenii care navaleau ca hunii pe porti nu urcau in tribune ci in autobuze. Plecasera din sectie de la ora 14.00 deja si incepusera sa-si stranga lucrurile de la ora 13.00, imediat dupa pauza de pranz. De ce? Pentru un loc pe scaun in autobuzul care ii ducea pana acasa.

Peste tot era la fel, cu varieti geografice si de specific.

Acum mai bine de doi ani, cand am avut ciudata idee sa candidez la primarie fara sa ma aliniez pe listele vreunui partid (s-a dovedit o iluzie prosteasca), am avut ocazia sa merg din poarta in poarta si sa vorbesc cu oamenii despre asteptarile lor. Ca si Teleorman, Gorj sau Dolj, Dambovita este un fel de campion national (ca judet) la spagi date pentru vot. Multi oameni voiau bani pentru vot dar singurii care imi cereau fara rusine, cu subiect si predicat, ignorand complet orice risc, erau cei din generatia tatalui meu, fara nicio exceptie. Fireste, nu am platit nimic si, fireste, proiectul meu cu primaria a esuat lamentabil. Dar pastrez vie memoria celor care imi cereau spaga de la obraz, cu multi fiind prima oara cand stateam de vorba.

Cu un DNA ca astazi, pe vremea lui Ceausescu am fi avut nevoie de cartiere intregi de inchisori. asta in cazul in care s-ar fi muncit la DNA…

Dupa Revolutie, reflexul micului furt ramasese activ. Le-a luat ani buni, rusinati mai mult de privirile intrebatoare ale mult-mai-tinerilor-colegi decat de orice altceva, sa nu mai plece acasa zilnic cu cateva zeci de coli de xerox si 3 carioci oferite angajatilor la munca de Departamentul Administrativ.

Constienti ca noul sistem social presupune multa munca si putin furt plus ceva deschidere mentala sa inveti sa folosesti computerul, s-au pensionat, majoritatea in graba, in primii 10 ani de dupa Revolutie. Nu ajunsesera la varsta de pensionare, era doar ultima fenta din viata lor activa.

Astazi ne uitam la Victor Ponta si ii numaram fiecare al 5-lea cuvant, constienti fiind ca este o minciuna. Sunt oameni care se uita la asemenea specimene cu interes aproape stiintific. Nu inteleg nevoia unei persoane de a mistifica adevarul de mai multe ori in fiecare fraza sau propozitie.

Ei bine, parintii nostri au inventat asta si au adus reflexul minciunii la nivel de arta.

Pentru ca devenisera performanti la furt, le trebuia talent la minciuni. Nu se poate una fara alta. In plus, ipocrizia societatii comuniste, in care toata lumea barfea si era interesata de detaliile din cearseafurile celuilalt, presupunea o anumita aplecare catre minciuna, prefacatorie, simulare.

In comunism totul era o simulare. Era un fel de respiratie. Lucrurile TREBUIAU facute intr-un anumit fel. Sau macar simulate. Era important ca aproapele sa “aiba impresia” ca tu esti altceva decat ce esti in realitate. Oamenii socializau mult mai mult dar se prefaceau incontinuu.

Trebuia sa minti ca totul e bine, ca nu esti nemultumit de cozile care cresteau la alimente in fiecare an, ca il iubesti pe conducator, ca vezi in mod clar beneficiile socialismului, ca nu vrei mai mult decat ai si ca ai realizat in fiecare an mai mult si oricum peste plan.

Minciunile in legatura cu rezultatele muncii erau emise tot de oameni. “Implinirile” din industrie si agricultura ajunsesera subiect de bancuri. Parintii nostri emiteau minciuna la serviciu si apoi se amuzau de ea acasa. Fiecare, la nivelul lui, mintea, iar apoi minciunile erau adunate in minciuni mari care exprimau nu cat de idioti erau sefii intreprinderilor ci cat de meschin era fiecare lucrator luat individual. Sigur, ca sa ajungi sef, tovaras comunist cu raspundere, trebuia sa fii mai bun decat media nationala la furat si mintit. Asa ca isi mai aduceau si ei contributia. Dar sa dai vina azi doar pe sefi (majoritatea erau sefi si sefuleti si in comunism), este o alta mare ipocrizie.

