1959: Generalul de Gaulle, premonitoriu | E bine că există francezi galbeni, negri sau cafenii. Franţa e deschisă tuturor raselor. Cu condiţia ca ei să rămînă o mică minoritate. Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa

Atentatul de vineri seară de la Paris s-a soldat cu peste 120 de morţi şi 200 de răniţi.

Brokerul Cristian Sima a postat pe Facebook, în urmă cu două luni, în contextul crizei imigranţilor, un discurs al celui de-al 18-lea preşedinte francez, Charles de Gaulle, care pare mai actual decât oricând. Discursul generalului de Gaulle, ţinut spre sfârşitul războiului franco-algerian, relevă diferenţele majore dintre cele două culturi şi avertizează în privinţa integrării populaţiei arabe şi berbere în Franţa. Generalul vorbeşte despre consecinţe promovorarii unor astfel de politici pentru viitorul Hexagonului.

„Acum 50 de ani De Gaulle a dat independenta Algeriei si a explicat de ce Franta nu poate si nu va putea sa-i integreze pe musulmani. Daca ar tine acest discurs astazi ar fi aclamat la nivel european.
Diferenta e ca nimeni nu mai poate vorbi astazi din punctul de vedere al unui popor, toti liderii vorbesc din punctul de vedere al Europei ca si cum ar exista vreunul. Cititi si admirati coerenta discursului’, a scris Cristian Sima pe Facebook.

„Fac o traducere libera:

E foarte bine ca exista francezi galbeni, negri sau tuciurii. Arata ca Franta e deschisa tuturor raselor si ca are o vocatie universala. Dar, cu conditia ca ei sa ramina o mica minoritate. Daca nu, Franta nu va mai fi Franta. Suntem totusi, inainte de toate un popor european de rasa alba, de cultura greco-latina si de religie crestina.

Sa nu veniti sa povestiti basme. Musulmanii? V-ati dus sa-i vedeti?

I-ati privit cu turbanele si djelada-urile lor? Vedeti bine ca nu sunt francezi. Cei care propovaduiesc integrarea au un creier de colibri chiar daca sunt foarte savanti. Incercati sa integrati uleiul si otetul, agitati sticla si dupa o vreme se vor separa din nou. Arabii sunt arabi, francezii-francezi. Credeti ca populatia Frantei ar putea absorbi 10 milioane de musulmani care miine vor fi 20 si poimiine 40. Daca noi facem integrarea (Franta cu Algeria), daca toti arabii si berberii din Algeria vor fi considerati francezi cum ii vom impiedica noi sa nu vina in Franta continentala cind nivelul vietii e mult mai elevat?

Satul in care m-am nascut eu nu se va mai chema Colombey-Doua Biserici ci Colombey-Doua Moschei”.

Textul original al discursului:

„C’est très bien qu’il y ait des Français jaunes, des Français noirs, des Français bruns.
Ils montrent que la France est ouverte à toutes les races et qu’elle a une vocation universelle. Mais à condition qu’ils restent une petite minorité. Sinon, la France ne serait plus la France . Nous sommes quand même avant tout un peuple européen de race blanche, de culture grecque et latine et de religion chrétienne.
Qu’on ne se raconte pas d’histoire ! Les musulmans, vous êtes allés les voir ? Vous les avez regardés avec leurs turbans et leurs djellabas ? Vous voyez bien que ce ne sont pas des Français. Ceux qui prônent l’intégration ont une cervelle de colibri, même s’ils sont très savants. Essayez d’intégrer de l’huile et du vinaigre. Agitez la bouteille. Au bout d’un moment, ils se sépareront de nouveau. Les Arabes sont des Arabes, les Français sont des Français. Vous croyez que le corps français peut absorber dix millions de musulmans, qui demain seront vingt millions et après-demain quarante ? Si nous faisions l’intégration, si tous les Arabes et les Berbères d’Algérie étaient considérés comme Français, comment les empêcherez-vous de venir s’installer en métropole, alors que le niveau de vie y est tellement plus élevé ? Mon village ne s’appellerait plus Colombey-les-Deux-Églises, mais Colombey-les-Deux-Mosquées”.

Général Charles du Gallle, 5 mars 1959

Generalul Charles de Gaulle a devenit, după ocuparea Franţei în 1940, şef al guvernului din exil de la Londra iar în 1945, după eliberare, a fost ales Prim Ministru de Parlament. În 1958 a fost ales Preşedinte al Franţei, funcţie în care a rămas până în 1969, când a demisionat. Moartea sa lăsa „Franţa văduvă” – aşa cum s-a exprimat succesorul lui, Georges Pompidou.

Testamentul Generalului de Gaulle, rămas în istorie, a fost ca o palmă pentru convenţiile sociale ale vremii: „Nu vreau o înmormântare de stat. La funeraliile mele, nici preşedinţi, nici miniştri! Doar soldaţii francezi pot participa oficial, fără muzică sau fanfară, în număr restrâns. Nu vreau discursuri sau elogii în Parlament. Bărbaţii şi femeile din Franţa şi alte ţări ale lumii poate, dacă doresc, îmi pot onora memoria însoţindu-mă în tăcere pe ultimul drum. Refuz să mi se decerneze vreo distincţie sau medalie, fie franceză sau străină. Dacă cineva ar face asta, ar fi contrar voinţei mele. Pe mormântul meu: Charles de Gaulle, 1890-19… Nimic altceva”.