N-au cistigat niciodata, nicio batalie in care s-au angajat incepind cu 2007! Singura „victorie” a fost cea impotriva propriului popor, impotriva acelui segment mai usor de manipulat si de asmutit prin ura si furie impotriva propriilor semeni.

Intr-o buna zi vor culege amindoi, si pastorul si turnatorul, ceea ce au semanat, Dumnezeu sa-i ierte! Dar ceea ce nu inteleg este decizia si cerbicia cu care oamenii politici, oamenii de afaceri si multi lucratori din presa se arunca in haul promis de Voiculescu, cum se grabesc cu totii la pierzanie! Oare chiar atit de mult le place sa fie looseri?!

Cred ca asanarea clasei politice va incepe abia atunci cind Turnatorul va fi trimis la pubela istoriei  iar haznalele sale nu vor mai fi hranite cu bani publici sau prin santaj si amenintari. Sint absolut convins ca atit Ponta cit si Antonescu ar fi fost mai „albi si mai curati” astazi, si ar fi evoluat, iar Presedintele si ceilalti politicieni, alaturi chiar si de noi, ceilalti ziaristi decit ai lui Felix, am fi fost cu totii mai putin toxici, mai putin agresivi.

Dar cind vezi cite li se permit acestor 2 distrugatori din partea institutiilor care nu vad incalcarile grave si repetate ale legilor tarii, chiar iti vine sa devii agresiv si sa ii tratezi ca pe doi golani de cartier.

In concluzie, chiar daca se laudau noptile trecute pe televizor, in fapt, Gadea si Voiculescu o au mica, foarte mica! E vorba de propria lor contributie la ridicarea acestui neam dupa o bezna de peste 50 de ani! Sa fiti iubiti! Ei niciodata…

868 COMENTARII

  1. Dupa parerea mea Antena 3 a facut, fara sa vrea , un foarte mare rau celor dela USL. Prin minciunile desantate, golanesti, si comentarii cu „mese rotunde” deadreptul penibile in care cei prezenti se intrec in a-si da dreptate unul altuia au reusit sa scarbeasca o mare masa de oameni .Vorba aia, ce-si face omul cu mana lui….

  2. in legatura cu ceea ce spuneam mai sus – aceasta incuscrita si imbarligata clasa politica ce a crescut dupa 1990 in Romania, toata cu radacini in initialul fsn . si coabitarea lor, modul lor de a se apara ce noii veniti, dezvoltarea unui sistem de divide et impera.

    dovezi ca asa este :

    – in primii 20 de ani nu a cazut nici unul dintre ei si toate partidele din exteriorul lor au fost eliminate.

    – in urma cu 2 ani, cand s-a sucit TB – a inceput destructurarea lor. dovada – au inceput sa cada membrii din acea cardasie.

    PDL a inceput sa fie curatat de hoti si a permis cat de cat asta. INCA sunt multi din pdl ce „au pus botul” in trecut si chitaie acum sa nu se afle. Ii vad si eu, ii vede toata lumea. Ii gasesti prezenti prin regii, prin administratii, prin firme capusa la tzatza statului.

    In psd si pnl – nici macar nu au permis aceasta curatare – si-au aparat hotii.

    • Si, deoarece cred ca prima dovada ca a fost o cardasie – este nepromovarea unui sistem de vot corect si civilizat :

      ACUM, ca prim pas – eu astept doua lucruri:

      – sa vad o ancheta serioasa asupra celor intamplate la vot, ca tot au cumparat softul ala de un milion si x

      Este inacceptabil 250% intr-o vaioaga si este inacceptabil ca in Brasov (judet turistic) sa avem 10.000 de voturi suplimentare iar in Dolj sa avem 70.000.

      – sa vad o atitudine clara de la TB si cei de dreapta – privind un sistem de vot civilizat, care sa permita doar votul unic, bazat pe CNP.

      Voi sustine orice partid ce va promova acestea.

      Nu le am pe astea doua – voi considera ca nu s-a schimbat nimic in Romania.

      • eu daca asi fi basist de asta m-asi lega. de pretul de un milion de dolari pentru softul de identificare a dublurilor. eu, pentru gloria sportiva l-asi fi dat gratis (de fapt chiar vi-l dau – hi hi hi).

        odata ce exista baza de date incarcata, inafara de o lista TOTUL se rezuma, in esenta, la o singura instructiune:

        SELECT ROWNUM „Nr. Crt”, cnp, count(*) „Votari multiple”
        FROM votanti_referendum_2012
        GROUP BY cnp
        ORDER BY count(*) DESC

        instructiunea scoate o lista a CNP-urilor regasite in voturi multiple, in ordinea descrescatoare a numarului de voturi (cele mai flagrante incalcari de regula vor fi la inceputul listei)

        lista rezultata va fi de genul:

        Nr.crt CNP Votari multiple
        1 1234… 16
        2 2567… 13
        3 1788… 8

        • Chunezule, mai fa o selectie in care schimbi denumirea si gruparea o faci dupa:

          GROUP BY dead

          Cred ca ar aparea o lista cam lunga…

          • Nu e bine sa se foloseasca „decedat”, mai bine „mort”, sa nu fie dubii. Daca operatorii sunt basisti exista posibilitatea ca sa introduca „de ce dat” ( sa spuna ca poate era o intrebare referitoare la vot) si sa nu intre la selectie. Si ne trezim cu mai multi itrebatori decat morti…

        • la naiba
          eu am asa ceva pe tractor.
          cand ar de doua ori intr-un loc, tot tractorul se zguduie intr-un mod ciudat…
          si a fost si gratis.

    • vad ca a inceput sa-ti scada febra…referendistica.
      incepi sa revii la relativa ta obiectivitate, suportabila.
      numai bine, cristi !

      • da

        sunt scarbit de unii membrii din pdl

        si sunt scarbit de gasca de borfasi din usl

  3. eu nu cred ca ccr va lua o decizie…
    miza e prea mare…
    si pana acum, de fiecare data, ccr a cam scaldat-o… plus ca a fost cel putin duplicitara…
    nu este o curte cu adevarat apartinatoare justitiei adevarate…, fiind formata din membrii numiti de partide, sau de presedinte…
    stiti care este opinia mea politica si, chiar daca ccr va spune ca referendumul e valid, voi avea semne de intrebare…
    ce va face ccr?
    va arunca pisica pe umerii parlamentului.
    parerea mea.

    • ……da sigur daca traim intr-o dimensiune paralela cu cea reala se poate intimpla si asta…..sau daca ne facem lumea noastra in care totul sa fie cum vrei noi …cazul acesta fiind al USL -ului care cere in mod express si cu presiune maxima CCR-ului ca pilon de baza al statului de drept si aparator al Constitutiei sa le incalce pe amandoua ………

      • esti o clona.
        adevarata tina70, doamna tina , injura, huleste, ca o doamna adevarata…
        admin, e o clona aici…

  4. Gadea a ajuns mare manipulator de informatii si cifre de cand lucreaza la A3. Se lauda cu audienta in conditiile in care i-a adunat pe toti anti-basistii din televiziuni. Pai nu e normal sa le adune si audienta? Dar ei ne cred pe toti pelicani care luam pesti asa cu apa cu tot cu ce ne dau ei. Plus ca in studiourile alea isi faca veacu numai lingai si pupinantenisti care se vad importanti si stau p-acolo zi lumina de le creste si barba, dimineata ii vezi rasi, seara deja au barba. Si nu uita ca le e si frica. Daca face unu vreun pas gresit, e distrus mediatic, ii face Gadea editii speciale de-l latra si cainii, asa ca nu ne jucam cu evlaviosu. Ma uit si la Chirieac cat borhot uman a ajuns sa adune in burtihaiu ala si care ne spune fara sa-i tresara nici un muschi pe fata niste vrajeli si abureli incredibile pentru varsta lui. Il acuza pe Basescu de ura din societate dar de gandacii de Badea si Ciutacu care ne faceau cretini, lasi, acerebrati, scelerati etc nu spune nimic. Ei au bagat ura in oameni, ei au instigat la revolta si la iesiri in strada, ei au stricat societatea de pe vremea lui Badea care-i injura pe toti, de la prefecti, la politisti, la grasi, la mazetele din showbiz si incet incet au preluat toti limbajul si ideile facocerului spagatist. Pana si Tariceanu da citate din Badea, Stecker ala la fel, oameni de la care ai oaresce pretentii…Dau citate din Badea. In timp ce Plesu sau o medaliata sunt huliti si facuti praf tandari de niste parameci. Sistemul de valori la noi e varza, au ajuns ca buruienile sa fie flori, au ajuns ca scamele sa fie stofa de calitate, ca puscariasii sa fie eroi, ca baietii de cartier c-o clasa mai mult ca trenu sa fie profesori si doctori in orice. Si problema mare e ca unii dintre astia fac copii.

  5. BEC s-a pronuntat. Aveti deci motive de bucurie. Ati inregistrat o victorie de … etapa.

    Ziceti voi ca nu conteaza faptul ca se bazeaza pe listele din 2002. Inteleg ca nu va intereseaza oricum adevarul ci doar faptul ca Base va castiga (ca un laş dupa propria caracterizare) la „masa verde”.

    Poate ca si CCR va inregistra doar ca un contabil constiincios rezultatele de la BEC si
    – nu va lua nota de incalcarea principiului pentru care ea singura a impus un prag
    – va uita faptul ca asigurarea dreptului la exprimare a fost primul si cel mai important argument al ei
    – va ignora ca, desi efectul a fost exact cel contrar, prezenta a fost masiva
    – nu v-a uza, in conformitate cu constitutia si legea proprie de functionare, de obligatia de a cere tuturor autoritatilor de stat toate datele pentru a lua o decizie corecta in spiritul constitutiei si al principiilor democratice

    si prin urmare va declara raspicat ca referendumul a fost invalid

    Asta nu ne va impiedica pe noi si nici pe voi, sa stim ca in realitate, conform datelor puse la dispozitie de INSS si CNAS referendumul a fost perfect valabil din punct de vedere faptic si democratic, exprimandu-si parerea mai mult de 50%+ 1 din persoanele care au dreptul sa o faca.

