N-au cistigat niciodata, nicio batalie in care s-au angajat incepind cu 2007! Singura „victorie” a fost cea impotriva propriului popor, impotriva acelui segment mai usor de manipulat si de asmutit prin ura si furie impotriva propriilor semeni.

Intr-o buna zi vor culege amindoi, si pastorul si turnatorul, ceea ce au semanat, Dumnezeu sa-i ierte! Dar ceea ce nu inteleg este decizia si cerbicia cu care oamenii politici, oamenii de afaceri si multi lucratori din presa se arunca in haul promis de Voiculescu, cum se grabesc cu totii la pierzanie! Oare chiar atit de mult le place sa fie looseri?!

Cred ca asanarea clasei politice va incepe abia atunci cind Turnatorul va fi trimis la pubela istoriei  iar haznalele sale nu vor mai fi hranite cu bani publici sau prin santaj si amenintari. Sint absolut convins ca atit Ponta cit si Antonescu ar fi fost mai „albi si mai curati” astazi, si ar fi evoluat, iar Presedintele si ceilalti politicieni, alaturi chiar si de noi, ceilalti ziaristi decit ai lui Felix, am fi fost cu totii mai putin toxici, mai putin agresivi.

Dar cind vezi cite li se permit acestor 2 distrugatori din partea institutiilor care nu vad incalcarile grave si repetate ale legilor tarii, chiar iti vine sa devii agresiv si sa ii tratezi ca pe doi golani de cartier.

In concluzie, chiar daca se laudau noptile trecute pe televizor, in fapt, Gadea si Voiculescu o au mica, foarte mica! E vorba de propria lor contributie la ridicarea acestui neam dupa o bezna de peste 50 de ani! Sa fiti iubiti! Ei niciodata…

868 COMENTARII

  1. cum – necum, IATA CA POT SA LAUD SI EU CEVA, in aceasta perioada

    HIDROELECTRICA

    ideea de insolventa si denuntarea contractelor bilaterale cu lipitorile politice, unele valabile pana in 2018

    tocmai face profit Hidroelectrica. A reusit sa isi vanda marfa la pret aproape dublu pe piata energiei

    toti smenarii deja au pierdut primii bani

    PENTRU ASTA – FELICITARI CELOR CARE AU GASIT IDEEA !

    aud ca fiecare isi negociaza corect contractul si mai e doar ALRO de venit la negociere

    AUD ca i se spune lui ALRO sa vina ca un agent comercial la ALT AGENT COMERCIAL

    FELICITARI !!!!!

    • sa mai zica cineva ca nu sunt impartial

      faptul ca nu am ce lauda la usl – nu inseamna ca sunt eu partinitor

      cand voi avea ceva de laudat – o sa laud !

      • fals cristi
        asta e opera lui mru, la sfatul lui base.
        cum sa crezi ca poate face uslul ceva bun pt tara???
        numai base si pl si nasu tv…restul, niste nulitati…

        • stai linistit ca stiu exact cum s-a intamplat

          iar daca poanta clameaza … cum s-a potrivit si cum un administrator bun a gasit solutii … intelegi tu

          dar sa nu-l manii pe Dumnezeu – putea spune nu , NU ? (nu putea dar te intreb si eu ))))))) 🙂

  2. Nasule si Fluturilor! Sara buna! Felix motanu’ tine tot roiul asta de molii pt ca el este becul ! EL le da „lumina” cind vrea si cit vrea! Sa nu uitam ce trecut „glorios” de turnator are si la cite informatii a avut acces de a lungul timpului! Ciutacu zici ca maninca carbid si Badea karatistul are inca penele infipte in koor! doi idioti! Ma intreb ce gindeste Nadia sau Patzaikin si toti CAMPIONII nostrii! De vina nu sint 100% ei ci lipsa de educatie a romanilor, bunul simt care s a pierdut de 20 de ani incoace,celor7 ani de acasa etc. Cu ce s mai diferiti decit johnica,timanica si alti chineji decit ciutacii si badii! BANUL cistigat repede si bine calcind si pe capul mamei lor! ROMANIE!
    Sa mi fie rusine ca n am votat ? ca i suport pe imbecilii astia? ca n am chef sa vin acasa ? Sa le stea in git jegosilor!
    ;( 🙁 🙁 🙁
    PS: Sint curios pina unde duce nesimtirea si tradarea de neam si de tara!!!