In materie de coruptie, mostenirea este totala. Spaga, mica atentie, traficul de influenta si sintagma “te servesc” au fost inventii ale acestei generatii. Au patent pe toate acestea. Inainte de Revolutie nu puteai da lovituri mari. Deci s-a dezvoltat mica si marunta coruptie. Masiv. Practic mai toti participau in acest sistem in multele ore de ne-munca pe care le aveau. Atat de adanc s-au inradacinat anumite reflexe incat nici astazi ele nu sunt eradicate desi generatiile urmatoare sunt mult mai constiente de flagel.

Dupa Revolutie au incercat Marea Coruptie, cea pe sume mari, adevaratele tunuri. Multe incercari au reusit si au produs clasa imbogatitilor de azi. Cateva au esuat si au generat celulele de lux din Rahova si Jilava. Una peste alta virusul coruptiei si spagii este unul de care nu vor scapa toata viata lor, aceasta generatie.

Bunica mea nu avea nicio simpatie pentru comunisti. Dar de cate ori il vedea pe Ceausescu la televizor (si era incontinuu), ne spunea mie si fratelui meu ”uite-l pe tatal nostru”.

Copil fiind ma bucuram de manifestarile care ne adunau ca oile, era inca un pretext de a sta cu prietenii mei si a ne juca, dar m-am intrebat de multe ori de ce toti parintii nostri fac chestiile alea penibile, cu zambetul pe buze, iar apoi vin acasa si-l injura la foc automat pe ce-l caruia ii declarasera dragoste si iubire eterna, ba mai si iesisera in strada ore bune purtandu-i suportul greu din lemn.

Generatia tatalui meu nu a avut coloana vertebrala. Zero. Penibilele manifestari erau destul de dese, in ultimii ani chiar se ajunsese ca mai mult sa iti vezi parintii la manifestatii decat la serviciu. Nimeni nu protesta si aproape nimeni nu chiulea. Se turnau unii pe altii din cele mai stupide motive. Dar NICIODATA pentru furt. Pentru ca asta faceau toti.

Va imaginati? Erai turnat, criticat, pus la zid, expus oprobiului pentru vina de a nu particila la o manifestatie dar aproape niciodata chestia asta nu se intampla pentru furt. Si nu va mai imaginati ca “sistemul” facea asta. Toti faceau. Isi parau prietenii pentru te-miri-ce. Securitatea adunase un numar incredibil de colaboratori NU PENTRU CA II PLATEA CI PENTRU CA ADORAU SA SE DEA IN GAT UNII PE ALTII. Si chestia asta merita exploatata.

Daca vrei sa cunosti caracterul urat al acestei generatii, rasfoiesti azi milioanele de dosare cu turnatorii. Cele mai stupide relatari pentru cele mai idioate pretexte, erau un subiect de afirmare. Nu se dadeau prime, nu se ofereau functii, era in natura generatiei tatalui meu sa faca asta. Astazi le este rusine sa vorbesca despre asta, folosesc scuza cu “sistemul” si incearca sa minimalizeze fenomenul. In realitate era cumplit. Foamea o mai puteai combate, aripioarele de pui si tacamurile de pui erau digerabile dar motivul pentru care prieteni adulti dadeau fuga sa securitate pentru a se turna unii pe altii era si este si astazi greu de inteles.

Revolutionari pasivi dar pasionati de politica dupa 1989.

Cand au inceput evenimentele din decembrie 1989, mii de oameni din Combinatul Chimic Craiova au fost inarmati de catre conducerea judetului cu bate de lemn si trimisi la Timisoara. Mii de oameni. Trenuri intregi. Nimeni nu vorbeste despre asta, nimeni nu povesteste despre asta. S-a intamplat la fel si in tara. Cretina manifestatie de la Bucuresti a fost rezultatul SOLIDARITATII pentru Ceausescu, EXPRIMATE DE MUNCITORII DIN ROMANIA DIN TOATA TARA. Era fireste o minciuna. A avut un efect pervers, Ceausescu a cazut in propria capcana fiind omorat practic de sistemul mincinos pe care il incurajase.