    Eu voi astepta cu incredere decizia Curtii Constitutionale

    Pentru cei mai inflacarati, tin sa specific ca a existat cel putin un caz (din 2002 – anul datelor actuale, pana azi) in care, Curtea a luat in considerare in mod oficial ALT NUMAR DE PERSOANE CU DREPT DE VOT DECAT CEL DIN 2002.

    S-a intamplat in 2003 si a fost consemnata in HOTÃRÂREA Nr. 3, din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului national din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constitutiei României:

    „… Din examinarea datelor comunicate Curtii Constitutionale de cãtre Biroul Electoral Central cu privire la referendumul din 18-19 octombrie 2003, rezultã urmãtoarele:
    – numãrul persoanelor înscrise în listele pentru referendum: 17.842.103
    …”

    Oare „azi” (dupa atatia ani de reforme) va lua in considerare ceea ce cu totii stim despre evolutia demografica a tarii?

    In functie de verticalitatea deciziei ce sta sa fie pronuntata, eu voi avea perceptia evolutiei democratice de asta data a acestei institutii

    Pe care nu o asimilez cu un simplu birou de contabilitate … primara

    hi hi hi

    P.S. no offence pentru cei activeaza in contabilitate, acest domeniu absolut respectabil, care ne serveste si ne face viata mai sigura tuturor

    • chinezule, Ioan Rus este PDList???
      Oare cine a comunicat cifra exactă a cetăţenilor cu drept de vot??? Monica Macovei, Emil Boc, Cristian Preda???
      Nu mai face pe PROSTUL, că te ştiu ghinionist şi rişti să rămâi aşa!
      Hai, bag-o ţi p-aia cu cifra adevărată este dată de CNSAS! De numărul de înscrişi la clasa pregătitoare sau de câte ouă mai are Adrian Furase pe la Jilava.

    • Conform BEC, votara 8.459.053 cetateni. Da sau nu?

      Ia fa mataluta calculul si vezi daca-ti da cvorum, luand in considerare numarul total dat tot de mataluta, cu bold si italic, din decizia CCR pe care ne-o fluturi. Nu te mai chinui, da putin peste 47%.

      Asa ca, CCR poate lua in calcul cel mult acest numar de votanti, ceeace nu cred totusi. Datele INS si CNAS nu-s date ce se iau in calcul pentru numarul cetatenilor romani cu drept de vot.

      Vazui din cele declarate mai sus de tine ca esti un cetatean onest. Atunci, de ce incerci sa manipulezi?

      P.S. Sunt intrebari retorice, toate. NU DORESC RASPUNS.

      • Laura,

        Esti doamna desteapta. Eu am dat doar un exemplu cu diferente de la un an la altul. De atunci au mai trecut 9 (nouă) ani iar tendinta o stiu si copii la scoala (başca faptul ca e consemnata prin diverse situatii oficiale care circula azi).

        Oricum, indiferent de decizia Curtii, stiu ca si voi … stiti bine ce va spun. Nici nu mi-as permite sa va desconsider in asemenea … hal!

        hi hi hi

    • chinezule, noi, am avut până acum multe victorii de etapă, voi, numai înfrângeri de etapă. Dar sunteţi consecvenţi, a început să vă placă s-o luaţi peste bot. Asta în termeni psihanalitici se cheamă MASOCHISM.

      • Paul,

        Eu personal nu stiu sa o fi incasat! Pe tine in schimb te-am auzit plangandu-te, zicand ca iti iei jucariile si pleci apoi, totusi … revenind consecvent.

        Asta cum s-o chema in termeni psihiatrici (psihanaliza-i altceva, vorbim cand e mai liniste)?

        hi hi hi

        • chinezule, la mine acasă vin şi plec când vreau. Spre deosebire de tine şi alţii ca tine, eu sunt unul dintre mogulii acestui blog. V-am lăsat să intraţi în casa noastră şi aţi infestat-o cu mirosul vostru de cocină comunistă. Văd că Admin nu se sinchiseşte că pleacă oameni de pe blog din cauza voastră. Probabil să o fac şi eu cât de curând. Încă odată, sunt la mine acasă aici! Vin şi plec când vreau, mereu cu speranţa că nu mai dau de voi.

    • Chinezule, eu am incetat sa ma mai mir despre voi cam de pe 29 iulie de la ora 23,00 cand prezenta la vot data de PDL era aceeasi cu cea a BEC, numai la Sova era 52%…

      Pacat ca aveti atat de multa ura in suflet si faceti voi ce faceti doar cat sa tineti tara pe ace , n-am nici un dubiu ca acest razboi de hartuire nu va inceta din partea voastra … este trist totusi ca aveti prea multa ura in suflet si ca nu vreti sa va mai aratati un minim de demnitate–-la urma urmei aici nu a castigat Traian Basascu ci doar dreptatea in fata abuzului. In rest m-am uitat aseara la ce a zis Crin sincer nu cred ca mai are nici un viitor USL dupa ce a spus ca restul care n-au votat sunt morti, plecati din tara sau nu sunt romani…. eu cred ca USL ne-ar dori ,da, pe toti cei care nu am fost la vot sa fim asa si este , din nou, foarte trist.

      In rest chiar nu mai am de gand sa conving pe nimeni ca 1+1 = 2 …..continuati asa pana la urma acest joc nebun si marsav tot se va opri, dar sa stiti ca veti culege numai victime si chiar si din randul celor 7,5 mil care v-au votat (+/- frauda) asa ca dupa orice razboi………..

      • ..desi daca stau sa ma gandesc mai bine nu va pasa chiar nici de aia 7,5 mil…

      • tina,

        sa n-o … lungim. imi poti da un exemplu de ura exteriorizta de mine, altfel antibasist declarat, nu ascuns?

        inversunat, nu zic, am mai fost. am mai si zis chestii la care in general ma abtin dar niciodata din senin … sper.

        preventiv, imi cer scuze celor pe care i-am taxat in mod deplasat 😉

        hi hi hi

    • a fost frauda la referendum.
      iata dovada iref*tabila ( tina , asta inseamna ca nu se poate contrazice, nu te gandi tu la ce-ti place )

      Referendumul din 29 iulie ar putea fi anulat! Motivul, spun reprezentanţii Biroului Electoral Central, este o posibilă fraudă de proporţii uriaşe, semnalată de către observatorii internaţionali, Ei spun că, deşi pe listele electorale se regăseau aproape 2 milioane de persoane decedate peste 18 ani, practic niciuna dintre acestea nu s-a prezentat la urne duminică, asigurând astfel succesul lui Traian Băsescu.

      “Statistic vorbind, e imposibil ca toţi aceşti morţi să fie împotriva demiterii preşedintelui şi din această cauză să nu se fi prezentat”, explică cei de la BEC. “Vorbim aici chiar şi de morţi din localităţi unde prezenţa la vot a fost peste 100%, deci măcar de gura lumii şi tot ar fi mers la referendum. Singura explicaţie logică este că au fost împiedicaţi de simpatizanţii preşedintelui, care probabil controlează paznicii de cimitire. E o fraudă enormă dacă stăm să ne gândim că din cele 18 milioane de persoane înscrise pe listele de votanţi defuncţii reprezintă mai mult de 10%”.

      Simpatizanţii lui Băsescu resping însă acuzaţiile cum că i-ar fi împiedicat pe morţi să se prezinte la urne pe 29 iulie şi spun că probabil e vorba de o simplă coincidenţă. O altă explicaţie, potrivit consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, ar fi aceea că morţii sunt în general persoane mature, care-şi gândesc bine deciziile şi care nu au vrut să pună în pericol fragila democraţie românească.

      • eu am fost pana acum doamna, dar acum iti spun pe sleau :John esti un dobitoc

        • aiurea, chestia aia cu ” pana acum am fost o doamna”…
          nu caut, ca mi-e lehamite…
          dar titlul de doamna se pastreaza toata viata, numai curvele se schimba in functie de clienti si interese…vezi basescu…

      • Trebuie sa te contrazic, amice, oricat de simpatic si drag mi-ai fi!
        Chiar in fata mea a votat un mort. Era mort de beat. Ma tot intreba „Eu cu cine votez?…”, semn ca se alatura sarbatoririi Anului Caragiale, mi-a mai spus ca daca-i dau „una mica” voteaza cu cine vreau eu. Si nu era singurul. Dupa ce am iesit din sectia de votare si l-am ajutat sa nimereasca poarta scolii, mi-a soptit ca, daca vreau sa-i mai dau inca una mica, imi prezinta si alti confrati, la bodega de dupa colt, vreo 4-5 mese pline, dar a zis ca erau morti-muci, netransportabili pe picioarele lor, trebuia sa-i car in spate, cum l-a carat mecanicul responsabil cu reparatia liftului de pe „Biruinta” pe Base… Cum nu m-am putut intelege cu „mortii” respectivi, neputand afla daca au sau nu buletinul la ei, am renuntat, indiferent de cat de antipatic mi-ar fi fost base…

        • nu , popica.
          acela era un turmentat.
          un indiferent al vietii.
          un traitor intr-o lume paralela.
          mortii adevarati si vii nu au votat.
          nu pt ca asa au gandit cu creierul lor, ci pt ca asa le-a cerut-o unul, cu numele de basescu, in interesul lui meschin de a-si mentine privilegiile…
          normal era sa iasa la o lupta dreapta, sa vada si sa vedem daca poporul majoritar, format din sustinatori, opozanti si turmentati indiferenti il mai vrea….
          dar nu, el, cel mai curajos las al poporului s-a ascuns ca o cartita in spatele unor decizii curioase ale ccr…
          intrebarea zilei: ce drept are cristi, tina, rodica si toti ceilalti boicotisti sa ceara „dreptate” si adevar cand au stat ascunsi ca soarecii in timpul luptei…

          • Ce „dreptate”?!…
            Au pe parti, adica „DREPT A TE ****”, cum are si Base. Ei au orice drept, ei sunt drepti, cinstiti, obiectivi, echidistanti si patrioti. Doar noi dezechilibram situatia socio-politica, tulburam apele, semanam panica si neincredere in randul oamenilor obisnuiti.