    • sa nu exageram si cu „orientarea politica” a campionilor. mai ales din sport

      dar si din alte parti.

      pai dra-cu se mai uita la diaconu, la loredana de la mitingul pdl, la nastase din spatele lui geoana la topica si la nenumarate exemple ca mi-e si greata sa le mai enumar …

      EI DRAGA – ei sunt artisti, campioni, etc, „joaca” pentru cine plateste mai bine, DE UNDE DRA.CU.LUI SA AIBA SI CREIER , MORALITATE si tot asa ?

      pacat ca puteau ramane curati si au ajuns MURDARI !

      la imagine ma refer … ce e pe dinauntru pe mine nu m-ar fi interesat sa stiu … de multe ori

      • corectie – loredana de la adunatura lalaitoare marca mazare de la Expoxitie – a usleului 🙂

      • cine se aseamana se aduna

        iar cine merge cu BORFASII – pentru mine nu mai prezinta interes

        • acu intelegi de unde avea LORE vinataia? HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!!!!
          🙂 🙂 🙂 )))))))))))))))))))))))))))))))))

    • Patrocle, tu zici: ,,Felix motanu’ tine tot roiul asta de molii pt ca el este becul ! EL le da “lumina” cind vrea si cit vrea!”
      Iar eu completez: dar si cand se va citi ,,contuarul”….va fi vai de el.

      • Ani,sa nu uitam ca Felix beneficiaza de energie ieftina,el fiind unul din cei mai importanti „baieti destepti”. Asa ca…tara va fi platitoare de tot curentul consumat la latrine.

  3. Acum cand toata lumea sta cu ochii la JO, sporturile preferate ale celor bolnavi de politica si basism raman aceleasi: aruncarea cu sulita-n adversari, aruncarea cu cionanul in geamul televiziunilor concurente, saritura peste adevar, fuga dupa audienta, haltere politice=ridicarea lui base in stilul aruncat, inotul in ape tulburi, etc…
    Sper ca cei mai buni, campionii, sa primeasca si ceva medalii, dupa ce vor castiga pedelistii si tara va deveni portocalie…

  4. Uslasi sunt ceva de speriat.Repeta ca niste pa[pagali ca Basescu produce dezbinare,dar tot timpul presedintele face apel la reconciliere nationala,ei o tot dau inainte cu”nu se poate coabita cu Basescu”De fapt ce le-a cerut presedintele;sa lase justitia sa-si fasca treaba.Ticalosii astia vor sa ne transforme in zombi,dintotdeauna comunistii au distrus,i-au pus pe fraierii de supusi sa lucreze pentru a avea ei ce fura.

  5. cu tv-ul am urmarit pe gimnaste,BRAVO! Poate Badea o comite si azi,este in stare

  6. ipocrizia si nesimtirea usl este la maxim apropo de scrisoarea catre dl. Barosso,deci, chiar si cu48-50% referendumul este INVALID,atunci de ce tot frecusul asta ?Nu va saturati odata sa tot sapati in nervii nostri,si va mirati ca pierdeti procente?Voi fi fericita sa vad asta la parlamentare.

  7. Ponta iar il minte pe Barosso in scrisoare ii spune ca procentul de participare la Referendum este intre 48 si 50%

    Tantalaul si Gogomanul – Crinul si cu Ponta 🙂

  8. Deci- gimnastica fete:PODIUM
    SUA-aur
    Rusia – argint
    Romania-bronz

    Bravo Romania ! 🙂

    • Felicitari pentru fete!
      Chiar daca au luat bronzul .ele sunt de aur! si asa vor ramane mereu!
      Felicitari si antrenerilor,au un merit nepretiut si ei!
      Cu alte cuvinte felicitari intregii echipe!
      Am avut,avem si vom avea (sper)mereu un cuvant de spus in elita modiala a gimnasticii!

