gabriel-sandu

Fostul ministru Gabriel Sandu a declarat,  înainte de pronunţarea în dosarul „Microsoft”, că a făcut denunţuri la Departamenul de Justiţie al SUA împotriva grupării Florică şi a directorilor Microsoft.

„Din primul moment când am fost chemat am oferit posibilitatea de a colabora la DNA. Iniţial mi-a fost refuzată. Susţin un denunt în care explic ce s-a întâmplat. Eu recunosc fapta, recunosc declaraţiile. De la ce porneste acest denunţ. 104 milioane de dolari între 2004-2008, este prejudiciu grupării transnaţionale Florica. Vă aduc la cunoştinţă că am făcut denunţ la Departamentul de Justiţie al SUA şi la Minsterul de Justiţie din Austria împotriva grupării Florică şi a directorilor Microsoft. Solicit să fie un motiv de micşorare a pedepsei mele şi acordarea uneia cu suspendare. Am făcut cereri exprese atât către ambasada SUA cât şi Austria să precizeze în ce fel s-au făcut intervenţii la mine. 460 din 2009 este Hotărârea de Guvern singura legală din afacerea Microsoft, toate celelalte hotărâri şi documente sunt ilegale. Îmi asum ceea ce spun. Eu ştiu acum că toate demersurile mele sunt inutile pentru că în timpul procesului am aşteptat milă şi îndurare, poate vine cu suspendare. Ar fi trebuit să nu fac asta ci să aduc toate documentele, să fac toate demersurile. Toţi miniştrii aveau directive clare de la partide. Cine se angajează, unde se angajează. Eu recunosc tot în faţa Înaltei Curţi. Recunosc că am pretins şi primit cele peste două milioane. I-am pretins pentru plata campaniei electorale din 2009”, a spus Gabriel Sandu, în ultimul cuvânt, conform flux24.ro

Fostul ministru şi-a menţinut precizările din sala de judecată şi în discuţiile cu jurnaliştii.

„Prejudiciul în acest caz este 104 milioane de dolari în perioada 2004-2008 şi 114,5 milioane de euro în perioada 2009-2013. Speranţele sunt mari. Sunt implicati toţi miniştri Educaţiei şi ai Comunicaţiilor şi cei pentru care s-a cerut aprobarea de la preşedintele Traian Băsescu pentru a fi cercetaţi. Am făcut solicitare către SRI să-mi confirme starea de necesitate care a existat la nivel din 2009, am făcut solicitare către STS pentru a-mi confirma starea de necesitate care era la nivelul anului 2009, pentru că eu am informat şi la SRI şi la STS. Această grupare mai are un contract, contractul de la Ministerul Justitiei”, le-a spus Gabriel Sandu jurnaliştilor după proces.

Şi avocatul lui Gabriel Sandu a cerut instanţei achitarea sau condamnarea la închisoare cu suspendare a acestuia.