  6. john, ascultă la mine, dacă în România s-a făcut ceva serios să știi că pușcăriile au intrat de mult în Europa. Problema cu elementul uman care le populează e rămas mult în urmă. Soluția o are tot Crin Antonescu. Pușcăriașii cu drept de vot și-ai pus speranța în el că îi va înlocui cu elemente potrivite investițiilor făcute, chiar cu investitorii din ultimii trei ani…Președintele a spus că așteaptă la rând toți acești pușcăriabili…Mai trebuie doar omul care să-i acolo. Ei există, o spune cel mai informat om din stat…și dacă nici pușcăriașii nu cunosc omul care spune adevărul…? Ei îl așteaptă și pe cel care și face ce spune…

    • din categoria „daca doriti sa revedeti”…

      gp1,01/08/2012 12:25
      …@timan..esti un BOU…de chiriaci,voiculesti …pnl-isi….pontaci….nu zici nimic….HAHALEROOOOO!!!!!

      asta e o monstra de inteligenta basesciano-nasistica…as vrea sa vad parerea lui cristi777 despre asta… sau a nasului…
      …si apoi mai vorbim de cine trebuie sa populeze puscariile sau inchisorile…
      daca nu am avea o doza mai mult decat e normala de umor, tara asta ne-ar innebuni…

    • Paul,

      Atata timp cat rezultatele unor scrutinuri o constituiau procentele celor care votau ceva anume era mai putin important numarul celor din registru.

      Este cu totul altceva atunci cand se impune, pentru prima oara un prag minim de prezenta si cand o singura parte vrea sa ii numere in portofoliul sau pe toti abstinentii

      Iar cei ce gandesc mai nuantat sunt automat molii si trolli

      hi hi hi

    • paul,

      era mai util ca INS sa spuna raspicat: numarul persoanelor cu drept de vot este „N”, nu crezi?

      fara acest „amanunt”, declaratia lor e o simpla gargara plina de platitudini si truisme.

      hi hi hi

  7. Bensis, limbajul, implicit limba , e limita viziunii. La sensibilitatea ta sunt surprins ca ai rămas rămas la viziunile pur carteziene. Lumea e mult mai complexă …și limbajele la fel. Dovada e sub ochii tăi frumoși. Calculatorul tău e o…viziune întrupată printr-un limbaj în care niciodată 1+1 nu fac 2…chiar dacă CCR nu poate judeca astfel de spețe…

    Dacă nu ai priceput,eu, popaleon, john, chinezul…tu și toți cei de pe aici…inclusiv …Coșmar…putem, la adunare să dăm…unu. Suntem într-o lume virtuală, în care nimic nu e ce pare…Culmea paradoxului e că din lumea aceasta existentă doar virtual iese lumea reală în care chiar trăim. Și un paradox și mai mare e că cei mai buni din această lume, chiar și unii dintre voi, pe lângă noi, nu au standardul de viață al unor…vișani, canacheii…tălmăceni, hoară…pe care lumea virtuală nici nu și-i poate imagina …

    • …@timan..esti un BOU…de chiriaci,voiculesti …pnl-isi….pontaci….nu zici nimic….HAHALEROOOOO!!!!!

    • Cum procedăm când vrem să se adune ceaţa?Amestecăm limbajele, încropim un puzzle de realităţi diferite şi generăm un conglomerat de relativităţi.Apoi, descurcă-te, Grigore,în pâclă.

      Cum eu am rădăcinile bine înfipte în sol, judec lucrurile în acest sistem solar.

      Situaţia actuală e următoarea:
      1. Ponta e un berbec plagiator folosit drept marionetă.
      2. Crin repetă rolul primului fără pecetea de plagiator.
      3. Avem un jucător sinistru care sper să-şi accepte eşecul.
      4. CCR trebuie să constate desfăşurarea şi încheierea referendumului conform datelor BEC.
      5. Urmează anunţarea invalidării referendumului.
      6. Lecturarea deciziei CCR în parlament.
      7. Crin să-şi anunţe demisia. (am provizii noi de popcorn).
      8. Peşedintele revine la Cotroceni.
      9. Se mai apucă şi România să-şi vadă de treburi şi de economie.
      10. Din acest punct voi deveni o capricioasă şi nu mai discut discut cu alex căruia trebuie să-i fac tot soiul de recomandări.

      A bientot! 🙂

      • O erată: preşedintele

        O precizare: sinistrul personaj nu are cetăţenie română

  8. Au pierdut in 2007,2009,2012! Tot asteptam, macar sa taca, nu sa-si puna cenusa in cap!
    Se pare ca nimic nu-i opreste pe oamenii astia!
    Sunt de domeniul patologicului, singura lor logica este ura!
    Cu ura nu se construieste, se distruge!
    Dovada ca, dupa trei luni ne-am intors de unde am plecat! Macar, de asta data sa ne fi invatat lectia!
    Sa traim liberi!
    (Astept ziua portilor deschise la casa lui Geoana, pe care n-o mai paraseste de zeci de ani, pentru ca nu are bani sa-si termine vila inceputa acum alti zeci de ani!)

    • de liberi, traim liberi…
      dar de bine, traim bine?
      asta e intrebarea….
      liberi si lihniti de foame…nu e bine…

      • La noi cel mai bine traiesc cei care sunt „liberi” doar 83.3%, adica sunt „lideri”…

      • John.Astepti sa iti dea cineva in traista?Intr-o economie de piata?Visezi cai verzi pe peretei,in loc sa iti asumi responsabilitatea pentru propria ta viata!Se si vede cit platesti daca esti toata ziua pe aici…Muieti-s posmegii?

    • In privinta urii iti dau dreptate. Doar ca ura la nivel maximal intalnesti chiar aici. Cum ti se par articolele de fond ale nasului? Patrunse de bunatate, dragoste si bunavointa?
      Chiar si urarea din final: „Sa fiti iubiti!”, indeamna ca sa va iubeasca altii, nu voi sa-i iubiti pe altii, mai apropiati sau departati. Nu spune „Sa fim iubiti!” sau „Sa ne facem iubiti!”…
      E norma ca si comentatorii sustinatori sa fie animati de aceeasi ura, sa depaseasca chiar ura „de start”, ca tot suntem in perioada JO. Sarim mai sus, ridicam stacheta si mai sus, ca doar suntem in competitie…
      Ce ura ati gasit in comentariul nostru? Prin ce v-am jignit noi, cei putini care au alta parere despre puterea pe care o sustineti/adorati? Puneti semnul de echivalenta intre ura si alta parere/ironie/dispret (in ultima instanta).
      Uitati-va la JO! Poate invatati ce inseamna sportivitate, respectul fata de adversar si recunoasterea infrangerii…

  9. Vazand ca am fost nominalizat de cateva ori pentru tot felul de activitati subversive, rusinoase si antidemocratice, platite de mogulul cu coada, ca sa-mi iau banii si pe ziua de azi, perioada cand nu prea am timp sa „activez”, am sa reiau ce am spus ieri:

    Acum cand toata lumea sta cu ochii la JO, sporturile preferate ale celor bolnavi de politica si basism raman aceleasi: aruncarea cu sulita-n adversari, aruncarea cu cionanul in geamul televiziunilor concurente, saritura peste adevar, fuga dupa audienta, haltere politice=ridicarea lui base in stilul aruncat, inotul in ape tulburi, etc…
    Sper ca cei mai buni, campionii, sa primeasca si ceva medalii, dupa ce vor castiga pedelistii si tara va deveni portocalie…

    • confuzie, numele tau e…
      pai portocaliul, ca cod, e seceta, inundatii, nashpa…

    • popaleoane, ce crezi…Patzachin salva Titanicul? Dar Băsescu …devenea campion …fără vâslă?

      • scuze ca ma bag in vorba neintrebat.
        base devenea campion la caiac ca…noe si fara vasla, si fara barca, si fara apa…in lac,
        doar cu nasutv…la pupa…

      • Sincer? Dupa cum se lauda Base, referitor la salvarea Titanicului, nu pot sa dau un raspuns precis, dar sunt convins ca nu l-ar fi izbit de aisberg (iceberg). I-ar fi dat foc inainte…

        • nu mai vorbeste eu cu tine.
          esti mai sadic decat timan si chinezu la un loc…
          cum sa faca base asa ceva, el, care a facut afaceri cu elastic inainte de revolutiune…

        • Corect,îi dădea foc să topească aisbergul…Nu mai era vina lui că a dispărut vaporul…politic a decis…științific…Funeriu va cofirma … Și ar fi salvat toate vapoarele care trec de atunci încoace prin zonă..

  10. alice
    una spui si alta…faci.
    cei ce jignesc, injura, sudalmesc pe aici sunt suporterii nasului.
    daca imi arati asa ceva la cei 4 crai de la rasarit…china, timan, popa si, cu voia mea, john, dau la tine o savarina, sau un ecler, sau o vodca, ce vrei tu…
    nu de alta, dar chiar tu jignesti…

  11. S-au aciuiat pe forum antenistii,incercand,vezi Doamne,sa ne lumineze.Mai,spalatilor pe creier,o tot dati inainte cu prostiile voastre,crezand ca veti gasi fraieri care sa va inghita gogosile.Credeti ca noi ne luam dupa vorbe de doi bani,n-avem ochi de vazut,urechi de auzit si minte de gandit?Cei ce nu se incoloneaza cuminti in armata de latrai de serviciu a lui voiculescu,sunt catalogati in fel si chip.Sunteti penibili.La cat a furat voiculescu,dotarea unei singure camere din imperiu ce si l-a construit,ar putea hrani 10000 de asistati sociali.Acest sinistru personaj isi doreste o natie de zombi care sa marseze doar la”pretioasele-i indicatii”.Pentru majoritatea romanilor nu-i decat un nemernic de derbedeu politic,rusinea Romaniei.