  9. Romania se pare va fi pe podium-bronz inaintea Chinei …..asteptam finalul 🙂

  10. Buna seara tuturor!

    On topic: M-am uitat ultima oara la antena atunci cand a fost invitat MRU si i-a dat lectii de limba romana gadelui. Dar ce am observat, vorbind cu privitori ai televuvuzelelor trustului INFARCT, au un sistem de manipulare bine pus la punct, plus, cred eu, ceva mesaje subliminale care creaza dependenta. Nu stiu, in afara de CNA, cine ar putea lua taurul de coarne in privinta lor.

    Dar, dupa parerea mea, cei peste 8 milioane de romani vii (dupa spusele lui Crizel noi, restul de romani cu drept de vot care nu au participat la acest referendum + cei care nu au inca drept de vot, suntem fantome ori doar cifre pe hartie) vor fi treziti cat de rapid de vantul suierator din buzunare.

    Off topic: V-a prins bine ploaia ce v-am trimis-o din vest sau a fost prea violenta?

    • Buna, Laura!
      Daca stiam ca e MRU la antena, ma uitam; ca sa nu ma intoxic cu mesajele lor subliminale,nu ma uit la ei.
      Cat despre ploaia trimisa de tine, am ,,prins-o”. Multam’ fain! Ne-am mai spalat de ,,zgura” gandurilor si emotiilor cernite avute in ultimile zile….

  11. Copy/paste de pe mediafax:

    „Guvernul României va respecta decizia Curţii Constituţionale” privind referendumul, subliniază Ponta în scrisoarea care are data de luni.

    În scrisoare, Victor Ponta i-a transmis lui Barroso că „estimările publice evocă o participare la referendum cuprinsă între 48 şi 50%”.

    „Pare foarte clar acum că pragul de 50% nu a fost atins, deci domnul Băsescu va reveni la biroul său”, declarase Ponta luni, conform AFP.

  12. Delegatii ale FMI, BM si CE in perioada 31 iulie – 13 august sunt la Bucuresti 🙂

    • tina70 eu le propun sa se intoarca odata cu mine,pe la sfarsitul lunii august,cu cat mai lunga sederea cu atat mai bine 😉
      x

    • Tina, asta-i bine.Să îndrăznească a face acum presiuni democratice asupra CCR-ului! 🙂

      • presiuni democratice ? ihi presiunile sunt doar abuzive..eu nu cred CCR isi va asuma prabusirea tarii… 🙂

        • Nici eu.Dacă am avut îndoieli duminică seară crezând că mai pot face tâmpenii, de ieri m-am cam liniştit.Nu mai au ce face decât circ pentru că, să nu uităm, sunt politicieni.

          Alea jacta est!Domnu’ preşedinte, vă aşteptăm la Cotroceni!Eu prima fiindcă tare am obosit de când mârâi pe aici.Aştept să trec pe lista de rezerve şi să comentez doar cu „subscriu”.

      • Poate se maturizează politic şi învaţă să cugete de trei ori până deschide gura.
        Sau, cine ştie?Poate se supără şi-i trimite acasă pe cei de la FMI. 🙂

  13. seara buna dragii mei,
    nu ma uit la antene,vad in jurul meu oameni care o fac si sunt extrem de violenti. schimbi 2 cuvinte cu cineva pe teme politice si imediat realizezi ca sunt spalati pe creier si injectati cu venin.mi-e mila de ei si greata de ce-i care-i injecteaza. vor pieri pe limba lor cit de curind.