Credc ca era 18 sau 19 decembrie 1989 cand tatal meu a disparut brusc de acasa. A aparut la fel de brusc, dupa vreo 24 de ore, tacut si rusinat de ce fusese pus sa faca. De data asta fusesera trimisi ca oile dar nu la manifestatie ci la batut si omorat oameni. Erau insa atat de lasi iar drumul pana la Timisoara atat de lung incat nici nu s-au dat jos din tren decat cateva minute in gara.

Si astazi sunt convins ca a fost in primul rand o chestiune de lasitate. Apoi, fireste, de ratiune. Timisorenii erau atat de determinati, de hotarati, incat oltenii cu bate s-au speriat efectiv. Mecanismul de autoconservare a functionat implacabil. Timisorenii au adus in gara 2 masini de paine calda de la fabrica locala care lucra deja numai pentru revolutionari, le-au oferit-o oltenilor, i-au urcat in tren si i-au trimis “la origini”.

Ulterior multi olteni au justificat acasa ca simtul lor revolutionar a oprit confruntarea cu timisorenii. In mod cert, o minciuna. Partial umanismul unora dar covarsitor lasitatea majoritatii au fost motivele intoarcerii cu coada intre picioare. Batele erau pe rafturile de bagaje.

Tatal meu era tacut, nu voia sa dea detalii. Am smuls doar ceva povesti scurte, secvente. Oameni (timisoreni), care se aparau cu tirbusoane in maini si le spuneau colegilor olteni ca nu mai au nimic de pierdut. Toata lumea era tulburata si socata. Cred ca cel mai mult pe olteni i-a socat revelatia ca „s-a terminat, urmeaza schimbari mari”.

Cred ca pentru cei care au facut acea calatorie a fost suprema lor umilinta. Niciunul nu a protestat, niciunul nu a refuzat imbarcarea. Sau or fi fost cativa dar cert este ca majoritatea au participat.

La fel a fost si in tara. Pe 16, 17, 18 decembrie 1989, numarul oamenilor din generatia tatalui meu “indignati” de evenimentele de la Timisoara era enorm. Ulterior toti au fost loviti de o amnezie puternica.

Dupa 1989 generatia tatalui meu a descoperit pasiunea pentru politica. Dupa ce participasera “de buna voie” la alegerea lui Nicolae Ceausescu cu 99,99% (absolut de toata jena), li s-a parut interesant sa navaleasca la vot si sa-l aleaga cam in acelasi procent pe Ion Iliescu. De data asta li se parea ca sunt cu adevarat liberi. Aveau sa descopere ulterior ca ramasesera o masa de manevra doar ca schimbasera stapanul.

S-au pensionat repede, cu mult inainte de varsta legala, pe spatele celorlalte generatii, fugind de munca dupa Revolutie asa cum au fugit si inainte de Revolutie. Pe principiul “daca nu mai aveti nevoie de noi atunci carati-ne in spate”.  Apoi au inceput sa se planga. Ca este ieftin sa te plangi. Oameni care au furat, mintit, s-au umilit toata viata lor in fata partidului comunist si a lui Nicolae Ceausescu acum descopereau drepturile generate de democratie.

Au votat la fiecare alegeri, la prima ora a diminetii, fara sa-si consulte copii (nu conta parerea lor) referitor la cum cred si spera ei viitorul. Le pasa nici cat negru’ sub unghie de viitorul nepotilor. Criteriul? Simplu! Cine imi promite pensia mai mare. In plus, dupa ce au trait aproape toata viata intr-o societate de stanga, era anormal pentru ei sa-si modifice inclinatiile. Asa a ajuns PSD mare si tot de asta scaderea este implacabila: le mor fanii!

Dementul Vadim este tot o inventie a acestei generatii. Prin manipulare, a ajuns pana si intr-o finala prezidentiala.

Generatia tatalui meu a vrut sa dea ultima mare lovitura la alegerile din 2014. Au esuat. Lamentabil. Copii lor nu i-au mai urmat iau nepotii si-au dat seama ca bunicii nu pot fi exemple.

Asa se termina si participarea in politica a acestei generatii, posibil cu o ultima zvacnire palida cu ocazia alegerilor din 2016.