    • una spui si alta faci.
      ii jignesti pe asa zisii antenisti, desi pe aici nu prea sunt…
      sau, ma rog, sunt vreo 4, dar nu antenisti ci mai degraba neiubitori de popou basist…
      daca ai putea analiza ce ai scris fara patima, ce bine ar fi…

    • nu știu dacă nu ești…apsanchi, dar tu nu pricepi că marea șansă a PDL și a României este ca D-l Băsescu să poată face opoziție? Ca Președinte s-a dovedit că nu prea știe ce să facă. Ca lider de partid va fi o …pleașcă pentru toți românii. MRU și Meamțu nu fac nici cât face el în …somn.
      Și ca să vorbim și de funie în casa spânzuratului…vă dați seama ce ar fi Nașul.Tv…finanțat direct sau prin una dintre fiice, de Traian Băsescu? Dacă vreți să vă bateți cu trustul Intact…asta e calea…Traian Băsescu nu pierde nici o bătălie… chiar când e învins…Ori, în lumea himerelor, care este lumea vizualului TV …e ca peștele în apă…E un vânzător de iluzii înnăscut. Voi sunteți dovada valorii lui reale de iuzionist…anonimii care nu au curaj să voteze…vânând cai verzi pe pereți …crezându-se fluturi…

      • Timan.Asta este mica mare diferenta intre noi si voi.Voi sunteti slugi si ca atare va conformati in fata stapinului care taie si spinzura.Noi nu admitem incalcarea regulilor intr-un stat de drept,premeditarea ,organizarea si realizarea unei lovituri de stat.Fie ca toate acestea s-au facut pentru a scapa de un om incomod care ii taxeaxa si le arata directia:RAHOVA;JILAVA,fie ca pur si simplu suntem cetateni liberi,intr-o tara europeana,democratica sau intr-una bananiera in care doar voi va simtiti confortabil.

  12. S-a vazut clar in stenogramele PNL,ca cei precum POPALEON,ALEX,CHINEZUL AMUZAT,sunt platiti cu ora sa faca ce-au fost antrenati,adica sa-si tradeze tara.Inutil sa combateti cu ei,nu exista interlocutor,ci doar un zombi programat sa…orice,nu conteaza..ce doreste STAPANIREA,adica sponsorul.N-ai cu cine sa combati,scopul lor este sa jigneasca ,sa deturneze atentia .NU-I BAGATI IN SEAMA! IGNORATI_I!LASATI-I SA-SI RUMEGE SINGURI URA CARE SE VA INTOARCE ASUPRA LOR,CONFORM LEGII ATRACTIEI si LEGII DIVINE.

    • zombi popaleon…
      zombi chinezesc…
      baaaa, pai de ce nu spuneti asa…ca sunteti platiti???
      tre sa aflu de la ela???
      rusine la voi si la ailalti 7,4 milioane…

  13. Cum cred eu că va judeca, în înțelepciunea ei dovedită,CCR:
    – Ținând cont de percepția generală a românilor și a Europei că populația cu drept de vot a României a scăzut în ultimii zece ani, iar listele electorale cuprind sigur erori care nu redau realitatea,
    -Ținând cont că numărul de voturi pentru „DA”acoperă cu prisosință nevoia de jumătate plus unu din …jumătate plus unu din listele electorale care nu țin cont de reducerea reală a alegătorilor români,(deci cuprind un număr mai mare decât cel real)
    -După o verificare atentă a voturilor de pe listele suplimentare și constatarea că după eliminarea celor duble numărul votanților „DA” nu se modifică semnificativ,
    …..CCR …validează referendumul…

    • Timane, vrei şi tu popcorn?Îţi păstrez un loc în aşteptarea demisiei lui crin? 🙂

    • Mă tot gândesc ce se întâmplă după numărarea voturilor de pe listele suplimentare și se constată că se apropie de numărul votanților „NU”? E posibil ca să fi fost date doar pentru prezență? În acest caz dacă se elimină și se reduce și numărul de votanți…voturile „DA” ajung la 99,99%, iar numărul lor acoperă cu prisosință nevoia de 50%+1 din cei 50%+1 din listele electorale umflate artificial…

    • @timane..
      tu esti sigur ca mai au bani pentru a va plati pe voi(????).. eu am vazut ca nu prea mai sunt! mai ales acum dupa campania asta?! si sa nu uitam ca mai vin si parlamentarele!

      • …tu nu te-ai convins că sunt mai …videni …ca „băieții deștepți”…La ce minte și suflet puse în slujba națiunii au, lucrăm …pe credit furnizor. Poate vindem un TIR de la popaleon…

        • M-am lasat de afaceri de mult timp! Munceam numai pentru stat si pentru ”organele de control”,te amnedau si pentru o virgula.. si asta pentru ca nu faceam parte din categoria ”protejata”…

          Deci… ai grija,cred ca te vor plati la parlamentare ,asta numai daca se obtine un scor bun!

          Daca nu au si un motiv! DIN CAUZA LUI BASESCU! el a furat banii… pentru bugetari!

          • asta e motivul adevarat sau nu ai fost in stare sa faci o afacere corecta?
            aveai frica de controale? de ce, nu erai in regula?
            afaceri necurate?
            mizerie in butic?
            ia vezi ce raspunzi, ca doar base a fost la putere, nu avea de ce sa iti strice afacerea tocmai idolul tau…
            deci, rusinicaaaaa…

          • Daca faceam ceva necurat eram ai eu un numar acum… daca1
            Pentru ca nu am facut pact cu ei te sugruma , te sufoca, si asta nu este o noutate pentru nimeni!
            Si pentru ce sa mai fac eu afaceri ca sa dau taxe la stat, cand altii ii fura?????
            Si culmea ca ai nu patesc nimic….
            De ce sa muncesc eu sa le asigur veituri la buget?
            Asta a fost motivul pentru care am renuntat !

  14. Fiecare are libertatea de a decide singur ce posturi urmareste.
    Unii primesc in permanenta ordine de la Comandantul Suprem.
    Cand a ordonat Comandantul „acasa ,fuga mars” s-au bagat pe sub paturi.
    Cand a ordonat Comandantul „fara Antene” si-au oprit televizoarele.
    Orice alta opinie neconforma cu a lor e „cah” si trebuie combatuta cu orice mijloace.
    A luat fiinta SECTA NEPRIVITORILOR LA ANTENE !
    In curand va fuziona cu SECTA VOTANTILOR DE SUB PAT !
    (Daca le da voie Comandantul Suprem) 🙂

  15. alice, esti draguta !
    Mark, ai dreptate si e logic ca din munca cinstita nu s-a inaltat ci doar din smecherii de smecher.
    Oamenii de acest fel nu ii intereseaza nimic ,nimic decat de ei si PUNCT.

  16. Nasule macar sa ajungi tu jumatate din ce e Gadea. Tu nu valorezi nici cat siretul de la un pantof de-al lui. Toata viata ta ai fost un ratat si ai dat-o in bara cu televiziunile tale de doi bani.

    • waaaaaaaaaaaaaaw ce bucurie sa te regasesc!!!!!!!!!!!
      Deci , ai sa imi dai un raspuns: ce este aia.. DATORIE MORALA???

    • @ALEX??? ceva noutati??
      Si roaga-l pe chinez, ca va predati tura ca si el imi este dator cu un raspuns: ce inseamna principii democratice…

      Poate asa imi dau seama daca am luat-o pe o cale gresita ,am inteles eu gresit….

    • Alex, iar ai dat cu capul de tastatură înainte de a te apuca să comentezi?
      Pune-ţi o compresă şi odihneşte-te!

  17. Scopul pentru care a fost infiintat Antena 3 este epuizat,deja postul tv.are un statut,acela de latrina,si oricit s-ar mai screme cineva sa debordeze in numele acestui statut nu mai obtine nimic.
    Existenta Antenei 3,in media a produs un RAU imens Romaniei,societatii romanesti,cu reverberatii in plan social,economic,financiar,pe piete externe,in lumea intreaga,constituind Romaniei o falsa imagine,de nedorit si de neconceput.
    Antena 3 s-a axat prin Sinteza zilei,condusa de pastorul protestant Gidea pe un subiect unic:Traian Basescu.Considerat indezirabil de Voiculescu si de alti potenti financiari afectati in activitatea mafiota expusa riscului de a fi dezavuata si supusa justitiei,Traian Basescu a fost tinta unei dezinformari URIASE care a condus in final la situatia in care ne aflam azi.Societatea romaneasca este despartita ,fisurata,instigata prin categorii una impotriva celeilalte,manata intr-un razboi fratricid,cu ura si cu dispute ce au un efect devastator asupra existentei statului de drept,a valorilor supreme privind democratia,drepturile si libertatile omului.
    Ani de zile,seara de seara SINTEZA ZILEI a tras la foc continuu asupra activitatii,personalitatii si familiei presedintelui.Indivizii pregatiti la scoala securistica maskirovka au adus proceduri de manipulare si intoxicarea opiniei publice.Seara de seara MINCIUNA a fost adusa la rang de cinste si rostogolita de mii de ori,după principiul nazist ,ca sa devina adevar.
    Cum a reusit sa faca asta o televiziune,intr-un stat democaratic,european,membru NATO?

    Cu bani,cu foarte multi bani proveniti din diverse afaceri necurate al patronului ,ale oligarhului,om politic,de afaceri,patron media.
    Din contracte cu statul,la cea mai profitabila si cea mai neinvestitionala afacere tranzactiile cu energie ,din tot felul de alte invirteli derulate prin companii suveica pentru a nu li se mai gasi urmele.
    Dezinformarea opiniei publice a atins toate principiile de functionare ale unui stat de drept.A distorsionat politica externa,a adus in derizoriu activitatea prezidentiala,a atacat imaginea si moralitatea presedintelui,a produs atacuri la familie,la colaboratori,la viata particulara.
    Daca ,in plan extern s-a reusit prea putin sa aduca prejudicii,Traian Basescu fiind conceput de parteneri a fi loial si credibil,in plan intern;MINCIUNA numita latrina 3 a reusit ,prin mijloace de subjugare mentala sa produca un efect devastator asupra unor categorii sociale speculindu-se NOCIV si instigator efectul masurilor de austeritate.
    Oamenii simpli,fara cultura politica,captivi ai acestui post tv,s-au lasat inoculati de otrava si ura,incit AZi ii gasim dornici sa isi impuste Presedintele!Sa ii doreasca sa moara ca Ceausescu!PINA CIND ACEASTA TELEVIZIUNE VA MAI PRODUCE ACESTE EFECTE devastatoare asupra naturii umane?