  14. Eu daca eram in locul lui Blaga organizam o demonstratie cu drapelul NATO deoarece Crin l-a ascuns

  15. Eu cred ca USL face 2 mari greseli pe CCR acum:
    1-Presiune maxima
    2-Prosteala

    Sa spui la judecatori inainte ca sunt 18 mil si acum 15 mil , inseamna ca judecatorii aia nu valoreaza nimic in fata lor………………..

  16. Mai oameni buni, cum d.r.a.k.u sa fie invalidat Referendumul ??? Asta ar fi ultima lovitura data democratiei din Romania si nu cred ca CCR va face asta desi presiunea este mare si se vede asta din discursul lui Antonescu care nu s-a putut abtine sa nu ii atentioneze indirect chiar si pe fata. Eu nu cred ca CCR va da castig USL-ului . Nu are cum .Ar fi echivalent cu tancul rusesc pe care comunistii s-au suit si au intrat in forta cu dictatura in tara .Nu are cum. Punct.

    • Tino, văzuşi ce-a zis?CCR să decidă care dintre cele două cifre este cea normală: cea „birocratică” de pe listele lui rus, şi cea a celor de la statistică….şi l-a altoi pe ponta fiindcă nici el nu s-a ocupat de reactualizarea cifrelor. 🙂 🙂 🙂

      • bey Crinu e tampit si basta , am vazut ca zicea ceva de genul ca cei care n-au votat sunt ori morti, ori plecati in afara , ori nu sunt romani … 🙂

  17. Vad putine comentarii pe subiect.Dar nici sa credeti ca vi se va permite sa expuneti ceeace credeti despre televiiziunile infecte sau infectate ale lui Felix.Sau se blocheaza sageata sau se incurca literele sau iti dispare comentariul!
    Celor care pot face asta si nu stiu cum AICI le comunic ca ii alatur haitei USL ,de tradatori de tara si neam!Felicsoizi!

      • sincer cred ca nici nu mai e ceva de spus, listele electorale au fost stabilite inainte de Referendum cu ajutorul autoritatilor locale, MAI si judecatorii – ce face USL acum este o manipulare grosolana, ei cred ca judecatorii de la CCR sunt ca aia din comuna Leapsa unde au votat 250%

        • Vei vedea maine Tina ce urlete o sa fie cand va fi validat referendumul. Nu vezi ca Antonescu deja ne-a ingropat pe toti, conform ultimei sale declaratii?

      • Andreea ionescu.Nu cred ca se vor putea schimba regulile jocului,după ce acesta s-a terminat.Cifra a fost indicata OFICIAL,a intrat in baza de date a BEC-ului,calculele s-au facut după aceste liste,centralizarea idem.Daca s-ar reveni si s-ar lua in considerare INS-ul inseamna ca aceleasi liste au fost folosite si la alegerile locale si asta este un mare semn de intrebare.Deoarece numarul de locuitori da rangul unui oras si in functie de asta orasul are stabilit numarul de consilieri care candideaza,schema sau grila de functionare si alocatiile bugetare.

        Cine,care dintre primariile locale vor renunta la toate aceste avantaje,reducind numarul de locuitori după recensamint?

        Mai departe,cifrele colectate la un recensamint folosesc doar la anumite scopuri desemnate prin lege.In nici un caz nu se face abuzul de a lua date statistice pentru altceva decit pentru prognoze si programe nationale.

        Asadar,sa vedem daca le convine sa se refaca alegerile locale cu liste si candidati arondate numarului statistic de la recensamint!

    • Nu pot face comentarii ,atat timp cat nu urmaresc aceste televiziunii !m-am uitat o singura data pi ae A2 si de doua ori pe A3 si m-am lamurit! Si asta a fost la inceputurile lor….
      Acum nici atat! deci…
      Nu suport sa urmaresc ceva care incita la ura si dezbinare.Cand afirmi ceva,dupa parerea mea trebuie sa dovedesti ,nu sa incerci sa imi impui mie,cetatean, modul tau de gandire! fara dovezi concrete si acele care pot fi verificate din alte surse, nu are nici o valoare , nici o informatie care este spuna pe orice post de televiziune!

