Într-o țară măcinată de corupție, începând de la cele mai înalte niveluri în stat – Parlament, Guvern – și terminând cu instituțiile cele mai neînsemnate de pe plan local, își mai au oare locul și oamenii onești, cei care nu vor sau nu pot să „coabiteze” (că tot e un cuvânt la modă…) cu minciuna, hoția, prefăcătoria sau slugărnicia? Ciudat lucru, însă în România anului 2012, în plină guvernare USL, a fi corect, la modul general vorbind, a devenit echivalent cu a fi un proscris in propria ta țară.
Victor Duma
Aparatul administrativ al statului comunist a rămas, și după 1990, nereformat și neschimbat în marea lui parte. Da, știu, toate partidele care s-au perindat pe la guvernare au promis că vor face și vor drege, vor reforma și vor moderniza administrația centrală și locală. Însă noi, cetățenii, am rămas doar cu promisiunile. Care s-au repetat de la un ciclu electoral la altul. Despre fapte concrete, vizibile și palpabile în viața noastră de zi cu zi, putem spune că au fost foarte puține sau pur și simplu inexistente.
Dacă s-a mișcat ceva cât de cât în acest sens, s-a întâmplat mai ales în marile orașe, unde accesul mai facil la informație dublat de deschiderea orizontului civic a tot mai multor români ca urmare a libertății de circulație în interiorul granițelor UE s-a tradus printr-o presiune crescândă asupra factorilor de decizie de la nivel central și local de a urni lucrurile încremenite în proiect sub diferitele guvernări postdecembriste. În schimb, în comunitățile rurale cuvântul de ordine a fost și este bătutul pasului pe loc sau a apei în piuă, cu toate că, datorită secetei din anul ăsta, nici măcar apă în piuă nu ne mai putem permite…
Aderarea țării la structurile euro-atlantice – NATO ȘI UE – a însemnat o șansă nesperată pentru noi, cei care mai credem încă în destinul european, occidental al României. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele două luni ne-a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că apartenența noastră la marea familie europeană este un fapt mai mult decât benefic pentru națiunea română, ba chiar salvator de-a binelea. Faceți un mic efort și imaginați-vă ce turnură ar fi putut lua nefericitele evenimente iscate de useliști începând cu data de 3 iulie a acestui an, într-o țară lăsată de capul ei, în care cinstea și moralitatea sunt simple vorbe de clacă iar admirația pentru marele vecin și „pretin” de la răsărit își mai găsește încă destui adepți chiar și sau mai ales în rândurile „aleșilor neamului”…
A fi proscris în propria ta țară nu este neapărat un act de curaj sau un titlu de glorie, dar nici nu trebuie să ne simțim rușinați de asta. Atunci când refuzi să dai obișnuita „atenție” funcționarului de la ghișeu (oricare ghișeu ar fi acesta) sau când te opui „inițiativei” grupului de părinți care sunt de acord să contribuie cu suma de 50 sau 100 de Euro de căciulă pentru ca directorul școlii să desemneze profesorii cei mai buni pentru a preda la clasa din care face parte și copilul tău devii, într-o oarecare măsură, un proscris. Vei fi privit cu uimire și neînțelegere, ba chiar cu ură de către unii dintre concetățenii tăi care nu pot înțelege în ruptul capului de ce vrei tu să fii altfel decât ei, majoritatea. Doar minoritatea se supune majorității, nu-i așa? Și atunci, se pune întrebarea legitimă: este bine să te opui curentului? Cu riscul de a deveni, așa cum spuneam, un proscris?