    • marcule
      in dragostea ta nemarginita pt baselu si ai lui,
      ai dreptate.
      a3 este o televiziune strict anti base.
      ok, aiici suntem de acord.
      problema ti-o pun asa: dar daca aia au nsi ceva dreptate?
      ai vazut tu vreun raspuns coerent, cu documente si cu dare in judecata al basestilor pt calomniile de la a3?
      pai nu cumva aceasta tacere le da apa la moara si/sau confirma cele spuse de a3 ?
      daca aia spun ca base a luat ilegal casa din mihaileanu , ai vazut tu documentele adevarate? prezentate de base, desigur…
      aaa…, au cam disparut, cu coperta dosarului cu tot…pai ce sa mai crezi???
      si cum am stabilit, a3 e un post anti base. ok.
      dar nasu tv ce draq e? cea mai buna latrina
      ( termenul tau ) pro base ?
      din pacate, nu am gasit aici nici cea mai mica urma de obiectivitate.
      in ultimul timp, nici macar la cristian777.
      la tine nu ma astept, tu ,ca prieten al cosmarului…asta e…
      asa e cand nu vezi decat optiunile contrare ale altora…

      • Eu cred ca scoti in fata numai nimicuri, sa fim seriosi…
        Nu este comparatie intre ce au facut PSD si toti acolitii lor cu ce au facut cei din tabara portocalie!
        Eu nu am spus ca apar pe unul sau pe altul!
        Dar cand vine vorba de fraude, subminarea economiei nationale,si sunt mult mai multe ,care nu am sa le spun(scriu)mai bine nu mai facem comparatie!
        Am vazut aici mereu un atac si la cei portocalii,si pentru asta am apreciat acest OM ,pe RADU MORARU!
        In momentul cand vezi ca toti sunt tintiti pe daramarea unui om, pentru ca ii incurca, iti dai seama ca de fapt chiar omul asta este un pericol ,dar nu pentru tara! sa fim clari…
        Este un pericol pentru cei care pana in 2009 au furat si vandalizat economia !
        Sunt multe de spus,de scris! dar esti prea mic sa iti dau tie mai multe date…si crede-ma ca stiu destule!
        Viata a facut in asa fel,in ca, m-am interesecatat cu persoane care au facut multe.. si toate de sus ..sus!

        MI-A TREBUIT UN TIMP SA INTELEG DE CE AM RAMAS FARA ”PRIETENI”

        Faceau toti din aceiasi tabara…. eu eram in plus acolo!

        Deci chestia cu casa din Mihaileanu, este un fas…. este cam cum ar fi un fir de nisip in desertul sahara!

        • 1.arata-mi un atac la portocalii.
          2. arata-mi documentele reale asupra casei din mihaileanu.( tu sau spune-mi unde sunt )

          daca imi arati macar unul dintre punctele de mai sus, dau o bere.
          daca nu, nu.
          sunt convins ca nu ai vazut nici una dintre dovezile cerute.
          dar esti setat pt asta si crezi orice.
          hai cu dovada.

          • @jhon …

            sa le luam pe rand..

            1.arata-mi un atac la portocalii.
            mda… acum ramane sa te intreb din partea cui vrei sa iti dau asemena dovezi? din partea ta? sau a sefilor??
            Nu de alta dar nu cred ca trece minutul si mai apare un atac!

            2. arata-mi documentele reale asupra casei din mihaileanu.( tu sau spune-mi unde sunt )

            Cand ai sa imi spui ce grad, ce functie ai , am
            sa ma explic!

            Pentru ca eu stiu ca de la o anumita ..”treapta”, vi se mai spune… gandaci sau arici…

            Tu ce esti????

            Iar cei care cotizeaza… sunt ”martori”

            Astept raspuns, numai ca putin mai tarziu am sa iti raspund…. chiar trebuie cineva sa mai si munceasca.. nu ca ”bugetarii” precum esti tu!

          • dragule
            sunt ca si tine.
            un simplu cetatean al romaniei, simplu platitor de impozite.
            exact ca tine.
            dar ai facut o afirmatie si e normal sa fie adevarata si fundamentata.
            si deoarece nu o poti dovedi ca, virgula, corecta, intorci discutia cum iti convine.
            cam ca fuga la referendum, clamand boicotul, fuga si apoi…victoria.
            jalnic, daca nu ar fi trist.

            ps. sigur, iliescu ma puse sa te intreb…sau felix?
            na , ca am uitat…

          • John.De ce trebuie sa arate altul documentele de la APARTAMENTULdin imobilul Mihaileanu?Cel care acuza documenteaza cu documente sau o ia pe coaja!
            Contaminat cum esti de metodele lui Felix deformezi realul!Imobilul sau casa din Mihaileanu este format din mai multe apartamente ,cumpărate prin aceelasi mecanism legislativ de catre toti chiriasii,asa cum s-au cumpărat sute de mii de apartamente in Romania!Ca si Traian Basescu!
            Cind spui si repeti CASA DIN MIHAILEANU ai si spus O MINCIUNA!Doar 1 apartament!
            Exact daca ai un cont in banca cu 10 lei,si eu vin si afirm ca suma este de un milion!Corect?Daca tot te bagi in seama macar nu uita ca cei de aici au informatii exacte,nu ca cei spalati pe creier cu venin felicosid!

      • John.Nu doresc o polemica cu tine.Nu este vorba de idolatrie ,nici macar de a sustine vre-un neadevar.Vreau sa iti spun ca am inregistrari ale sintezei zilei,care sunt valabile pentru a servi ca baza de defaimare si denigrare a presedentiei ORICIND!Am facut acest lucru cind am sesizat ca aceasta televiziune este antiBasescu,dar nu in mod critic,ci in mod vadit denigrator.
        Scopul a fost blocarea oricarei performante a presedintelui,infirmarea oricarui contact favorabil extern,constructia unei false personalitati,garnisita cu epitete,insulte ,injurii,acuzatii nefondate.
        Angajatii acestei televiziuni timp de aproape 4 ani s-au adresat presedintelui ales cu MA BASESCULE! Insusi Felix l-a insultat,in direct cu epitetul de maidanez!
        Am monitorizat Sinteza zilei,am facut numeroase reclamatii la CNA si am urmarit chiar contestatiile in instanta impotricva sanctiunilor date!Sa nu vinzi tu gogosi gradinarului!Am atita discernamint sa JUDEC EXACT cu ce s-a ocupat si se ocupa ANTENA 3.
        Minciuni si dezinformari dar si minciuni prin omisiunea difuzarii unor informatii importante,acesta este tabloul pe care orice om lucid si cinstit il poate retine vizionind prestatia lui Ciuvica,Ciutacu,Gidea sau Radu…
        Ce-i drept,sunt de admirat cum isi paseaza ideile,le dezvolta ,le rostogolesc,le umfla,le duc de colo,colo si inapoi…..
        Sa redai scena suvitei rebele a presedintelui drept scop sau desfasurarea a unei vizite externe?Sa filmezi presedintele intre doua intilniri,plecind dintr-o locatie in alta si sa il prezinti publicului CIT DE IZOLAT este presedintele?
        Iata ca aceasta mistificare a suspendarii lui Traian Basescu a aratat romanilor ADEVARUL despre cum si cine este Traian Basescu,in scena internationala!
        Nu intru in amanunte,ma plictisesc pentru daca tu,insuti, nu cunosti adevarul despre ”critica” adusa lui Traian Basescu,inseamna ca esti unul dintre cei intoxicati si irecuperabil ca metalitate.
        Au fost imprastiate zvonuri alarmante,societatea romanesca a fost mintita ba cu cresteri de pret,ba cu programe antisociale,ba cu armaghedoane privind profeia,cariera,functia si viata personala a lui Traian Basescu,prefabricate,mincinoase de tipul vilei Dante!Chiar esti orb,ce insemna antiBasescu,cind acesta este PRESEDINTELE ROMANIEI?

  18. Ioi, ioi nici nu am spus Buna Dimineata !
    Am vazut comentariul dlui Moraru si tup repede sa comentez. Imi cer scuze !

  19. Dl Moraru imi cer scuze pt comparatia care o descriu dar, pt mine ei sunt asemeni unei femei stricate,se lauda ca are multi barbati si multi bani, fie ea inteligenta sau mai putin.
    Acesti bani sunt necinstiti, nu aduc sanatate ba mai mult sunt pricopsiti de D-zeu sa fie asa pt ca acei care au ochi, urechi, minte sa inteleaga sa poata alege asa da, asa nu !
    Partenerii sunt pe masura lor,uni chiar cad in plasa lor(cum a-ti amintit ).
    Diferenta intre aceste doua categ de femei stricate, cinstite sunt alese dupa gustul fiecaruia.
    Eu nu as accepta sa fac parte din categ femei stricate sa fiu saraca lipita pamantului.
    Concluzia este ca, Nasul cu intreaga lui echipa nu trebuie sa va cantariti nici sa va masurati cu astfel de specimene.
    Datorita acestui fapt multi suntem alaturi de tine si intreaga ta echipa,ne reprezinti.
    O observatie, daca ai spus ca D-zeu le va plati, lasa-l sa le plateasca ,tu sa nu spui, Sa fiti iubiti ! ei niciodata…(asta e ura).
    Va respect ,va felicit pt ceea ce faceti si sunteti , Sa fiti iubiti !