    • @tina70
      Imi pare rau ca nu te pot informa, dar numai cand ii aud vocea ,fug dupa extraveral! Nu dispun de famacie personala, si nu are rost sa arunc bani asa aiurea!
      am sa citesc mai tarziu in comentarii! in general am inceput sa fac atac de panica cand ii aud pe tv..
      dar cateodat ii mai ascult sa vad ce spun printre randuri…

  18. Ceva nu suna a bine in discursul lui interimatu asta
    Deja vorbeste de ceva ,printre randuri ca si cand i s-a confirmat ca CC i-a dat verdict favorabil lui…
    Sper sa ma insel..

  19. Daca valideaza referendumul trebue facuta greva fiscala…sa plateasca cei 8.mil de romani taxe si impozite.

  20. D-le vorbeste Crinuta, in fiecare zi la ora 19,00 trebuie sa ne vorbeasca de parca i-ar cere cineva, ia poate ne spune cand pleaca , uitati-va voi ca eu ma uit la JO 🙂

    • 😆 eu nu ma uit de loc ca nu am unde tina70 😉 .
      Doar ce va citesc pe voi si atat.
      xxx

      • Rodica, las’ că te sâcâi eu şi-ţi fac rezumat. 🙂
        Făcut gargară cu 8 milioane jumătate vii şi votanţi.Restul…cu noi nu prea ştie ce e…poate suntem morţi, poate nu mai avem cetăţenie…deh…dacă n-am votat…

        Apres…la întrebarea uneia legată de demisie, a zis că el are proprietatea termenilor şi că ştie ce a spus dar că va spune ultimul cuvânt după decizia CCR.

        Eu, cum am zis şi pe articolul anterior, îmi iau popcorn, cola şi aştept demisia.Aaaa!Am zis că oi chema şi-un popă fiindcă am senzaţia că voi da colţul până se decide el să completeze acel A4 dat de preşedinte.

        Bun rezumatul? 🙂

        • 😆 😆 super Bendis,multzumesc,iar chestia cu formularul A4 e de nota 10+ are mai multe intzelesuri 😉 😆 .
          O sa dispar pentru cateva zile,o sa va simt lipsa fiindca nu o sa urmaresc evolutzia politica …doar la EUROPA FM daca o sa o pot receptziona ….. 😆 depinde pe unde sunt dar in weekend revin.
          numai bine!

    • De cate ori am auzit cuvantul „Curte”??…indicatii,impuneri,intimidari la adresa Curtii Constitutionale?…
      DEMISIA! DEMISIA!

  21. vorbeste interimaru’ pe B1…cica semneaza foaia data de PRESEDINTELE ALES 🙂

  22. Nasule frumos si la obiect comentariu iar ultimele cuvinte m-au uns la suflet;”Sa fitzi iubitzi” (oamenii de buna credintza 😉 ti-am demonstrat ca suntem..)
    „Ei niciodata….”Beahhhh!!!!!
    CU SIGURANTZA SI-O MERITA PE DEPLIN CAT RAU AU FACUT ROMANIEI …….si CIRCUL INCA MAI CONTINUA….EUROPA E CU NOI… 😉 😆

      • @fane,cum cine?pontacu,antenescu,felix matanul,n-au ei relatii de iubire cu rusii?,o escala la Sevastopol,una in Constanta….,ucrainienii sint tot rusii,nu?

      • sunt convinsa ca NATO stie fiecare miscare a usl-ului, inclusiv ca nu mai este steagul lor la presedentie… 🙂

        • cu sigurantza lorelayold76 si tina70 😉 .
          Ei doar vegheaza…..si toate privirile sunt indreptate catre Romania parte a U.E;rusinos ce s-a intamplat in ultimul timp….dar sa speram ca tot raul va fi spre bine….
          xxx

    • E vorba de intimidare,provocare,invitatzie oficiala…..ce sa credem noi oamenii simpli?!