Eu zic că da. Poate că eu, tu sau voi, cei care citiți aceste rânduri în acest moment, avem în clipa de față statutul de proscriși în propria noastră țară. Pentru că astăzi suntem, fără îndoială, inferiori din punct de vedere numeric. Noi suntem minoritarii, cei care ne-am opus și ne vom opune în continuare oricăror derapaje de la valorile autentice, reale ale democrației, așa cum este sau ar trebui ea să fie înțeleasă de către români. Sau de la regulile care ar trebui să guverneze statul de drept, adică supremația legii în orice împrejurări, indiferent de conjuctura politică sau de numele persoanelor care dețin, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, diverse funcții de conducere în sistemul de administrare al statului.
Însă o facem cu credința că, într-un final, împotrivirea noastră, lupta noastră cu mentalitățile învechite și perimate ale statului totalitar va da roade. Pentru că, în orice activitate, doar efortul constant și repetat poate da rezultate…Și atunci când se va întâmpla asta măcar vom avea satisfacția că, cel puțin copiii noștri și, mai apoi, copiii copiilor noștri nu vor mai fi în aceeași situație. Iar noi vom fi fost ultimii din această generație. Ultimii din generația proscrișilor…
Ce bine ar fi ca generatia noastra sa fie ultima generatie a proscrisilor,ce bine ar fi,dar cred ca va mai curge multa apa pe Dunarea batrina pina ne vom spala cu adevarat.Lepra comunista e boala grea de care nu se scapa asa usor.Am ajuns sa cred ca doar bunul Dumnezeu sa mai faca ceva in rest nu vad cine ,asa de incurcate sunt itele existentei noastre.
Intru totul de acord cu colegii de forum,dar ce te faci cand prostia si delatiunea e omni prezenta,simtind uneori,ca e de-a dreptul sufocanta.Incerc sa ma detasez,spunandu-mi ca noi,cativa idealisti ,n-om schimba lumea.Nu suntem genul care sa iesim in stradfa si sa ne paruim,nici tupeisti si vulgari.I-ati auzit pe cei din tabara voiculesciana cat sunt de vocali si nesimtiti?Sa te duci la o actiune privata,cum e nunta si sa incepi sa haulesti,doar ptr.ca ai fost platit sa faci asa ceva,e culmea decaderii si nimicniciei umane.E foarte greu sa te mantii in limitele bunului simt cand ti se adreseaza invective de cea mai joasa factura lingvistica.
Spiritul revolutionar, cuprinde minoritar, putini renunta la comoditate, putini vor ca sa gandeasca, putini iau atitudine, cei multi „gloata” sunt manati de manipulare, exploatati sentimental, condusi de persoane cu interese. Gloata o masa usor manevrabila, fara cunoastere, fara tel, adunata dintr-un interes efemer, foamea.
„Nu repulsia fata de cunostintele grele indeparteaza oamenii de cunoastere ci teama ca nu vor reusi sa inteleaga.”(Mariana Fulger). Uneori manati de teama de a-si recunoaste neputinta.
Prea multa ura!
„Iti atragi ura celor din jurul tau atat facand fapte bune cat si fapte rele.”(Niccolo Machiavelli) caci „Ura – mania celui slab.” (Alphonse Daude), creste chiar intr-un sol nefertil.
„N-ar trebui niciodata sa ne uram. Avem atat de putin timp de trait.”( Maxence Van der Meersch)
Dezbinarea nu construieste, niciodata ura nu va starni iubire.
Ura profitorilor, hotilor n-are margini atunci cand isi vad averile amenintate, din lasitate scot la lupta sa-i apere, tocmai pe cei care i-au jefuit.
„Cata hotie… Fiecare poarta pe el carnea altuia.”(Traian Furnea)
suntem doar victime ale intelectualitatii de mahala care s-a perindat din generatie in generatie savurand tarfu’ pe la toate carciumile executand mai apoi spiritul intregii populatii prin texte si idei vulgare. lumea de invarte in jurul nostru interesata de binele nostru, pe care noi nu vrem sa-l asimilam.
nu sunt un proscris. sunt un om care asimilez binele, iau atitudine si invat sa infrunt o tara macinata de coruptie si vulgaritate!
Comentariile sunt închise.