  20. Nasule- televiziunea felixciana s-a nascut din dorinta „baietilor destepti”de a pune o pavaza un scut impenetrabil intr-e ei si institutiile statului. Scopul lor principal fiind dorinta de a detine controlul oamenilor si resurselor.Santajand-ui pe anumiti oameni politici si pe functionari ai statului roman.Protejand -ui pe toti” puscariabilii”.Prin manipulare si distorsionarea fatisa a adevarului slugoii tip ciutacu au reusit sa dea nastere faliilor( de care vorbea presedintele Basescu,)reusind sa creeze partizanatul unei cauze pierdute, scindarea societatii prin intoxicare si fals . Atacul lor concertat ,dur si constant a dus la invrajbirea si radicalizarea societatii romanesti .Raul facut de aceste latrine este imens ,pentru ca” senilele tancului” securist a reusit sa-i stiveasca si sa spele creierul multora.

  21. E ultimul colac de salvare de care se tin si cu dintii pentru a nu se ineca.Nu suntem un popor de prosti asa cum isi doresc cei care au acumulat in mainile lor averile Romaniei .Ar trebui sa fie facute cunoscute si comentate drepturile si obligatiile tuturor romanilor conform Constitutiei.

  22. Am putea sa identificam cu usurinta cine sunt cele doau personaje care-l fugaresc pe cel de-al treilea care le scapa mereu din gheare.

    Am putea… unii dintre noi nu vor reusi, sa ne rugam pentru ei, poate cine stie, vor reusi vreodata.
    Braims!

  23. Hi hi hi pana la urma ce a zis antonescu ca numai romanii din tara ar trebui sa voteze vor ei sa realizeze in acest moment. Ce tampiti! Nu le-a explicat nimeni ca la recensamant nu se pot lua in calcul romanii din diaspora ci numai cei prezenti in momentu’ recensamantului…Hihihi ce fraieri! Si cred ca pot prosti! Au uitat sa-i numere pe romanii din R.Moldova, din Spania,din Italia,USA etc… Chiar, cineva mai si gandeste pe acolo?

      • Ovidiu,

        Voi sunteti si blog si mass media. El e numai blog si are peste dublul audientei voastre.

        Lucru confirmat si in clasamentul general, unde nu se mai tine cont de domeniu. 😉

        • Ba neam de cacarau, de cat timp face lingaul ala emisiunea? Sunt vreo 10 ani?
          Nasul, nu are nici un an!!!

          Aveti un fel de a fi jegos, de a pune problema si de a vedea lucrurile in mod absolut neserios. ATI AVUT GRIJA SA VA FACETI VAZUTI AI AUZITI CAT „mai calr si cat mai limpede” (am citat din cacaraul sef).

          Ba chinezul, ba tu ai nevasta, ai copii? LA fel furi si de la ei?

          • Ovidiu,

            Stiu ca iti spun lucruri dureroase si de asta nu iti poti controla iesirile.

            Eu vorbeam exclusiv de blogul PERSONAL al lui Mircea Badea (nu al Antenei3) versus toata constructia Nasu.tv pe care o vezi aici de fața.

            Trebuie sa iti reamintesc ca Radu Moraru este in lumea media de peste 22 de anii si bradul Nasu are 10 ani -dupa propriile-i marturisiri!

            Deci, acesta e modul meu „jegos” de a pune problema. 

            In alta ordine de idei, am o familie OK, cu de toate. In plus, cea mai veche afacere a mea are si ea majoratul implinit si asigura locuri de munca bune pentru alte familii platind toate angaralele statului iar cei mai buni specialisti beneficiaza pe langa lucrurile normale (un telefon, tichete de masa, o masina unde e cazul) si de asigurari si contributii pentru pensii private de mai bine de un deceniu.

            Asa ca, acum ai imaginea completa, in linii mari, a modului in care „fur” eu. Te felicit daca esti mai capabil decat am fost eu sau iti doresc sa ai parte cat mai curand de cel putin realizarile mele.

            Acum daca tot am spus chestiile de mai sus, tin sa subliniez, ca nu am pretentia de a fi AICI mai mult decat STRICT ceea ce scriu despre … temele in discutie.

            Nu de alta dar, la fel ii cantaresc la randul meu pe … ceilalti

            Hi hi hi

    • Chinezu.Mircea Badea s-a invins singur.A demonstrat ca poate fi unic in mirlanie ,lipsa de bun simt,atac la persoana,egocentrism si narcisism.
      Radu Banciu il bate la fundul gol pe slugulita lui Felix.Badea este epuizat.Nu mai are si nu mai gaseste expresii noi,vocabularul i s-a epuizat de atita circ si mahala la foc continuu.

      • Buna dimineata, Mark. Ce e mai important este ca „audienta fabuloasa” a lui m. badea este asigurata de mitocani, indivizi certati cu cartea, poate chiar insi certati cu legea. Ce zic eu „poate” ca sigur e asa: cum e turcu’ e si pistolu’! De observat cum se intampla la comentariile de pe adevarul.ro. La comentarii pertinente, apar postari agresive, cu limbaj de mahala. Acolo poti vedea cel mai sigur care e procentul de „lume buna” si indivizii sus amintiti. Ce e f. trist este ca invatamantul harababura practicat in Romania a dat nastere la aparitia indivizilor „iubitori” de mahalagism. Fapt FOARTE INGRIJORATOR!

      • mark,

        nu-i port eu grija lui Badea. il cred capabil sa o faca singur.

        dar, daca te intereseaza parerea mea iti spun ca EU nu l-am „prins” niciodata pupandu-si in fund sefii directi sau pe vreun lider politic in general. in schimb foarte adesea (in unele perioade seara de seara) l-am auzit criticand-i

        si … da, cu cei care nu-i plac e intr-adevar foarte slobod la gura.

        hi hi hi

  24. s-a aflat de ce si-a dat demisia pataplievici.
    uite aici.
    Fostul preşedinte al Institutului Cultural Român a anunţat că vrea să profite de plecarea din emisiunea „un show pacatos” a lui Mircea N. Stoian. “Eu nu-s aşa domnişoară ca el, să mă supăr că mă iau la mişto asistentele şi, în plus, pot fi şi mult mai libidinos”, a explicat Patapievici.
    asa, o sa puteti sa-i admirati libidosenia in fiecare noapte.

  25. Si totusi cui foloseste Haznaua 3?
    De informat corect nu informeaza dar pentru divertisment e buna pentru ca si cu sonorul oprit tot iti vine sa razi de fetele unor „ziaristi”

  26. Eu cred ca daca se intoarce Base la Cotroceni va da ordin tuturor telespectatorilor Antenei 3 sa se uite la Nasu.

    Ei, ce ziceti fluturasi de visul asta, asa-i ca ati dormi si voi linistiti!?

    Hi hi hi

  27. ce e frumos e ca patronul si seful unei televiziuni cu 200 de telespectatori ( pe luna ) rade de o televiziune, fie ea rea si nedemocratica, care are de multe ori rating mai mare decat protv si antena 1, televiziuni generaliste…
    bai nasule, dupa ce ca esti lingau profesionist mai esti si masochist.
    cum sa nu rada de tine mircea badea, cand la tine se uita numai niste curci si curcile lui veve???

  28. Ma tot gandesc ca avem tentatia sa judecam cu mintea „de crestere” si nu cu cea de criza.

    Nu avem manageri de descrestere economica, nici de criza, avum multi manageri buni in perioade de crestere economica.

    La fel si in politica – nu avem manageri de criza.

    LA FEL SI SOCIAL – nu avem gandire de destramare a societatii si nerespectare a legii.

    Tot timpul incercam sa judecam ce se intampla cu mintea de crestere – si ramanem cruciti de ce fac altii (si de cat de multi altii ii urmeaza). CRUCITI ! De neinteles !

    Pai cum altcumva putem caracteriza perioada de acum? Putea cineva sa creada ca va fi posibil un puci „legal” ? Putea cineva sa creada ca se vor face afirmatii de genul romanul talhar si ungurul ipocrit comploteaza impotriva romanului cinstit (citez din memorie un senator) ?

    Putea cineva sa creada ca un prim ministru poate minti in asemenea hal si pe cine – ditamai UE ? NU !

    Nu, nu cu mintea de „crestere”.

    Problema este ca aceasta minte de crestere nu se mai aplica de acum.

    Si cum am dovedit ca nu prea avem manageri de criza, putini politicieni de descrestere – tot asa urmeaza sa ne dovedim ca nu avem nici ganditori adaptati „descresterii”, crizei morale, legale si … probabil, sociale – ce va urma.

    • Stiu acum ca ne-am inselat incercand sa pricepem ce se intampla, cu un fel de gandire care nu se mai aplica perioadei de criza prin care am trecut, dar care va fi urmata , probabil, de o scadere si mai mare.

      Mult timp m-am uitat la politicienii romani cum isi gasisera un fel de a fi , intr-o lupta aparenta , cu obiectiv si a nu lasa pe unul nou sa intre in joc.

      Ca niste actori batrani care doresc sa aiba tot timpul scena (in acest caz mai mult decat atat, avutia tarii, nu doar scena ) la dispozitie.

      Indiferent care ar fi fost la putere – traiau bine toti. Multi implicati prin societati capuse ale statului, dregatorii, rude europarlamentari, in fine , o viata linistita. Un modus vivendi 🙂

      Faptul ca nu au dorit, TOTI, sa adopte un sistem de vot corect – era un argument.

      Intr-o simulare si mai alambicata, puteam imagina figuri mai noi sacrificate pentru acest joc, de catre cei vechi. Spuneam candva despre Sistemul ce intai murdareste si apoi promoveaza, pentru a controla si sacrifica, la nevoie.

      Dar, chiar daca a fost asemenea aranjament – locul unde se indreapta tara acum, economic dar si ca imagine in lume … nu mai e motivat de acest posibil mecanism.

      De aceea cred ca acum nu mai e nimic, ci doar degringolada DESTRAMARII SISTEMULUI.