  23. waaaaaaaaaaaw , veste buna… au achizitionat softul pentru votul multiplu! acum sa ii vedem….

  24. Ce trebuie facut,( si nu este ceva de neglijat!)transmis celordin CMS,CC ,DNA ,ANI ca sunt sustinuti de popor!
    Acest mesaj este mult mai important acum ,chiar decat referendul….si decat rezultatul lui!
    Cata presiune ae face pe aceste institutii este enorma!
    Pentru asta trebuie facut ceva si cat mai urgent!

  25. sa fiti convinsi ca bestiile astea doua, g. si c.,vor plati intr-o zi. SI ZIUA ACEEA NU E DEPARTE!

  26. …din punctul meu de vedere au audienta 0(0)…i-am scos din grila…de 1 an….!!!!

  27. Naşule, nu ştiu câtă audienţă au dar ştiu că mari deservicii fac celor care îi urmăresc.Agresivitate, interpretări tendenţioase, minciuna prin omisiune, dar în primul rând agresivitatea.Repetată obsesiv, este transmisă publicului tv.Dacă n-ar trebui să-şi cenzureze limbajul uneori, tare mi-e că din „…” şi din „….” nu ar mai ieşi.

  28. Este foarte trist ca unii dintre oamenii acestui trust promoveaza pesimismul si multe alte valori negative, printre care agresivitatea verbala si lipsa de respect reciproc.M-a ingrozit rautatea lor.

  29. Din ciclul “Sa nu uiti, Darie, sa nu uiti!” , sa le amintim semenilor ca in urma cu doua zile am trait un episod unic in analele luptei politice, de la noi cel putin, in care o forta(n-am gasit alt termen, sau, daca vreti despre morti numai de bine)…politica a reusit performanta de a se bate singura.
    Asa cum taina piramidelor nu a fost elucidata in mii de ani, probabil nici miile de ani care vor urma nu vor putea garanta un raspuns logic si de bun simt la intrebarea:
    CUM ESTE POSIBIL SA ALERGI DE UNUL SINGUR SI SA IESI PE LOCUL DOI? CUM?

    • Finule, fiindca te bâlbâi, respectiv repeti am sa iti transmis raspunsul la interpelarea de acu’ cateva ore.

      Ai clivaje de imaginatie si de logica. Asta pe langa deficientele la … tabla adunarii.

      Astfel, habar nu am despre ce trenuri imaginare si maini intinse vorbesti. Pentru frumusetea discutiei asi fi foarte curios sa aflu cine iti inchipui tu ca m-a prins cu vreun blat. Sunt sigur insa ca … nu imi vei raspunde 😉

      De faptul ca mi s-ar fi facut si frica, ce sa mai spun, esti cel putin rizibil. Dar, daca ai raspuns, astept.

      In logica mea, intr-o competitie alearga sportivii. In logica ta, alearga organizatorii si femeile de serviciu care, … desi „e” (sic!) mai multi … alearga singur (hi hi hi) . Nu am ce sa mai comentez in plus la capitolul asta.

      V-am spus de mai multe ori ca va comportati la fel de instabil si copilareste precum idolul vostru no. 1. El, din nefericire a avut acces si la butoane.

      Voi, slava domnului nu aveti decat trenuletele voastre care in speta nu ma intereseaza decat in masura in care sunt folosite ca masa de manevra de cei pe care ii ascultati orbeste, indiferent de piruetele logice, de deemnitate etc. pe care le fac.

      Eu, in cea mai mare parte a timpului, lor ma adresez si celor care pot purta niste discutii pe baza de argumente sau ma rog, cel putin cu un oarecare simt al umorului. 

      Din punctul ăsta de vedere, recunosc, sunt un manipulator. Insa nimeni nu va putea dovedi ca o fac din alte considerente inafara celor personale. 