Constructia hidoasa daramata de tineri in 1989 nu era a lui Ceausescu ci era rezultanta acumularilor tuturor reflexelor de furt, minciuna, ipocrizie, fanatism, adulatie, de la cel mai mic nivel la cel mai mare. Au dat socoteala in primul rand cei mari pentru ca asa era normal. Dar vinovati au fost toti.

Fiecare generatie priveste aroganta la generatia copiilor lor si le explica doct ca “pe vremea lor” lucrurile (indiferent care; scoala, munca, comportament) se faceau muuult mai bine. In fapt fiecare generatie are particularitatile ei si este mai mult sau mai putin capabila sa inteleaga generatia urmatoare.

Exceptii exista multe. Dar nu despre exceptii am discutat astazi. Si nici despre lucrurile bune ale generatiei tatalui meu (comportament in societate, omenie, socializare masiva, un sistem de invatamant functional  si multe altele). Vor exista intotdeauna oameni care nu se inscriu in curentul general. Asa este bincuvantata specia umana cu o diversitate de ADN care ne permite tuturor sa ne consideram caz aparte.

Si in generatia tatalui meu au fost exceptii. Multe. Dar marea majoritate si-a pus amprenta pe tara in care au trait.

Acum fix 25 de ani, in ziua de Craciun, generatia tatalui meu, a preluat conducerea Revolutiei facuta de tinerii naivi si a comis o crima care va ramane cel mai rusinos moment al istoriei romanilor pentru multa vreme. La inceput toata lumea s-a bucurat, aproape fara exceptie. Inclusiv eu, recunosc. Apoi, cu trecerea anilor, cu tot mai multe detalii disponibile, am realizat ce mascarada de proces au putut incropi conducatorii de atunci si ce nedreapta, fortata si manipulata de la bun inceput a fost acea sentinta.

Iliescu va intra in cartile de istorie la pagina cu “erate” dar Craciunul va ramane un moment de rusine pentru toate generatiile care au trait acel Decembrie 1989. Trebuie sa ne caim si sa cerem iertare lui Dumnezeu pentru acel gest urat al generatiei tatalui meu, aprobat de atata lume la acel moment si sa nu cautam sa ascundem sau sa cosmetizam adevarul, asa cum a facut generatia tatalui meu vreme de 25 de ani.

Pentru toate greselile facute inainte de Revolutie, in timpul Revolutiei furate efectiv de la niste tineri curajosi si bine intentionati dar si dupa Revolutie, generatia tatalui meu este una complet ratata. O generatie urata, care a facut enorm de mult rau. Unii au fost exceptii, altii au avut decenta sa se opreasca din facut rau si sa spuna adevarul dar cel mai multi vor otravi aceasta Romanie pana la ultima suflare. Chiar si pensionari fiind ei voteaza si azi masiv cu ramasita PSD a partidului comunist, fermi convinsi ca dealtfel in toata viata lor, ca le-au stiut si facut bine pe toate.

Romania a facut si va face pasi inainte si pentru ca influenta lor scade in fiecare an de acum. Este inevitabil. Si cu generatia urmatoare, procesul va fi identic. Se urca pe valul “varstei experimentate” dupa care dispar incet incet indreptandu-se catre Marea Judecata. Decat sa ii critice pe tineri si sa scoata in evidenta “cum era pe vremea mea”, batranii ar face bine sa ii laude, sa ii incurajeze si sa le admire puritatea. Sa inteleaga ca a purta in suflet atatea secrete, atatea flexari morale, este o povara pe care generatiile tinere nu o au. Si sa-i invidieze pe tineri si pentru asta.

Singurul lucru pe care il mai poate face pentru aceast lume generatia ratata a tatalui meu este sa SPUNA ADEVARUL. Ala crud si dureros, nu ala iliescian. Se pot invata multe din aceasta istorie, atat de incarcata in evenimente in ultimii 50 de ani.

Istorie influentata direct de niste oameni care astazi nu mai pot decat sa spere. In IERTAREA pacatelor de catre Dumnezeu si indulgenta din partea generatiilor care vin din spate!

Sursa: reportervirtual.ro