      Ponta – pai chiar daca ar fi vrut sa faca ceva Ponta – la petele ce le avea – a fost victima. Antonescu e aventurier si pokerist, ceilalti sunt slabi.

      TEAMA imi e ca nici nu vom intelege vreodata exact ce ne-a adus aici.

      Este incredibil cum suntem polarizati , milioane de oameni, si incredibil cum vad ca anumiti politicieni din vechea garda au fost si sunt la adapost in acest bizar proces de divide et impera politic.

      Mecanismul lor, daca a existat, a inceput sa dea rateuri in ultimii ani. Poate condamnarea lui AN sa fi declansat dezmembrarea, poate mai devreme sa se fi intamplat ceva…

      Cert este ca m-am tot mirat, multi ani , CUM este posibil ca toata lupta lor sa nu aiba victime, oameni care sa plateasca, dintre ei.

      Cert este ca acum avem o situatie fara precedent: intreg poporul este divizat, romanii se urasc cum nu cred ca au mai facut-o vreodata, iar drumul se infunda zi dupa zi.

      Si inca ceva de neimaginat pana mai ieri – sesizez mai nou teama, pe care o vad prezenta din nou la oameni. Este poate cel mai urat lucru, ce ni s-a intamplat in trecut – si incep sa il vad din nou. Aceasta teama apare la omul cinstit atunci cand Statul nu mai e, cand lege nu mai e.

      De data asta chiar nu imi pot imagina solutia iesirii.

      • Cristian 777.Sunt de acord cu tot ce scrii.Acuratetea se sparge la Ponta-victima.Ei asi!Si-a facut-o cu mana lui!Nu i-a inscenat nimeni nimic!daca l-au obligat prin santaj O MERITA!
        Nu-l victimiza!Este lipsit de demnitate si onoare in ce priveste PLAGIATUL!
        Este un MINCINOS care NU STIE CUM SA MINTA!El minte pentru ca asta este ceva natural in comportamentul lui de licheluta ajunsa!
        Victime suntem noi,romanii,care am ajuns in aceasta postura !Sa avem un premier nevolnic si fara morala si un presedinte interimar o nulitate absoluta!

  29. Nasule, cred ca s-a uitat un lucru.In judetele din sud sunt foarte multi producatori de legume si multi pepenari care totusi nu cred ca s-au intors din targurile din tara unde vand rosii, castraveti, vinete si LUBENITE sa voteze.Poate de aici procentele de 180 la SUTA.

  30. Nasule,vedem cu totii ingroziti cate victime face in tara asta latrina 3.Cancerul asta trebuie inlaturat de urgenta din societatea romaneasca ca sa se mai poata salva ceva.Dar ce??!!Pentru ca am facut cu totii eforturi semnand petitii de desfiintare a acestei televiziuni minciunoase si manipulatoare,am incercat pe toate caile sa le deschidem ochii celor ce stau hipnotizati seara de seara si inghit pe nemestecate propaganda de partid a gazilor si ciutacilor si spagatistilor deliranti si tot degeaba.A incercat si CNA-ul si Agentia de monitorizare a presei sa-i avertizeze si a fost frectie la picior de lemn.Cine si cum ne scapa de termitele astea mancatoare de creiere si constiinte??!!

  31. Nu stiu cit de mare este audienta la „pastor si turnator”(am pus ghilimele,Nasule,n-am plagiat) 😆 ,ca de aproape 7 ani,nici la A1,nu ma mai uit,i-am scos din grila(noroc cu telecomanda),dar sint destui(fara neuroni)care urmaresc,iar eu,am discutii mari cu acesti semeni,incerc din rasputeri sa-i fac sa inteleaga,ca sint niste manipulatori,ca nu vor decit sa faca rau Romaniei,c-ar fi bine sa mai urmareasca si alte televiziuni,exemplu,Nasul tv(pe care, noi din Pitesti nu-l vedem,monopol,rcs-rds),B1 tv,sa citeasca ziare care spun adevarul,sa le mai lumineze mintea,degeaba,sint indoctrinati.In concluzie,n-au audienta, asa cum se lauda.

  32. M-am saturat de repetarea numarului de romani care sustin ei ca au votat ptr. suspendare.De ce nu se aminteste si de cealalta parte care NU a participat la vot semn ca nu au recunoscut acest,,referendum,,.Sa nu mai vorbesc de calitatea morala,intelectuala,morala ,etc a a celor care s-au abtinut sau au spus nu.Am respect si compasiune ptr. semrenii mei dar stiu sigur ca multi din cei care spun ei ca si-au exprimat vointa n-au prea avut habar ce fac(ignoranta,dezinformarea,manipularea a capatat forme incredibile).Oamenii sunt santajati,amenintati,persecutati,urmariti sistematic…,,daca nub esti cu noi esti impotriva noastra,,alta cale nu exista…Sa nu mai vorbesc de acest scenariu straveziu si rasuflat care se repeta…,,casa dictatorului,tiranului,iata unde sunt banii nostri,,.Astia doi,uzurpatori josnici n-au invatat nimic?Suntem in Europa,au calatorit,s-au scolit,chiar nu s-a lipit nimic de el.Tot la scoala ,,bunicutei,,diabolice,tradatoare de tara peste limite inimaginabile au ramas?

          • @fane, eu nu inteleg un lucru..
            cand ii interbi un lucru , sa iti explice ceva dispar si nu mai ii vezi o vreme…
            Ieri l-am intrebat pe ALEX ce inseamna datorie morala… si a disparut.. am ramas fara explicatie!
            Acum chinezu..
            Ce ma fac?? cum ma dezmeticesc eu ce si cum?
            Poate am eu alta viziune gresita asupra unor anumite aspete si sa ma luminez si eu.. nu cre mai mult!

    • Fane,

      Imi convine refendumul. Eu cer sprijinitorilor mei din toata blogosfera sa nu se exprime. Sau nu, uite sunt mai bun. Cer sa ma voteze prin lipsa doar celor 40000 de vizitatori unici pe luna de pe Nasu.tv

      Cand ma anuntati ca s-a terminat referendumul, ne adunam si numaram, OK?

      hi hi hi

  33. Nasule, ai umor!

    Din pacate pentru tine … involuntar, atunci cand iti faci adversarii „looseri”. (sic!)  Incearca sa te mentii in limitele limbii … române!

    Hi hi hi

    Daca domnia ta are libertatea  sa atace pe un concurent din presa, cel care se vrea insa la inaltimea unui presedinte de tara europeana NU ARE VOIE!

    Se plaseaza cel mult la nivelul lui Putin. La Basescu, nu mai e nevoie de umor, fie si involuntar. El se descalifica si … din pacate ne descalifica si pe noi, ca tara.

    Ridicati-i in continuare la fileu „mingi” acestui antidemocrat prin structura si va veti regasi in aceeasi mocirla urat mirositoare.

    Poate ca nu asi fi fost atat de vehement daca nu ne-ati … stropi si pe noi, cei care nu avem nicio vina si care suntem atasati principiilor democratice

    • Principii democratice?? adica? imi poti explica ,cam ce inseamna in viziunea ta ,ca sa vad unde sta diferenta in modul meu de gandire si al tau!
      Asta daca ai timp si rabdare! Iti mulumesc anticipat.

      • 4ever3

        Tie iti place un presedinte care porcaieste ziaristii, mie nu
        Tie iti place un presedinte care intoarce principiile de la o zi la alta dupa cum ii vine lui mai bine, mie nu
        Tie iti place un presedinte care vrea sa fie in acelasi timp si sef de partid si prim ministru, mie nu
        Pe tine nu te-au deranjat voturile la 17 secunde in strainatate, pe mine da (mai ales atunci cand alea> i-au adus „victoria”, pe mine ma deranjeaza
        Pe tine, ca si pe el nu te-au deranjat jafurile si ciocoimea sfidatoare, pe mine da

        Si lista as putea-o continua insa, stiu ca … o vei ignora si vei prefera sa imi pui mie etichete decat sa o combati

        • Chinezu amuzat.Se vede de la distanta cit de tare il uraste presa pe Basescu!De amenintarile directe la disparitie totala a unui ziar redutabil ca Ev.zilei sau a unui post tv ca B1,proferate de INTERIMAR ce spui?
          Mare tupeu ai!Daca te referi la ”Tiganca imputita”de la Antena de acum citiva ani,afla că eu i-asi fi altoit vre-o doua,daca m-ar fi tracasat in viata mea particulara!Si asta este valabil pentru toti papagalii lui Felix!

        • Am vazut explicatiile putin cam tarziu! dar…
          Pana acum nu mi-ai raspuns!
          Mi-ai spus ce iti place tie!si ce banui tu ca mi-ar place mie!
          Deci , eu astept rapuns la intrebarea : ce inseamna principii democratice! si pe urma iti spun eu ce imi place si ce nu!

    • chinezu,
      eu te citesc ai mult umor si uneori si dreptate dar,nu inteleg de unde ti se trage perfectiunea ? din jignirea celorlalti,numai tu ai dreptate? numai parerile tale sunt bune?
      Acceptai si pe ceilalti cu tot cu parerile si simpatiile lor.
      Nu poti sau nu vrei?

      • profund, bai fluture.
        de aia esti in comitetul de integritate.
        esti esenta inteligentei nasesciene.

    • Chinezu,noi am cam devenit imuni la glumele tale,dar ce ai ,bre,cu ghetele curci,de ce le faci sa moara de ras cand le-o povesti Veve ce gogomanii spui pe aici??!!!Esti criminal,nene!!

      • normal,
        la tristetea voastra de invingatori prin … lipsa si fuga,
        nici o gluma nu va mai schimba firea.
        sunteti cei mai tristi invingatori din istorie.
        si, desigur, lasi, dupa chipul si asemanarea zeului vostru.

    • @Chinezule, fii atent! Ia-ti un calculator si verifica-ma, apoi spune-le papusarilor tai ce calculez aici!

      256 (parlamentari care au votat suspendarea) din totalul de 469 inseamna 54,58% reprezentare?