      Foarte adesea, ca sa ma … amuz

      Hi hi hi

      • Chinezule,tu asculti orbeste de niste neica nimeni ce si-au pus in minte distrugerea si indobitocirea acestei natii.Cu ce-a gresit loaza presedintele tarii?Ca nu i-a lasat pe derbedii politici sa joace destinele tarii dupa cum le dicteaza josnicele lor interese?E dedeparte cel mai patriot presedinte pe.Suntam destui dintre acei ce judecam cu propriul cap si vedem cu propriii ochi care l-am avut,de aceea este atipic ptr.cei ce s-au obisnuit sa fie lasati sa fure cat nu le-a fost rusine,socotind Romania propria lor feuda.Suntem destui acei ce judecam cu propriul cap si vedem cu propriii ochi,asta-i scoate di minti pe latraii de serviciu ai lui voiculescu.Ei nu vin cu argumente,cu dovezi ci doar cu jigniri si catalogari ale acelora ce isi permit sa nu se prosterneze in fata pprostiilor ce le debiteaza in fiecare zi pe ecranele televizoarelor.Mai voiculescule,banii ce i-ai dat valetilor tai,puteai sa-i dai poporului pe care l-ai jecmanit.Erai mai castigat.

        • apsanca,

          iti respect dreptul la opinie, mai putin dreptul de a sti de cine ascult eu orbeste.

          antena3, spre deosebire de presedintele tau nu a avut niciodata imunitate. daca a furat, calomniat, prejudiciat in oricare fel pe oricine putea fi atacata in justitie (stii, in RO s-au mai vazut cazuri).

          deci, despre ce vorbim?

          hi hi hi

          • @chinezu’ – nici la CNA??? Daca ar fi asa cum scrii, probabil ca ar fi fost „inchisi” de mult.
            Poate chiar la pachet Oteve-ul. Asa ca hai sa fim serioasi…

          • Floos,

            Intrebarea ta „@chinezu’ – nici la CNA??” e defectiva si de subiect si de predicat.

            Ma dau, prin urmare batut, nu stiu raspunsul!

            Hi hi hi

          • @chinezu’ ai scris: „antena3, spre deosebire de presedintele tau nu a avut niciodata imunitate.”
            Intrebare: ntena nu a avut niciodata imunitate la CNA?
            Atentie la raspuns, ca s-ar putea sa inceapa sa rada (de tine) si curcile lui Veve.

          • Floos,

            Imunitate inseamna sa fii aparat intr-o anume masura,  la caz la caz, de anumite sanctiuni.

            Raspuns: antena3 Nu a avut niciodata imunitate in fata sanctiunilor aplicate dee CNA.

            De aici incolo, stii si tu povestile. Au platit amenzile, cand au fost amenzi, s-au conformat altor sanctiuni cand ele s-au dat. Pe unele dintre ele, habar nu am proportia sau numarul lor, le-a contestat cu succes in justitie

            In concluzie, sper ca si tu te-ai convins ca afirmatia pe care mi-ai citat-o, este adevarata. Curcile lui Veve au facut-o deja inaintea ta!

            hi hi hi

          • @chinezu’ – perfect. Felicitari pentru exprimarea parerii legata de acest subiect. Asa ii ajutati pe cei iti citesc comentariile, sa va inteleaga mai bine. 😉

  30. NU CRED CA AU AUDIENTA. EU MA BUCUR FOARTE MULT CA DIGI NU-I MAI RECEPTIONEAZA

  31. Urla invidia in tine, nasule…
    Tara a pierdut un strungar, dar a castigat un lingau…

    • Sa fie invidios, pe ce?

      Din ce bani si-a cladit imperiul, Felix? Din ce bani sunt platiti latraii de la antene?
      Daca-i apreciezi asa de mult, de ce nu mergi la ei pe site sa-o onorezi cu prezenta si tii neaparat sa scrii aici?

      Ciutacu sta cu chirie la stat, asta e om? Nu e in stare sa-si ia o casa, a lui?

