Gafă a DNA, la publicarea comunicatului prin care s-a anunțat plasarea sub control judiciar a Ioanei Băsescu, Elenei Udrea și a altor persoane într-un dosar care vizează plăţi nelegale din campania prezidenţială din anul 2009, potrivit b1.ro
La finalul comunicatului de presă, postat pe site-ul instituției, a fost adăugată din greșeală și, cel mai probabil, cu copy-paste, o parte a comunicatului de presă prin care se anunța plasarea tot sub control judiciar a fostului premier Victor Ponta în dosarul deschis la DNA Ploiești și în care apare și numele fostului premier britanic Tony Blair.
Greșeala a fost corectată ulterior de reprezentanții instituției.
Iată forma sub care a fost publicat comunicatul DNA:
” (…) În contextul prezentat mai sus, legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare.
Remiterea foloaselor infracționale se realiza prin încheierea unor contracte fictive cu societăți care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu depășească limita teritorială României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Inculpaților i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Pentru a crea aparenţa că vizita fostului lider străin în România nu are loc la iniţiativa partidului, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizaţii nonprofit şi apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta Victor Viorel ar fi avut loc la iniţiativa celui dintâi. În acest scop, Ponta Victor împreună cu Ghiţă Sebastian i-au solicitat reprezentantului organizaţiei nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că aceasta avea loc la iniţiativa lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de Ghiţă Sebastian Aurelian prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse.
În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivenţă cu inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, încheierea succesivă a două contracte (….)”.