      Hai ca-ti spun eu, ca tu te misti mai greu cu calculatoru’.Da!

      Stiu, am inteles ca nu pricepi cum se lucreaza cu procentele, de aceea, noteaza! Nu de alta dar sa stii sa le explici papusarilor, ca altfel iar iti iei un…repros marimea 44(asta inseamna un sut in dos, Chinezule…cam greu te prinzi!).

      Asadar, la referendum au mers la vot 46,23%, dintre care 87,52% au votat DA. Asta, matematic, inseamna 46,23% X 87,52% = 40,46% din numarul total de alegatori existenti pe liste.

      Acum, compara! Adica alatura cele doua procente, cel de start 54,58% si cel de finish 40,46%. Nu, nu trebuie sa spui nimic, fiindca nu-ti dau aia voie, chiar daca ai intelege ceva, desi n-ai lasat vreodata impresia asta…

      Acum vorbesc cu papusarii tai:

      Voi ati spus ca Basescu trebuie demis fiindca romanii nu-l mai vor!
      Voi trebuia sa demonstrati ceea ce ati spus!
      Voi v-ati apucat sa demonstrati incepand cu argumentul majoritatii din parlament, unde la start, repet, erati 54,58%!
      Acum, daca tot v-a mancat acolo unde-i dati suturi Chinezului, demonstratia trebuia continuata, ca sa vada Romania, UE, …Rusia, USA, tooooot globul pamantesc, faptul ca, in marea lor parte, romanii nu-l mai vor pe Basescu.
      Si ati demonstrat! Ati demonstrat ca doar aproximativ 41% il vor pe Basescu demis!

      Chinezule, acum trebuie sa le spui raspicat: ASTA INSEAMNA CA N-ATI FOST IN STARE SA VA SUSTINETI VORBELE CU FAPTE! V-ATI BATUT SINGURI!

      Am uitat sa-ti zic sa-ti iei o perna, sa ti-o pui acolo… inainte sa le spui asta!

      Acum zi-le mai departe!

      Voi nici macar acum nu va dati seama ca singuri v-ati bagat in competitia asta, ca nu Basescu trebuia sa demonstreze ceva, ci voi! Pe marinar l-ati lasat la linia de sosire, unde va vedeati venind triumfatori cu stafeta simbolizata de sentinta de demitere, data de cei cel putin 54% dintre romanii pe care voi i-ati invocat pentru sustinerea suspendarii. Si cand colo, voi ati ajuns doar 41%. Insuficient! Si acum ce mai vreti? Credeti ca daca ii puneti pe astia, alde Chinezu’ amuzat(apropo, alt nume cat de cat mai inspirat nu i-ati gasit, sau…) sa faca atmosfera pe aici? V-ati dat mari ca sunteti in stare sa, si sa, si sa…

      Nu sunteti in stare de nimic!Impotentilor!

      Asa sa le spui, Chinezule, da’ sa-ti iei perna, sa nu uiti! Hai du-te, raporteaza-le! Si spune-le sa dea si ei niste raspunsuri ceva mai… asa, cat sa lasi impresia ca e ceva de capul tau…Ma rog, nu conteaza, hai du-te! Ia-ti pernaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

      • Finule,

        Vad ca esti un aprig aparator al televiziunii de … cumetrie.

        Si eu am declarat inainte de vot ca cine nu voteaza ma sprijina pe … mine. 

        Hi hi hi

        Acum ce faci, vrei sa imi furi voturile? Stiu ca e greu pentru voi sa pricepeti dar, in regimurile democratice, CINE VOTEAZA .. CONTEAZA

        Smecheria asta cu calculul la total alegatori pe liste e subtire rau. Desi asi fi tentat, cred ca nici macar tu, in adancul sufletului nu iei de buna aberatia asta.

        Hai, mai screme-te putin dar, fii macar putin logic si … cinstit cu demnitatea ta

        Hi hi hi

        • Chinezule, papusarii tai fac misto de tine. Iar ti-au dat un raspuns ca pentru o…marioneta.

          Asadar, spune-le papusarilor ca:

          „Vad ca esti un aprig aparator al televiziunii de … cumetrie.
          Si eu am declarat inainte de vot ca cine nu voteaza ma sprijina pe … mine. ”

          este raspunsul pe care trebuia sa-l dai altuia, eu neavand nimic in comentariul meu care sa justifice acest lucru.

          Sigur, e posibil ca atunci cand ti-au pus hartiile in brate si te-au trimis sa scrii aici, ti-au dat celebrul repros 44 de ti-au zburat hartiile din mana. Le-ai adunat si ce a iesit se vede. Asta este dovada ca tu doar scrii, alti gandesc pentru tine.

          „Stiu ca e greu pentru voi sa pricepeti dar, in regimurile democratice, CINE VOTEAZA .. CONTEAZA”.

          Chinezule, spune-le alor tai ca in regimurile democratice cine contesta o situatie de fapt(Basescu este Presedintele ales) trebuie sa vina cu probe, nu ala contestat trebuie sa demonstreze.

          Iar demonstratia papusarilor tai le arata impotenta!

          „Smecheria asta cu calculul la total alegatori pe liste e subtire rau. Desi asi fi tentat, cred ca nici macar tu, in adancul sufletului nu iei de buna aberatia asta.”

          Ceea ce numesti tu smecherie este matematica. Ti-am zis ca nu te pricepi, dar nici aia care te manevreaza nu stiu? In adancul sufletului, fie ca-mi place, fie nu, asta este situatia, 1+1=2 si 41% e mai mic decat 54%. Ai vazut tu, adica au vazut aia care iti dicteaza, undeva ca am pomenit eu numarul votantilor?

          Spune-le sa fie mai atenti, altfel chiar te iau la misto daca te pun sa vii cu asa raspunsuri. Mai trage-i si tu de atele alea , poate au atipit. Sau s-au imbatat?

          Daca ai tai trebuie sa se screama pentru a da asa raspunsuri, imi pare rau pentru tine, dar daca atata pot, e cam nasol. De fapt nici nu este de mirare ce li s-a intamplat duminica. S-au scremut degeaba. Le-a iesit un mare fas.

          Chestia cu logica si demnitatea sunt termeni pe care i-ai auzit, n-ai priceput ce inseamna, in schimb ii folosesti. Hai, recunoaste, asta e bagata de la tine, asa ca sa-ti salvezi sefii.

          Chinezule esti subtire, baiete. O banala marioneta ce da raspunsuri dictate de altii. Auzi cum va caracteriza un papusar „artileria de pe net”…

          Voi si artileria, baba si mitraliera.
          Deja am consumat cam mult timp cu tine si, crede-ma, esti subtire!

      • @finule,ce ai calculat ii bun,DAR…. pentru cateva zile,adica valabil!

        Dupa ce vor folosi acel soft pentru detectarea voturilor multiple…. situatia cred ca se poate schimba… putin!

        Nu cred ca vor putea face fata sa verifice toate rezultatele, curnad, dar sigur vor intra in verificare judetele fruntase in ”intrecerea socialista!”!

  34. BOMBA CU CEAS INTARZIAT ALRO SLATINA-Urmariti cu atentie partizani usl cine a luat parte la jaful national si cine se face vinovat de TRADAREA INTERESULUI NATIONAL .Ponta era secretar de stat-seful corpului de control ,la acea data.si nu si-a indeplinit atributiile . Incredibil dar adevarat . DEMISIA! COPY-LOT DEMISIA!!

  35. Se vede ca Dan Tapalaga sta pe scaunul lui Ion Cristoiu,a preluat si pesimismul lui.Sunt insa convinsa ca vrea sa atraga atentia ca se stie de presiunile asupra CCR,nu cred ca acesti judecatori mai au ce judeca,ei trebuie sa constate ca cvorumul NU A FOST ATINS,deci referendumul este nevalidat.

  36. exista o deductie logica:

    daca brusc, SINGURUL interes al lui ponta este sa arate ca referendumul a fost corect

    iar antonescu si ponta au o singura voce acum in a spune ca vor respecta deciziile CCR

    … exista un plan

    • DA,cred ca nu pot decat sa-l ignore sa-i ia toate drepturile prin O.G.
      Ponta a si spus ca nu mai participa la csat,si daca participa era tot degeaba!

        • CCR da una calda una rece ,azi a spus ca OG cu ICR-ul e corecta fara explicatii,maine v-a zice referendum invalid impaca si capra si varza,eu asa cred

  37. sara buna tuturor,
    C. Antonescu zice ca nu exist ,la fel si Ponta dar eu sunt viu, deci exist.
    La ce sa ma astept daca ei m-au sters de pe lista? nu mai primesc bani pe munca mea,ma dau afara din tara,imi taie drepturile lasandu-mi indatoririle?
    Astia doi sunt nebuni!!!
    Ei sunt demnitarii celor opt mil care au votat f bine ai mei nu sunt si nici nu vreau ,nu eu traiesc pe bani tarii din taxe si impozite ci ei,nu eu am jurat sa respect tara si constitutia ci ei si atunci au ei dreptul sa ma numeasca smecher,in sensul rau,fara simt civic,fara onoare si fara discernamant?
    Eu zic sa se intoarca la groapa de nisip la lopatele si greblute ca pozitia pe care o ocupa e prea mare pentru mintea lor.

    • Cred ca ar trebui sa facem un mars al mortilor,, asa prin tot Bucurestiul! sa se sperie si ei cat de vii suntem!

      • cum vine asta,
        un mars al mortilor???
        va sinucideti si apoi iesiti la plimbare???
        sadici sunteti, speriati copii nevinovati…
        baaa, ce poa sa va mai treaca prin cap…
        de fapt poate, ca sunt cam goale…

  38. Am o nedumerire, si mapune pe ganduri/ USL-ul se lauda ca parlaentarii nu vor vota pt. domnul presedinte ales, traian basescu? Dragii mei, se vor potoli acesti tortionari?

  39. Ingrijorarea pe care am simtit-o legata de discursul interimarului, o are si Dan Tapalaga…
    Ceva nu suna bine….

Comentariile sunt închise.