      Sa fie RM, invidios pe vulgaritatea si indecenta lor?

      Acolo sunt oameni care nu au o scara a valorilor.

      • o buna parte din acei bani – tocmai ii pierd, acum, cand vorbim

        sute de milioane … si ce vor pierde de acum inainte 🙂

        se apropie ziua judecatii

      • Nasule, suntem cu tine !!!!!!!!!, cele doua posturi nu fac altceva decat sa otraveasca sufletul celor ce-i asculta, printre ei si oameni de treaba, tare ma mir cum au reusit sa le capteze atentia……….

    • Auzi mai acesta , ia du-te si te plimba pe la Antena 3 linistit si ne scuteste de parerile tale de sustinator Felixcian cu neuronu ‘ paralizat Ce cauti pe aici ?? Hai ia du-te si vezi ce mai zice capra tremurici 😀

    • Ioane, uite raspunsul meu pentru tine!

      Scrisoare către românii “vii”

      ●Vreau si eu PRESEDINTELE MEU! Daca ei, cei ‘vii’ au, eu de ce sa nu am? Presedintele neales al celor «vii» i-a felicitat numai pe ei. Noua, celor care nu ne-am dus la vot (fie că am boicotat, fie ca ne-a fost sila sa mai votăm), ne-au spus: voi sunteti ca şi morţi!
      ●Vreau si eu O TARĂ CA AFARĂ. Numai ca eu o vreau ca cele din vest, nu ca ei, sau ca presedintele lor neales, ca cele din est… Si o vreau pentru totdeauna, nu ca ei, numai in campanie electorală. O campanie electorală impusă, dictată si apoi trâmbiţată de ciuvici, ciutaci, ciumeci… Păcat că România lor a muşcat şi muşcă in continuare din toate diversiunile şi manevrele murdare, de culise, ale antenelor şi anteniştilor veroşi! Cei din România mea, care nu au votat nici pe Antonescu, nici persoana Băsescu, nu acceptă lovituri murdare pe la spate sau chiar făţişe, legi călcate in picioare, sau sfidarea a 256 şi “pretinii”. Ce facem cu cei care nu votează? Ii omorâm şi la propriu, la vedere, pe stadion, sau folosim picătura chinezească? Cele 8 milioane de ştampile (că doar n’or fi fost -cred- mai mult de 5, hai 5 jumătate “vii” pe bune!) declară razboi celor 10 milioane de “morţi”? Pentru că aşa “vrea muşchii” preşedintelui inventat?
      ●Vreau să vă vină mintea la cap, inconştienţilor! Atâta vreau. E prea mult? Nu ne mai invrăjbiţi! Sau vreti să ajungem să ne improscam cu noroi, să ne ocolim prietenii, să nu mai raspundem la telefoane, să nu ne mai vizităm, sau să ne intâlnim?? Ce se vor face cei care, intro familie, s-au impărtit în votaci si boicotaci? Jumatate sunt vii, iar cealaltă jumătate sunt ca şi morţi? Mai este un pas până la ură! Asta vreţi?
      Ne-am suportat, peste 22 de ani şi edilii şi politicienii şi sefii de guvern şi de stat. Nu pentru că au meritat, musai! Si acum incepem sa ne urâm între noi? Nu merită nimeni un sacrificiu atat de mare, zău! Haideţi să convieţuim împreună! Nu de alta, dar nu avem de ales. Doar dacă…

      Un mort sătul de scandal.

  32. Te poti lupta cu ei, cu acelesi arme. Adica, sa devii cel putin la fel, de agresiv. Nebunia e ca ei nu sunt sanctionati, functioneaza dupa alte legi?

    Parca exista un club al presei, nu mai exista?

    • Mi-e sila sa vorbesc despre caricaturile astea.
      Astept un alt subiect.
      Numai bine tuturor, inclusiv caricaturilor de aici.

Comentariile sunt închise.